După aproape doi ani de prăfuire prin sertarele deputaţilor, proiectul de lege care prevede acordarea concediul paternal pentru taţi a fost votat în lectură finală de aleşii poporului. Potrivit documentului, taţii vor beneficia de concediu paternal de 14 zile calendaristice, perioadă plătită din bugetul de stat.

Şi în  luna iulie 2014, atunci când a fost votat în prima lectură, dar şi acum, proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 180 din 15.05.2014 propus de Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a stârnit mai multe discuţii.

Discuţii în Legislativ – câte zile să includă concediul paternal

În propunerea iniţială de modificare a Codului Muncii era menţionată perioada de 14 zile calendaristice şi aşa fusese votată şi în prima lectură. După ce iniţiativa a fost examinată prin comisiile parlamentare, perioada a fost scurtată la trei zile calendaristice, motivându-se că statul nu va avea destule resurse financiare pentru a-şi onora obligaţiile financiare.

În şedinţa plenară a Parlamentului din 14 aprilie curent, totuşi deputaţii au propus să se revină la perioadă menţionată iniţial. „Cred că dacă Guvernul doreşte, va găsi bani pentru aceasta şi nu costă atât de mult. Ar fi şi un element stimulatoriu pentru familiile tinere”, a menționat deputatul socialist Zinaida Greceanîi.

Cine va plăti: angajatorul sau statul?

La rândul său, preşedintele Comisiei parlamentare drepturile omului şi relaţii interetnice, Vladimir Ţurcanu, a menţionat că perioada de trei zile a fost inclusă la sugestia Ministerului Finanţelor, invocând faptul că bugetul de stat nu va putea acoperi financiar o perioadă atât de mare.

Deputatul liberal-democrat Tudor Deliu a precizat că în situaţia în care va rămâne perioada de trei zile, legea va fi una moartă.

După discuţii îndelungate, legea a fost votată, menţinându-se perioada de 14 zile calendaristice.

Astfel, potrivit documentului, din anul 2017, bărbaţii vor beneficia de dreptul la un concediu paternal, de 14 zile calendaristice, pentru a avea grijă de nou-născuţi. Pentru a beneficia de acest concediu, taţii vor depune o cerere, în primele 56 de zile de la naşterea copilului, la care va fi anexată o copie a certificatului de naştere al micuţului.

Potrivit documentului votat de Parlament, salariatul va primi o indemnizaţie paternală, care nu poate fi mai mică decât valoarea salariului mediu lunar pentru perioada respectivă.

Cu aceste modificări votate, Republica Moldova se aliniază statelor cu o democraţie înaltă precum Spania, Portugalia, Suedia, Olanda, Italia, etc., unde concediu paternal este achitat din bugetul de stat. În ţări precum Belgia, Danemarca, Estonia – această perioadă este achitată din contul angajatorului.

Lilia Zaharia

______________________________________________________________________________________________

 

СПРАВЕДЛИВОСТЬ ВОСТОРЖЕСТВОВАЛА ДЛЯ МОЛДАВСКИХ ОТЦОВ

Начиная с 2017 года, отцы Молдовы получат декретный отпуск 14 календарных дней, оплачиваемый период из государственного бюджета. Для того, чтобы претендовать на этот отпуск, отцы должны подать заявление в течение первых 56 дней после рождения ребенка, к которому будет прилагаться копия свидетельства о рождении ребенка. В соответствии с документом утвержденным парламентом, работник получит отцовское пособие, которое не может быть меньше, чем средняя заработная плата работника за этот период. С этими поправками, Республика Молдова присоединяется к государствам с высоким уровнем демократии, таких как Испания, Португалия, Швеция, Нидерланды, Италия и т.д., где родительский отпуск оплачивается из государственного бюджета. В таких странах, как Бельгия, Дания, Эстония - этот период выплачивается за счет работодателя.