Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere și rezultatele arată o creștere "greu de explicat" a numărului de voturi în favoarea președintei Maia Sandu și a Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Președinta pro-occidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu, candidează pentru un al doilea mandat în alegerile prezidențiale din 20 octombrie, când țara va organiza și un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană.
O dezbatere televizată înainte de alegerile prezidențiale din Republica Moldova a fost întrerupt[ marți, după ce președinta în funcție, Maia Sandu, nu a participat, iar unul dintre cei doi rivali principali a părăsit studioul.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține un nou mandat de președinte al R. Moldova. Conform unui sondaj realizat de compania Date Inteligente (iData), 27.5 % dintre respondenți ar vota pentru candidatura PAS.
Miza candidaților pro-Kremlin este să inoculeze frica în rândul populației și să promoveze ideea că președinta Maia Sandu înseamnă război cu Rusia. Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV.
Primarul în exercițiu al municipiului Chișinău, fostul socialist Ion Ceban, a câștigat, din primul tur, alegerile locale din capitala Republicii Moldova, potrivit rezultatelor parțiale anunțate luni dimineața.