Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se declară „extrem de îngrijorat în legătură cu ultimele evoluții din Republica Moldova” și spune că va cere „avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova”.

Intervenția sa poate oferi o cale pentru anularea deciziilor Curții Constituționale de la Chișinău emise în sprijinul fostei guvernări a Partidului Democrat, care refuză să cedeze puterea guvernului Maiei Sandu, ales sâmbătă de Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor.

„Deciziile recente ale Curții Constituționale sunt greu de înțeles și par arbitrare în lumina textului Constituției și a standardelor internaționale de drept. Într-un stat democratic toți trebuie să respecte Constituția, iar în caz de incertitudine este întotdeauna necesar un sfat obiectiv. Prin urmare, am decis astăzi, în calitatea mea de secretar general, să solicit avizul urgent al Comisiei de la Veneția cu privire la ultimele decizii, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Consiliului Europei.

Bazându-se pe o serie de decizii ale Curții, fostului premier democrat Pavel Filip a semnat duminică un decret de dizolvare a Parlamentului ales pe 24 februarie și a stabilit data alegerilor anticipate - 6 septembrie.