Magistraţii Judecătoriei Chişinău au decis suspendarea din funcție a primarului liberal de Chișinău, Dorin Chirtoacă. Edilul este cercetat în dosarul parcărilor cu plată.

Dorin Chirtoacă a fost reținut la sfârșitul lunii mai de către ofițerii CNA. El este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență. Potrivit procurorilor, primarul Chişinăului i-ar fi dat indicaţii viceprimarului Nistor Grozavu să semneze un contract pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără a avea avizul Consiliului Municipal. Dosarul a fost trimis în judecata la sfârșitul săptămânii trecute. Ulterior, Chirtoacă a acuzat procurorii de abuz, pe o rețea de socializare întrucât nici el și nici avocații nu au avut posibilitatea să studieze materialele din dosar până la capăt. Potrivit procurorul, dosarul a fost trimis în instanța de judecată pe motiv că avocații primarului tărăgănau procesul. Acesta se declară nevinovat și cere ca dosarul sau sa fie examinat „cu ușile deschise”. 

Decizia Judecătoriei Chişinău poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău și va fi atacată, potrivit avocatei edilului.

„Mă așteptam la o asemenea decizie. Eram pregătit. Simțeam încă de ieri că așa se va întâmpla. Până la urmă pe mine mă interesează să mergem înainte cu aflarea adevărului în acest caz. Chiar dacă nu aș fi fost suspendat din funcție, oricum nu aș fi mers la serviciu cât se examinează acest dosar. Eu am demnitatea mea”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Lilia Zaharia