Igor Dodon a fost din nou suspendat temporar din funcția de șef al statului urmare a refuzului repetat de a promulga câteva legi adoptate de Parlament.

Dodon a refuzat să promulge noul Cod al Audiovizualui, proiectul cu privire la construcţia Ambasadei SUA pe teritoriul fostului Stadion Republican, proiectul care prevede marcarea Zilei Europei pe 9 mai și o lege ce vizează reforma Departamentului Trupelor de Carabinieri.

Curtea Constituţională a decis că președintele Parlamentului sau prim-ministrul va semna decretele de promulgare în locul lui Dodon.

Până acum, președintele a fost suspendat pe câte 5 minute ori de câte ori a încercat să blocheze inițiativele democraților prin refuzul de a promulga legile votate de majoritatea parlamentară controlată de PDM.

Recent, aflându-se la Moscova, Dodon a spus că știe că guvernarea îl va mai suspenda odată până la Anul Nou.