UPDATE//Percheziții la viceprimarul Grozavu acasă și la unii agenți economici. 7 persoane reținute
Centrul Național Anticorupție efectuează percheziții la domiciliul viceprimarului de Chișinău, Nistor Grozavu, dar și la alte adrese ale unor funcționari din cadrul Primăriei capitalei. Perchezițiile au legătură cu un dosar deschis anterior pentru depășirea atribuțiilor de serviciu în cazul parcărilor cu plată din Chișinău.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE
În total 7 persoane au fost reținute de CNA în dosarul parcărilor cu plată. Este vorba de viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, șeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, Igor Gamrețchi, fostul consilier municipal Ghenadie Ivașcenco, administratorii a trei companii de parking, precum şi un om de afaceri.
Nistor Grozavu și Igor Gamrețchi (șeful Direcției transport public și căi de comunicații) au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind puși sub învinuire în dosarul parcărilor cu plată, instrumentat de procurorii Anticorupție. „Orice vizită de acest fel este o surpriză”, a comentat Grozavu pentru jurnaliști în timp ce era escortat din sediul Primăriei Chișinău.
Viceprimarul a refuzat să dea aprecieri acțiunilor oamenilor legii. În schimb, primarul Capitalei și-a exprimat indignarea față de acțiunile procurorilor. „Acest dosar există de mai mult timp. Mă surprinde faptul că tocmai acum au loc perchezițiile și reținerile. Domnul Grozavu este implicat în acțiunile de lichidare a consecințelor calamităților naturale de săptămâna trecută”, a precizat Dorin Chirtoacă, sugerând că acțiunile procurorilor ar putea să-i demotiveze pe muncitorii care lucrează la înlăturarea urmărilor calamităților.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
„Nu sunt rețineri până la acest moment. Perchezițiile au loc în cadrul unei cauze penale deschise pe faptul depășirii atribuțiilor de serviciu de către funcționari, dar și de alte persoane”, a confirmat purtătorul de cuvânt al CNA.
Ziarul de Gardă a scris acum 3 săptămâni că Nistor Grovazu a semnat contractul de parteneriat public-privat pentru implementarea sistemului de parcări cu plată în capitală, fără ca acesta să fie aprobat, mai întâi, de Consiliul Municipal Chișinău, așa cum prevedea o decizie a Consiliului aprobată anterior, la acest subiect. Între timp, pe rolul instanțelor de judecată din Republica Moldova sunt deja două litigii cu implicarea companiei care ar urma să perceapă peste o sută de lei pentru o zi de parcare pe străzile din Chișinău. Compania este fondată de două firme din Cipru și Malta.
La 2 octombrie 2014, Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a luat o decizie „cu privire la aprobarea Studiului privind strategia de parcare în mun. Chișinău”. În actul votat de consilierii municipali se anunța inițierea unui parteneriat public-privat în scopul implementării „strategiei pe termen lung de parcare cu plată în Chișinău”, care a fost elaborată în cadrul proiectului „Chișinău – Proiect Sectorial Drumuri Urbane”, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Documentul prevedea ca, la prima etapă, zona de parcare cu plată să cuprindă perimetrul străzilor din centrul capitalei, iar ulterior, aceasta să se extindă pe întreg teritoriul orașului.
Comentarii