Responsabilitate civică   Chișinău    

Raportați on-line cazurile de corupție!

Începând de astăzi, în Moldova va fi mai simplă şi mai accesibilă raportarea cazurilor de corupţie sau încălcare a drepturilor consumatorului.

Prin intermediul unei noi platforme on-line, lansate la Chişinău, www.imipasa.md, moldovenii au posibilitate să raporteze direct fraude, cum ar fi diferenţa de preţ raft-casă, produs expirat, lipsa informației în limba de stat sau fraudă la cântar, fără a se deplasa la oficiul instituției de resort ca să depună o plângere.

Cetățenii pot raporta neregulile cu care se ciocnesc sau pe care le observă zi de zi,  accesând platforma on-line www.imipasa.md inclusiv de pe telefonul mobil. Mecanismul de raportare este foarte simplu şi durează mai puțin de 5 minute.

Deocamdată consumatorii pot reclama 4 tipuri de încălcări, urmând ca în scrut timp să poată reclama şi iregularităţi de ordin fiscal, cele mai frecvent întâlnite. Pentru ca sesizarea să fie acceptată şi să aibă finalizare, utilizatorul trebuie să compelteze toate câmpurile şi să prezinte toată informaţia relevantă. Instituţiile de resort -  Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor sau Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, va examina cererea şi va publica statutul sesizării în 30 de zile. Platforma mai curpinde informaţii scurte despre cum se poate recunoaşte o fraudă şi ce informaţie trebue să colecteze utilizatorul din teren pentru a documenta mai bine o sesizare către instituţiile statului.

„Noi, cei de la PNUD-Moldova, credem că  întotdeauna există loc pentru îmbunătățiri prin abordări inovatoare. Suntem siguri că această platformă de responsabilizare civică va crea legături puternice între cetățeni și instituțiile publice”, a menționat adjunctul reprezentantului permanent al PNUD-Moldova, Narine Sahakyan.

Pentru a implica mai mulți cetățeni activi și pentru a demonstra impactul responsabilizării civice, utilizatorii platformei vor avea șansa de a înainta idei de proiecte comunitare. Toate ideile vor fi votate de utilizatorii platformei, iar primele 10 în top vor fi analizate de echipa de jurizare din care fac parte partenerii proiectului. Cele mai bune 4 proiecte vor fi susținute financiar pentru a fi puse în practică.

Platforma imipasă.md a fost concepută în 2015 de Laboratorul de inovații sociale MiLab – un proiect comun al PNUD Moldova și al Centrului de Guvernare Electronică. Proiectul este susținut financiar de Ambasada Britanică din Chișinău.

„Acest proiect va contribui la creşterea gradului de cunoaştere şi respectare a drepturilor consumatorilor, va încuraja participarea civică în comunităţile locale din Moldova, va spori gradul de încrederea populaţiei în instituţiile publice din ţară şi va transmite mesaje clare de intoleranţă faţă de cazurile de corupţie”, a declarat Phil Batson, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, în cadrul evenimentului de lansare a platformei. El şi-a exprimat speranţa că acest proiect va contribui şi la reducerea impactului negativ al economie subterane, care constituie 40 la sută din PIB-ul ţării şi la eradicarea acestui fenomen. „Ştim foarte bine că cetăţenii s-au săturat de corupție. Mulţi dintre ei înţeleg că nu pot schimba starea de lucruri şi acest sistem. Această platformă oferă cetăţeanului posibilitatea de a reacţiona într-un mod transparent şi foarte simplu la aceste nereguli. Noi avem nevoie de o societate care îşi încurajează cetăţenii să respecte regulile de joc şi nu-i favorizează pe cei care se joacă cu ele. Sper ca în următoarea perioadă,  consumatorii să aibă cât mai puţine motive să raporteze nereguli, dar pentru a ajunge la acest nivel este nevoie de implicarea activă a tuturor, atât în acest proiect, cât şi la nivel de comunitate”, a mai spus ambasadorul Phil Batson.

Natalia Costaş 

Articolul anterior

UPDATE // Acordul cu FMI nu a fost semnat. Tarifele la resursele energetice vor crește!

Articolul următor

Moscova vrea pârghii de propagandă, puterea – control total asupra televiziunilor