În Moldova, punctul critic al Covid-19 ar putea fi atins în aproximativ o săptămână. La cimitirul "Sfântul Lazăr" din Chișinău a fost amenajat un sector special pentru victimele COVID-19.

UPDATE: Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că informația apărută în presă precum că se sapă gropi pentru eventuale persoane decedate de COVID-19 sunt „total disproporționate”. Asta deși însuși directorul cimitirului „Sf. Lazăr”, Pavel Eni, a făcut publică informația respectivă la „PrimeTV”. Ceban scrie într-o postare pe Facebook că ar fi vorba de un sector nou în cimitir: „Asemenea lucrări de pregătire sau săpare a gropilor, administrația cimitirului efectuează în regim obișnuit de muncă, dar dacă nu am avea această situație, nimeni nu ar cunoaște despre acest lucru și nu ar prezenta interes”, a menționat primarul.


Ministrul moldovean al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat marți, cu referire la prognozele OMS, că numărul moldovenilor infectați cu noul coronavirus ar putea depăși 28.000. Numărul cazurilor de infectare crește de la o zi la alta. Până marți seara, autoritățile au raportat 353 de cazuri, inclusiv 4 decese și 22 de persoane vindecate. Asta în condițiile în care teste se fac puține (mai puține de 300 pe zi), iar sistemul medical este deja slăbit. Un sfert din cei infectați sunt medici. 

Șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, susține că după decesul cauzat de Covid-19, cadavrul nu prezintă un pericol epidemiologic. Totuși, cei răpuși de acest virus urmează a fi înmormântați în singurătate, evitându-se parastasurile la care, conform tradiției, participă lume multă - moment în care se poate răspândi virusul.

Potrivit evaluărilor OMS, cel mai mare val de îmbolnăviri cu Covid-19 va veni peste Moldova în săptămâna a doua și a treia a lunii aprilie. "Am întreprins măsuri menite să limiteze concentrarea persoanelor, pentru a diminua pericolul", a menționat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Potrivit ei, abia în luna iunie se așteaptă o scădere a puterii de contaminare, dar, la toamnă, odată cu răcirea vremii, virusul se va reactiva, susține Dumbrăveanu cu referire la studiile OMS.

UE a decis luni să aloce 140 milioane de euro țărilor din Parteneriatul Estic pentru achiziționarea de echipament de primă necesitate în lupta cu pandemia. Banii vor fi împărțiți în baza cererilor înaintate de țările vizate. În legătură cu aceasta, vicepreședintele grupului Popular European, Siegfried Mureșan, a cerut Guvernului de la Chișinău să trimită "cât mai repede o listă cu echipamentul necesar". De asemenea, el a atenționat că cererile trebuie să fie bine argumentate cu date care să reflecte nevoile reale ale spitalelor din Moldova. Mureșan a precizat că acest ajutor european este în primul rând pentru echipamente de protecție, ventilatoare și medicamente, alte aproximativ 700 de milioane de euro urmând a fi direcționate spre atenuarea impactului social-economic al crizei de coronavirus în țările Parteneriatului Estic al UE (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina). Autoritățile de la Chișinău au salutat decizia Uniunii Europene de a sprijini financiar cele șase țări.

De asemenea, o misiune a Fondului Monetar Internaţional poartă discuții cu autorităţile Republicii Moldova referitor la politicile economice necesare pentru atenuarea impactului pandemiei. Acestea urmează să fie susţinute de Mecanismul de creditare rapidă (RCF) și Instrumentul de finanțare rapidă (RFI). Finanțarea prin intermediul RCF/RFI trebuie să fie aprobată de Consiliul de directori executivi al FMI și nu presupune anumite condiții prealabile sau misiuni de evaluare.

"În cazul Republicii Moldova vorbim de un volum de finanțare RCF și RFI în total de până la 86,25 milioane DST (echivalentul a circa 117 milioane de dolari sau 50 la sută din cota Republicii Moldova la FMI), debursați integral și cât mai curând posibil", se arată într-un comunicat al oficiului FMI din Moldova. Rata dobânzii pentru creditele RCF, care se acordă statelor cu venituri mici, este de 0%, perioada de grație este de 5,5 ani, iar termenul de scadență  de 10 ani.

Continuare pe DW