Dezlegare   Vatican    

Papa Francisc permite preoților să ierte femeile care au făcut avort

Papa Francisc a extins, luni, puterile preoţilor catolici şi le-a permis acestora să le acorde iertare femeilor care au făcut avort.

Anunţul a fost făcut de Papa Francisc într-o scrisoare.

„Vreau să reafirm încă o dată faptul că avortul este un grav păcat din moment ce pune capăt unei vieţi inocente. În acelaşi timp, pot spune că nu există păcat pe care mila Domnului să nu îl şteargă atunci când se întâlneşte cu o inimă care se căieşte. Fiecare preot să devină un ghid, un sprijin şi o alinare pe lungul drum al celor care caută reconcilierea. Astfel, le acord tuturor preoţilor puterea să le ierte pe cele care au păcătuit prin avort”, a transmis Înaltul Prelat.

Papa Francisc a transformat, astfel, o derogare temporară pe care o acordase pentru Anul Jubiliar al Milostivirii într-o măsură permanentă, după ce în septembrie, anul trecut, acesta a solicitat tuturor preoților catolici ca în timpul „Jubileului Milostivirii”, care începe în luna decembrie, să ierte persoanele catolice care au avortat sau au provocat avorturi, condiția fiind ca acestea să se căiască.

Biserica Catolică a condamnat dintotdeauna avortul, pe care îl considera a fi un păcat imens, iar cei care îl comiteau erau automat excomunicaţi.

În trecut, doar un episcop sau un duhovnic cu statut special putea garanta absolvirea de vină.

EurActiv.ro

Articolul anterior

În România, toate contractele spitalelor vor fi publice din oficiu

Articolul următor

Alegătorilor internați la Sanatoriul ”Struguraș” din Cocieri nu li s-au permis să voteze