Magistraţii Judecătoriei Chişinău au decis suspendarea din funcție a primarului liberal de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Edilul este cercetat în dosarul parcărilor cu plată.
Tribunalul Militar de circumscripție din Moscova
i-a condamnat pe cei cinci inculpați în dosarul asasinării opozantului rus
Boris Nemțov. Instanța a dispus cumulativ 80 de ani de închisoare pentru cei
cinci.
Principalul suspect în dosarul fraudei bancare, Ilan Shor, primar de Orhei, a fost condamnat miercuri la 7 ani și 6 luni de închisoare, în penitenciar de tip semînchis, pentru cumul de infracțiuni, de către Judecătoria Chișinău. Asta în
Un ex-deputat a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Acesta, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii
Procurorii anticoruptie și ofițerii CNA au descins astăzi la mai multe adrese unde domiciliază funcționari din cadrul Ministerului Transporturilor și reprezentanți ai unor companii.
Preşedintele raionului Criuleni a fost reţinut de CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de abuz în serviciu. Acesta este bănuit de trucarea unor licitaţii, desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate de UE, prin
Centrul Național Anticorupție efectuează percheziții la domiciliul viceprimarului de Chișinău, Nistor Grozavu, dar și la alte adrese ale unor funcționari din cadrul Primăriei capitalei. Perchezițiile au legătură cu un dosar deschis
Ex-preşedintele Consiliului de administraţie al „Băncii de Economii” a fost reţinut pentru 72 de ore de CNA şi procurorii anticorupţie într-un nou dosar ce vizează fraudele de la BEM. Acesta este bănuit de încălcarea regulilor de
Premierul Pavel Filip i-a transmis lui Igor Dodon propunerea de revocare din funcţie a ministrului Agriculturii, Eduard Grama, după ce joi Procuratura Anticorupție a expediat un demers în adresa prim-ministrului prin care a fost solicitată
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție după o serie de percheziții în cabinetul ministrului și la domiciliul acestuia. Demnitarul a fost escortat la Centrul
Avocata Violeta Gaşiţoi consideră corupţia ca fiind una
din cele mai mari probleme care afectează justiţia din Republica Moldova. În cadrul
unui interviu acordat pentru Report.md ea a menţionat că doar apariția oamenilor
integri în