54% din respondenți susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 37% se opun, iar 9% nu au oferit un răspuns la această întrebare, potrivit unui sondaj realizat de Compania Date Inteligente SRL (iData), relatează IPN.md.

Într-o conferință de presă organizată IPN, Mihai Bologan, directorul executiv iData, a menționat că în ultimul an și jumătate, ceea ce poate fi legat sau nu de războiul din Ucraina, ponderea celor care sunt ferm convinși că Moldova trebuie să adere la UE a scăzut puțin, dar în continuare în Moldova sunt condiții favorabile pentru a desfășura un referendum care ar aduce cu siguranță victoria celor care susțin aderarea Moldovei la UE.


43,6% din respondenți pledează pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică, în timp ce 42,7% se opun. Recent, în spațiul public s-a discutat despre ieșirea Moldovei din cadrul Comunității Statelor Independente. Doar o treime din populație susține această inițiativă, în timp ce 52,6% din respondenți  se opun, iar 12,5% nu au o opinie clară.

Detalii pe https://www.ipn.md.