Confirmat

UPDATE//Plahotniuc nu se mai află în Moldova. CC și-a anulat deciziile, hotărârile și avizele emise în perioada 7-9 iunie

Oamenii fostului regim de la Chișinău demisionează, membrii noului Cabinet de Miniștri s-au reunit sâmbătă în clădirea Guvernului, iar mitingul anunțat pentru duminică de noua guvernare a fost anulat după capitularea regimului Plahotniuc.

___________________________ 

UPDATE

15.45 - „Judecătorii Curții Constituționale își continuă delirul, făcând de rușine pe plan național și internațional instituția pe care o reprezintă...În esență, Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova. Le solicit judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări”, a reacționat Maia Sandu pe Facebook.

14.03 - Curtea Constituțională și-a anulat toate hotărârile, deciziile și avizele emise în perioada 7-9 iunie 2019.

„La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al CC. Potrivit Curții, „prin anularea actelor emise în perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu”, se arată în explicația Curții Constituționale.

Curtea Constituțională urmează să pronunțe astăzi, la ora 14.00, dispozitivul Hotărârii de revizuire a actelor sale pronunţate în perioada 7-9 iunie, cu privire la dizolvarea Parlamentului.

___________________________

„Vă rugăm să rămâneți duminică acasă și să sărbătoriți cu familia și prietenii. Știu că v-ați dorit să sărbătorim împreună, dar o vom face mai târziu. Amânăm Marșul Poporului pentru altă dată. Cei care se fac vinovati, inclusiv Plahotniuc, vor fi aduși în țară și trași la răspundere pentru abuzurile pe care le-au comis. Să revenim de luni la muncă și să începem să construim o țară și o societate democratică”, a menționat premierul Maia Sandu după ședința Guvernului.

„Am purtat, noaptea, discuții cu cei din poliție. Avem toate garanțiile că o manifestație de mare amploare ar putea fi organizată în siguranță și liniște, dar nu am putut să nu ținem cont de starea oamenilor, a politiștilor care au stat non-stop de pază în aceste zile”, a adăugat noul ministru de Interne, Andrei Năstase.

Familia și anturajul lui Șor au părăsit Moldova

În legătură cu avioanele private care au decolat vineri seară de pe Aeroportul Chișinău, imediat după anunțarea retragerii de la guvernare a PDM, Năstase a spus că în unul din acele avioane se afla familia lui Ilan Șor, principalul figurant în dosarul jafului bancar din 2014. Avionul respectiv a zburat la Moscova – fără Ilan Șor, spune Năstase. „Un alt avion a vizat alte două persoane din anturajul lui Șor. A mai existat un avion care, în momentul în care am ajuns la Aeroport și am făcut verificările de rigoare împreună cu Poliția de Frontieră, a anulat comanda pentru care venise. Două persoane nu au mai plecat. Iată de ce acel avion a plecat la Kiev. Există și informații pe care nu le pot face publice în momentul de față”, a mai spus Andrei Năstase.

De asemenea, PDM a anunțat într-un comunicat că „Vlad Plahotniuc a plecat pentru câteva zile din țară, la familia sa”.

Pilonii regimului Plahotniuc rămân în picioare

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, și-a anunțat sâmbătă demisia. El a spus că intenționează să-și facă partid și ”să aducă lucruri frumoase pentru Republica Moldova”. Procurorul general Eduarg Harunjen, căruia Maia Sandu i-a cerut vineri demisia imediată, încă nu a răspuns solicitării premierului. Nici judecătorii Curții Constituționale nu și-au anulat deocamdată hotărârile emise în perioada 7–9 iunie, hotărâri în spatele cărora se „baricadaseră” fosta guvernare.

Departamentul de Stat al SUA a difuzat o declarație în care salută cedarea pașnică a puterii de către PDM. „Facem apel la reținere în această perioadă de tranziție. (…) SUA vor continua să monitorizeze îndeaproape evoluția evenimentelor din Moldova” și își reconfirmă disponibilitatea de a colabora în vederea „unui viitor mai prosper și democratic” pentru oamenii din Republica Moldova.

Curățenie la Primăria Chișinău?

Consilierii municipali din Chișinău s-au întrunit sâmbătă într-o ședință pentru a-l demite pe primarul interimar Ruslan Codreanu – personaj care s-a autoproclamat primar de Chișinău după ce justiția a invalidat alegerile locale general noi câștigate în 2018 de liderul PPDA, Andrei Năstase. Codreanu susține că aleșii municipali i-au înaintat un demers prin care cer să fie convocată ședința Consiliului Municipal, dar a precizat că el se află în concediu de boală.

Consilierii municipali au comunicat că intenționează să-l demită din funcție atât pe Codreanu, cât și pe viceprimarul Nistor Grozavu – ajuns în funcție pe linia politică a PL, dar care a deservit regimul Plahotniuc după ce s-a ales cu un dosar penal. Propunerea a venit din partea fracțiunii PSRM. În cele din urmă, CMC a acordat vot de neîncredere primarului interimar Ruslan Codreanu şi viceprimarului Nistor Grozavu şi au solicitat ca aceştia să-şi prezinte singuri demisia.

De asemenea, CMC și-a exprimat sprijinul pentru noul Guvern condus de Maia Sandu.

Articolul anterior

Cei care au reformat justiția în România trec Prutul. Se vor regăsi alături de Maia Sandu

Articolul următor

Trei avioane private au decolat de pe Aeroportul Chișinău. Sunt arse documente!