Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că România şi Canada au căzut la un acord rezonabil pentru ambele părţi legat de acordul CETA, astfel încât România îşi retrage rezerva faţă de acest acord, potrivit News.ro.

"În această dimineaţă s-a ajuns la un acord cu partea canadiană, rezonabil pentru ambele părţi şi în acest fel suntem în situaţia foarte potrivită pentru discuţia de azi de a ne retrage rezerva faţă de CETA. România nu mai are niciun fel de obiecţiuni faţă de acordul comercial cu Canada", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Bruxelles, înainte de a doua sesiune de lucru a Consiliului European.

Iohannis a precizat că de la 1 mai 2017 se va renunța la vize pentru persoanele care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie anul viitor pentru toți românii.

Șeful statului a arătat că se prevede un mecanism de "snap pack", care stipulează că, dacă numărul de imigranți ajunge să fie însemnat, partea canadiană își rezervă dreptul să revină temporar la regimul de vize, scrie Agerpres.

"Această clauză de snap pack este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani, după care nu mai poate fi revocată decât în condițiile generale internaționale această înțelegere", a precizat Iohannis.

El a menționat că înțelegerea cu partea canadiană devine valabilă în măsura în care se semnează Acordul CETA.

"În situația în care se ajunge la parafarea Acordului CETA, acest acord pe care l-am negociat cu partea canadiană referitor la vize devine valabil", a declarat Iohannis.

Motivul opoziţiei României faţă de CETA până în prezent era refuzul părţii canadiene de a renunţa la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români.

În urmă cu câteva zile, România repeta că nu va semna acordul comercial dintre Uniunea Europeană și Canada, tocmai din cauza vizelor, lucru ce ar fi condus spre blocarea întregului acord.

Preşedintele Klaus Iohannis anunța că România va renunţa la "rezervele” pe care le are faţă de CETA, dacă şi Canada va acceptă o înţelegere rezonabilă pe problema vizelor pentru români, menţionând că rezonabil înseamnă eliminarea vizelor în 2017.

Pe 8 octombrie, Guvernul bulgar a anunțat că a ajuns la un acord cu Ottawa privind ridicarea vizelor. 

Premierul canadian, Justin Trudeau, a promis în cursul unei discuții telefonice cu omologul său de la Sofia, Boiko Borisov, să elimine vizele pentru oamenii de afaceri, persoanele care au mai vizitat Canada și cetățenii bulgari care la 1 mai 2017 vor fi în posesia unei vize SUA.

"Guvernul canadian va depune eforturi pentru ca toți ceilalți cetățeni bulgari să poată călători fără viză de la sfârșitul lui 2017", a menționat guvernul de la Sofia într-un comunicat.

O zi mai târziu, Guvernul român transmitea, pe surse, că nu dorește o eliminare etapizată a vizelor, ci vrea o liberalizare completă din 2017.

Românii și bulgarii sunt singurii cetățeni UE care au nevoie de vize pentru a putea călători în Canada.

EurActiv.ro