Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secții de votare în străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 9 iunie.
Politicienii israelieni au avut joi dimineață un schimb de ironii politice ascuțite, ca reacție la anunțul președintelui american Joe Biden la CNN, potrivit căruia Statele Unite vor opri furnizarea de arme către Israel.
Șeful Kremlinului a fluturat încă o dată memoria nazismului pentru a justifica invazia Ucrainei, prezentată de propaganda de stat drept o repetare a luptei din 1945, și a reiterat amenințarea nucleară împotriva aliaților săi.
Relațiile ungaro-chineze sunt bune, deoarece politica Guvernului ungar privind China este realistă, a declarat Gergely Salát, cercetător științific, la o dezbatere organizată la Budapesta, de Institutul ungar al Afacerilor Externe (MKI).
Ministrul britanic al Forțelor Armate, Leo Docherty, a declarat miercuri la București că 2024 este un an foarte important în ceea ce privește războiul din Ucraina, fiind "critic" pentru asigurarea faptului că ucrainenii pot să-și consolideze poziția.
Compania chineză ByteDance, care deține TikTok, a dat în judecată Guvernul Statelor Unite, pentru a bloca legea care ar forța să vândă sau să interzică aplicația video folosită de 170 de milioane de americani.
AstraZeneca a declarat că a inițiat retragerea la nivel mondial a vaccinului ant-COVID-19 din cauza „unui surplus de vaccinuri actualizate disponibile”.
John Kirby a declarat, înainte de întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Joe Biden, că poziția SUA privind sprijinul pentru candidatura lui Mark Rutte la șefia NATO nu s-a schimbat, relatează AP.
Șeful Observatorului Nuclear al Națiunilor Unite, Rafael Grossi, se află în Iran pentru a cere controale mai severe asupra programului nuclear al țării.
În articolul principal al celui mai nou număr The Atlantic, Anne Applebaum explică în detaliu asaltul propagandei anti-democratice care a inundat SUA. Păcat că americanii sunt mult prea predispuși să creadă o mare parte din ea.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.