Președinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a demisionat. Cererea a ajuns deja la Secretariatul Parlamentului.

„Nu a fost o decizie simplă, însă una asumată şi pe deplin responsabilă. În perioada mandatului mi-am onorat responsabilităţile ghidându-mă de norma legală, aplicată în vederea asigurării cetăţenilor dreptului la vot, dar şi a dreptului de a fi ales”, a explicat Alina Russu.

„În condițiile statului de drept este imperativ ca libera exprimare să fie asigurată atât alegătorului, cât și celor care, în virtutea funcțiilor, sunt responsabili de organizarea și desfășurarea procesului electoral. Imixtiunea în oricare din componentele procesului electoral este incompatibilă cu dezvoltarea liberă a democrației participative. Implementarea inițiativelor de ultimă oră a modificării cadrului normativ în materie electorală ar putea trezi suspiciuni vizavi de libertatea deciziilor autorității electorale superioare”, a mai menționat Russu.

Recent, Parlamentul a amendat Codul electoral și a permis ca membrii CEC să poată fi demişi direct de către Parlament, fără o hotărâre a Curţii Supreme de Justiţie în acest sens.