Surprize oligarhice

Nașa lui Plahotniuc, judecătoare la Curtea Constituțională

Raisa Apolschi a fost numită vineri judecătoare la Curtea Constituțională din partea Parlamentului. Pentru ea au votat 54 de deputați din majoritatea parlamentară. 

Până acum, fiind deputat PD, ea a deținut funcția de președinte aș Comisiei juridice a Parlamentului.

Este al doilea deputat PD numit în ultimele zile magistrat la Curtea Constituțională, primul fiind fostul șef al SIS, Artur Reșetnikov. Un alt fotoliu de judecător al CC a fost ocupat de Corneliu Gurin, care a deținut funcția de procuror general în perioada celebrului jaf bancar.

„Vă mulțumesc. Vă doresc la toți sănătate, pace și liniște să avem”, a menționat Apolschi după ce a depus jurământul.

De asemenea, Parlamentul l-a numit astăzi pe Victor Lașcov în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Anterior acesta a fost șeful Direcției Anticartel din cadrul Consiliului Concurenței. Iar fostul preşedinte al Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, a devenit membru al Curții de Conturi, urmând să ocupe funcția de vicepreședinte al acestei instituții.

Tot vineri, conducerea Agenției Naționale pentru Reglementarea în Energetică și-a anunțat demisia „in-corpore”. Este vorba despre directorul general al ANRE, Tudor Copaci, și directorii – Octavian Lungu și Sergiu Ciobanu.

Articolul anterior

Principalii jucători electorali și-au deschis cărțile

Articolul următor

Guvernul l-a desemnat pe Reșetnikov judecător la Curtea Constituțională