Preşedintele PNL Ludovic Orban, a anunţat că fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost votată oficial procuror-şef european, în urma votului din COREPER.

Votul urmează să fie comunicat Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniştrilor care vor lua act de decizia din COREPER.

”În momentul critic, am reușit să câștigăm în favoarea candidatului român bătălia cu PSD din Parlamentul European, care și-a declarat susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, după ce Consiliul votase în favoarea candidatului francez. Acel moment a fost hotărâtor pentru parcursul ulterior al candidaturii, în condițiile în care ne-am confruntat cu tactici diversioniste ale europarlamentarilor PSD. Am obținut decizia de menținere a sprijinului Parlamentului European după alegerile europene și am reușit să accelerăm formarea comisiei de negociere pentru a relua, astfel, votul din COREPER. Este un succes cu atât mai important, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a militat împotriva candidatului român printr-o campanie agresivă și toxică de fake-news”, menționează Orban în comunicat.

”În același timp, este o palmă primită de Guvernul Dăncilă din partea statelor europene. Mesajul transmis Guvernului PSD este că pozițiile pe care le adoptă nu sunt luate în seamă, nu sunt în concordanță cu abordările europene. Actualul Guvern este căzut în irelevanță și nu poate obține nimic bun pentru România”, mai precizează liderul PNL.