Mister dezlegat

Șeful SPPS: Nu a fost un atentat asupra președintelui - pentru aceasta trebuie să știi la ce oră și pe ce traseu se va afla cortegiul

Șeful interimar al Serviciului Pază și Protecție de Stat, Anatolie Golea, combate ipoteza unui atentat asupra președintelui în cazul accidentului de duminică cu implicarea mașinii șefului statului. Asta după ce unii fruntași socialiști au încercat să exploateze accidentul în scopuri electorale.

„Excludem 100% versiunea unui atentat asupra președintelui. A fost un accident produs din cauza drumului umed (...) Această deplasare a președintelui a apărut spontan, ori pentru a pregăti un atentat asupra cortegiului, trebuie să ai mai mult timp - trebuie să știi la ce oră și pe ce traseu se va afla cortegiul, ceea ce șoferul camionului nu avea cum să știe”, a precizat Golea pentru ProTV. Potrivit lui, coloana prezidențială se deplasa regulamentar în momentul impactului, iar camionul care a acroșat mașina președintelui avea 60 de km/h.

El a spus că și coloana președintelui circula regulamentar: „În față avea un echipaj al INP. Din investigațiile pe care le-am făcut cu ofițerii care erau în cortegiu s-a aflat că viteza era de 90 km/h”.

Golea susține că șoferul camionetei, ca să evite coliziunea cu automobilul din față, a intors volanul în stânga și a intrat în coliziune cu automobilul principal din cortegiu, unde se afla președintele.

Articolul anterior

Peter Michalko: „Memoria noastră nu este scurtă”

Articolul următor

VIDEO cu momentul impactului // Mașina în care se afla președintele Dodon, un copil, o bătrână și doi bodyguarzi s-a inversat