Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a invitat pe Klaus Iohannis să efectueze o vizită la Chișinău, iar premierul Maia Sandu vine săptămâna viitoare la București.

Maia Sandu a discutat miercuri cu președintele României, Klaus Iohannis, care a invitat-o să facă o vizită oficială la București în data de 2 iulie.

„I-am mulţumit preşedintelui Iohannis pentru sprijinul constant acordat de România cetăţenilor din Republica Moldova. Am discutat despre necesitatea avansării în implementarea proiectelor comune dintre România şi Republica Moldova. Preşedintele Iohannis ne-a asigurat de susţinerea domniei sale şi a României în procesele de integrare europeană a ţării noastre”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Iohannis a discutat telefonic și cu Igor Dodon: „Am trecut în revistă întreaga agendă a relațiilor noastre bilaterale, remarcând necesitatea aprofundării acestora. Am constatat cu satisfacție intensificarea contactelor la toate nivelurile și în toate domeniile de interes comun”, susține Dodon.

El susține că România este partenerul comercial principal al Republicii Moldova și și-a exprimat recunoștința față de partenerii români pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în mai multe domenii. „Sunt ferm convins că dialogul nostru strategic va fi impulsionat după formarea majorității parlamentare și a Guvernului de la Chișinău”, a mai spus președintele moldovean.

El a mai comunicat că l-a invitat pe Klaus Iohannis să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova.

EurActiv.ro