Consiliul Superior al Magistraturii a dispus eliberarea magistratei Domnica Manole din funcția de judecător al Curții de Apel în baza unui aviz consultativ suplimentar al Serviciului de Informații și Securitate. SIS menționează în avizul său existența unor factori de risc în activitatea magistratei.

Subiectul a fost examinat cu ușile închise, chiar dacă Manole a solicitat ședință publică.

--------------------------------

UPDATE:

„Guvernarea s-a apucat de „curățarea” sistemului judecătoresc. Cum face asta? Simplu: Oleg Melniciuc, cercetat pentru îmbogățire ilicită, este lăsat în funcție pentru a „judeca” oamenii în continuare, iar judecătoarea Domnica Manole este demisă din funcție pentru că a adoptat o decizie care obliga instituțiile statului să respecte legea și să organizeze referendumul în favoarea căruia s-a pronunțat un număr impunător de oameni”, a reacționat președința PAS într-o postare pe Facebook.

„Acesta este mesajul regimului către puținii judecători din sistem care nu sunt controlați de Plahotniuc. Aceasta este marea „reformă” a justiției despre care povestesc peste tot în lume autoritățile. Nu ținem partea unui judecător sau a altuia. Vorbim despre cazuri concrete și evidente de profanare a legii și a noțiunii de justiție. Doar că asemenea acțiuni nu vor face mai popular Partidul Democrat - un partid de doi bani și trei procente. Socialistul Dodon este prea ocupat cu săparea tranșeelor între cetățenii Republicii Moldova ca să-și amintească de promisiunile din campanie de a elimina din sistem judecătorii corupți și de a promova oameni integri”, a conchis Maia Sandu.

---------------------------------------------------------------------

Domnica Manole a declarat că membrii CSM nu au avut dreptul să o demită din funcție fără o decizie a Colegiului Disciplinar al Judecătorilor. „Nu aveți competența de a elibera judecători din funcție fără o hotărâre a Colegiului disciplinar. Câte voturi au fost pro și câte contra? Am dreptul să știu! Abuzurile la CSM se țin lanț!”, a comentat Manole după pronunțarea hotărârii. 

Acum un an CSM i-a permis Procuraturii Generale să iniţieze urmărirea penală a Domnicăi Manole, în urma deciziei de a obliga Comisia Electorală Centrală să organizeze un referendum de modificare a Constituţiei (privind alegerea preşedintelui ţării de către popor, nu de Parlament) solicitat de Platforma „DA”. Hotărârea a fost atacată la Curtea Supremă de Justiţie şi se află încă în proces de examinare.

Hotărârea de eliberare din funcție a judecătoarei urmează a fi expediată președintelui Igor Dodon și poate fi contestată la CSJ timp de 15 zile.