UE s-a săturat de eșecul autorităților de la Chișinău de a combate corupția și de a menține țara pe un adevărat curs pro-european. Sprijinul financiar al UE pentru Moldova a fost înghețat, remarcă o analiză a Die Welt.

Totul se leagă de așa-numitul furt al secolului. În noiembrie 2014, în cel mai scurt timp posibil, din trei bănci moldovenești au dispărut subit în conturi offshore peste 1 miliard de dolari. Sub formă de credite plătite unor firme dubioase, urma banilor fiind astfel pierdută. După patru ani, banii sunt tot lipsă la apel, remarcă ziarul berlinez Die Welt, care mai notează că este vorba de o sumă uriașă pentru "cea mai săracă țară a Europei", potrivit Băncii Mondiale.

Furtul a fost acoperit de statul moldovenesc, care a compensat băncile devalizate astfel, pentru a evita prăbușirea sistemului bancar al acestei țări. Cetățenii moldoveni protestează de atunci frecvent, scrie Die Welt, cerând readucerea în țară a miliardului furat și alungarea oligarhilor. Ceea ce este greu de făcut, pentru că un oligarh ar fi cel care ar trage sforile în Republica Moldova: Vlad Plahotniuc, omul din (pen)umbră, sforarul-șef de la Chișinău, neimplicat direct în guvern, dar șef al PDM, cel mai puternic om din țară - după cum a aflat și cotidianul german amintit.

Legi pentru fărădelegi?

Guvernanții de la Chișinău se întrec se pare în adoptarea de legi controversate, care nu fac decât să accentueze impresia că țara ar fi înghițită treptat de caracatița corupției. Un exemplu este o lege adoptată pe fugă de Parlamentul de la Chișinău, înaintea vacanței de vară, lege care ar putea transforma țara într-un paradis al spălării de bani în mijlocul Europei. Este vorba de o amnistie fiscală: cei care dețin averi pe care nu le pot justifica, pot să le păstreze fără probleme, perfect legal, dacă le înregistrează voluntar și achită o taxă de 3% din valoarea acestor averi. Oficial, legea ar urma să combată economia le negru. Mulți analiști se tem însă că, în acest fel, se caută readucerea în țară pe căi devenite legale a miliardului de dolari furat.

UE a criticat dur legea, care nu se oprește însă doar la aceste prevederi. Mai mult, statul moldovean are un program de vize de aur: cine investește peste 100.000 de euro în țară, capătă cetățenia moldovenească. Un program de ademenit investitori străini?

Nu neapărat: mulți se tem că legea va favoriza venirea în Moldova a infractorilor din lumea întreagă, care își vor găsi refugiu în Republică, unde își vor spăla banii murdari, după cum notează Die Welt.

"Consolidarea unui sistem mafiot anti-european"

În dialog cu Die Welt, Andrei Năstase, cel care a câștigat pe drept alegerile pentru Primăria Chișinăului, fiind apoi împiedicat să-și ia în primire funcția de către sistemul de stat corupt de la Chișinău, care a anulat pe motive penibile alegerile (nota DW Română), a avertizat: "Asistăm în prezent la consolidarea unui sistem mafiot anti-european, care încalcă toate principiile unui stat de drept." Familia lui Năstase ar trăi de mai mulți ani în Germania, pentru că viața în Moldova nu ar mai fi sigură. "Faptul că Plahotniuc nu a început încă să-și lichideze fizic oponenții, se datorează și influenței UE", a declarat Năstase pentru Die Welt. Atenția străinătății asupra situației din Moldova ar fi un fel de protecție pentru vocile critice din această țară. În Chișinău ar domni un climat de nesiguranță și teamă; situația ar fi mai rea ca pe vremea comunismului.

UE s-a săturat de eșecurile guvernanților moldoveni

Uniunea Europeană și-a schimbat deja strategia față de Republica Moldova. Ani la rând, Bruxellesul s-a temut că o poziționare prea dură față de guvernanții moldoveni incapabili de aplicarea reformelor asumate îi va împinge pe aceștia în brațele Rusiei. Dar nu a folosit la nimic, iar acum UE a decis să pună capăt atitudinii binevoitoare față de Chișinău.

Continuare pe DW