Opt organizații non-guvernamentale au cerut Parlamentului să renunțe la proiectul de lege privind votul uninominal.

Asta în timp ce la Parlament se desfășura a doua rundă de dezbateri publice privind sistemul uninominal. ONG-iștii cred că dezbaterile sunt mimate, dat fiind faptul că mai toți cei care au vorbit au susținut proiectul.

Potrivit reprezentanților societății civile, sistemul electoral nu trebuie schimbat, ci îmbunătăţit. Felul cum se organizează dezbaterile la Parlament și cum sunt ele mediatizate de presa afiliată Partidului Democrat, denotă faptul că PD vrea să forţeze introducerea sistemului uninominal, încercând totodată să lase impresia falsă că l-au consultat în prealabil cu societatea civilă, susțin semnatarii declarației.

Potrivit criticilor proiectului PD, prin schimbarea sistemului electoral, PD ar vrea să-și crească șansele la alegerile parlamentare din 2018.

Semnatarii declarației cer Parlamentului să creeze un grup de lucru pentru a analiza modificarea Codului electoral și a legislației electorale în conformitate cu adresele Curții Constituționale și a recomandărilor misiunilor locale și internaționale de observare a alegerilor din 2014, 2015 și 2016. „Din luna februarie nu avem nici un răspuns de la autorităţi referitor la formarea unui grup de lucru pentru modificarea cadrului legal. În loc să vedem modificări la legislaţia electorală, ne-am pomenit cu un proiect nou înregistrat de un grup de deputaţi PD, care propune schimbarea sistemului electoral. Subiectul nu răspunde la nici una din întrebările urgente, precum finanţarea partidelor politice sau asigurarea condiţiilor egale pentru concurenţii electorali”, a menționat experta Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Nadejda Hriptievschi.

Potrivit reprezentanților societății civile, un nou sistem de alegere a Parlamentului ar putea fi aplicat abia începând cu alegerile din 2022.

Mergem spre dictatură

Directoarea Transparency International-Moldova, Lilia Carasciuc, a menționat că puterea oligarhică mimează consultările publice vizând votul uninominal: „Mă adresez poporului: Oameni buni, stimaţi concetăţeni! Da, societatea civilă spune că actualul cadru legal, care reglementează sistemul electoral din Republica Moldova, are lacune. Dar trebuia de analizat şi de discutat care sunt aceste lacune şi apoi de inițiat un proiect de lege. Așa, însă, ne-am pomenit cu un proiect făcut de guvernare și ni se spune că aşa vrea societatea civilă. Atenționăm comunitatea internațională, experții străini că, prin acest proiect, în condițiile în care se află Moldova astăzi, ne îndreptăm spre dictatură”, a precizat Carasciuc.

Pe de altă parte, deputatul democrat Sergiu Sârbu a comunicat pentru Report.md că dezbaterile sunt organizate în mod public şi transparent şi sunt invitate toate părţile interesate: „Îi invităm sa participe la dezbaterile care deja au loc. Am cerut şi expertiză internațională. Să vină la dezbateri și să discutam civilizat, fără ultimatumuri. La dezbaterile de la Parlament sunt mai mulţi reprezentanți ai societății civile - de la mediul academic, politic, asociativ... Sunt absolut independenți și obiectivi. La aceste dezbateri au acces toți”, a spus Sârbu.

Promovarea sistemului uninominal prin declaraţii trunchiate

Experţii şi-au exprimat îngrijorarea şi în privinţa campaniei masive de manipulare mediatică prin care se promovează sistemul uninominal. Organizaţiile semnatare se adresează instituțiilor media să respecte normele deontologice ale jurnalismului și să reflecte corect și echidistant dezbaterile legate de modificarea legislației electorale. Directorul executiv la Asociaţia Presei Independente (API), Petru Macovei, a menţionat că unele instituţii media trunchiază declaraţiile surselor, pentru a promova un mesaj dorit: „Ni se pune pe agendă o problemă inventată… Am asistat în ultimele luni la o campanie intensă de manipulare a opiniei publice în dorinţa de a impune un subiect pe care şi-l doreşte o parte  a clasei politice. Aşa-numita campanie de informare, desfăşurată de PDM, de fapt este o campanie de dezinformare, deoarece sunt întoarse cu picioarele în sus anumite idei. Oamenilor, inclusiv personalităţilor publice, li se pun anumite întrebări, iar ulterior, declaraţiile lor sunt prezentate într-un alt context. Şi în mass media deja au fost mai multe materiale de dezminţire din partea personalităţilor care afirmă că nu s-au declarat susţinători ai aceste idei. Se speculează pe dorinţa cetăţenilor de a avea autorităţi cât mai responsabile, însă deseori acest lucru se face prin tehnici de manipulare foarte grosolane”, a mai spus Macovei.

Declarația a fost semnată de A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”, Asociația Presei Independente (API), Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Centrul de Politici și Reforme (CPR), Institutul de Politici Publice (IPP), Promo-LEX şi  Transparency International – Moldova.

Lilia Zaharia