Gălăgie în fața secției de votare din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Aproximativ
40 de persoane internate la sanatoriul ”Struguraș”nu au putut vota ieri, deoarece
administrația instituției nu i-a înregistrat ca alegători.
Liderul socialiștilor Igor Dodon se declară
învingător la alegerile prezidențiale. În cadrul unui un briefing susținut la
miezul nopții, acesta și-a invitat oponenta sa la discuții.
După
procesarea a 93% din procesele verbale, reiese că socialistul Igor Dodon a
acumulat 55,6% din sufragii în timp ce candidatul PAS, Maia Sandu - 44,4%.
Secțiile
de votare din toată țara au fost închise. Până la ora 21:00 au votat peste 1 milion
600 mii de cetățeni cu drept de vot, dintre aceștia 130 de mii peste hotarele
țării, unde mai continuă procesul de votare. La
Oficialii şi candidaţii la funcţia de preşedinte
au votat. Cei doi candidaţi au spus că nu planifică acţiuni de protest după
alegeri şi speră ca scrutinul să se desfăşoare fără abuzuri.
Procesul
de vot a început în toată țara și la secțiile de votare din străinătate. În
total au fost deschise 2081 secții de vot dintre care 100 în afara țării.
Pentru turul doi de scrutin au fost tipărite cu peste 10 mii de buletine
După porcesarea a 99,14% din procesele verbale la
alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, rezultatele prealabile arată un scor
electoral de 48,39% pentru socialistul pro-rus Igor Dodon şi 38,27% pentru Maia
Sandu.
Candidatul comun al forțelor antioligarhice la Președinție, Maia Sandu, își va continua proiectul
politic indiferent de rezultatele alegerilor prezidențiale, a anunțat
politicianul, după primele rezultate preliminare afișate de CEC.