Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a fost revocat din funcție cu 9 voturi pro și unul împotrivă.

„Viața nu se sfârșește aici! Mulțumesc tuturor, inclusiv colegilor, pentru ani îndelungați în care s-au făcut reforme în sistemul judecătoresc. Mereu am fost blamați de politic. Suntem de acord că se putea face mai mult, dar mereu am încercat să apăr independența sistemului judecătoresc”, a menționat Micu după ce a fost demis.

Totuși, el rămâne membru CSM. Interimatul funcției de președinte al CSM va fi exercitat de Dorel Musteață.

La aceeași ședință, CSM a decis prelungirea concursului pentru desemnarea a doi judecători la Curtea Constituțională după ce unul dintre pretendenți, Domnica Manole, a cerut amânarea examinării subiectului pentru ca societatea civilă și jurnaliștii de investigație să reușească să verifice integritatea candidaților.

De asemenea, noul ministru al Justiției, Olesea Stamate, a cerut retragerea din ordinea de zi a subiectului cu privire la desemnarea a 6 judecători noi la Curtea Supremă de Justiție. Stamate a explicat că ministerul urmează să reducă numărul de judecători la CSJ, motiv pentru care nu este oportună numirea unor noi magistrați.