Banca Mondială reacționează la controversata inițiativă legislativă privind amnistia fiscală. Instituția financiară internațională atenționează că proiectele de lege care prevăd liberalizarea capitalului și amnistia fiscală atrag mai multe riscuri.

Într-un comunicat de presă, Banca Mondială precizează că a primit mai multe solicitări de a-și expune părerea față de proiectele de lege cu privire la liberalizarea capitalului și stimularea fiscală. Instituția împărtășește temerile mai multor experți naționali și internaționali, potrivit cărora aceste inițiative vin în contradicție cu angajamentul guvernării de a combate corupția: ”Experiența internațională arată că implementarea completării declarațiilor pe avere în strictă conformitate cu prevederile Pachetului de integritate adoptat anul acesta, ar putea fi un instrument eficient în combaterea corupției. La examinarea proiectului nou, însă, noi am constatat mai multe riscuri de integritate, despre care am informat Guvernul la 15 decembrie, 2016”, se arată încomunicatul Băncii Mondiale.

BM amintește autorităților că aceste inițiative afectează prevederile legilor din pachetul de integritate: ”Am menționat că, noul Pachet de integritate, ar putea fi un element determinant în ceea ce privește suportul bugetar oferit de Banca Mondială pentru Moldova în viitor. Noi continuăm dialogul cu autoritățile și ne așteptăm că noua lege nu va fi aprobată fără o revizuire semnificativă. Banca Mondială înțelege îngrijorările întemeiate ale societății civile și va continua susținerea reformelor de integritate, spre beneficiul cetățenilor de rând din Moldova”, se mai arată în comunicatul citat.

Siegfried Mureșan cere intervenția lui Jean Claude-Juncker

                                            Siegfried Mureșan - FOTO: Report.md

Și europarlamentarul român Siegfried Mureșan i-a adresat o scrisoare șefului Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, prin intermediul căreia îl atenționează în legătură cu graba cu care autoritățile de la Chișinău încearcă să adopte legea „amnistiei fiscale”. În opinia lui Mureșan, „acest proiect de lege este o amnistie fiscală cvasi-totală acordată persoanelor fizice ce declară de bună voie și își înregistrează activele nedeclarate până la data de 1 iulie 2017, acceptând în același timp plata unei cotei unice de impozitare de 2%”.

Europarlamentarul semnalează graba cu care încearcă actuala putere să adopte această lege, cu o „consultare publică superficială”:„În ceea ce privește subiectul acestui proiect de lege, nu există absolut nici o evaluare a impactului pe care o astfel de lege l-ar avea asupra economiei Republicii Moldova, iar legea nu prevede un mecanism clar pentru a asigura buna implementare a măsurilor prevăzute. Inițiatorii susțin că legea ar stimula investițiile în Moldova și va spori transparența. De fapt, această lege legalizează averile și veniturile obținute ilicit. În timp ce autoritățile din Republica Moldova s-au angajat în mod repetat în consolidarea luptei împotriva corupției, a spălării banilor și a fraudei, acest proiect de lege merge în direcția opusă. Această lege nu combate spălarea banilor, ci o facilitează. Proiectul de lege vizează câteva persoane cu averi semnificative, care nu pot fi justificate. Deoarece nu există nici o evaluare a impactului asupra efectelor pozitive pe care o astfel de lege le-ar avea asupra veniturilor bugetare sau a mediului de afaceri, este evident că legea nu vizează îmbunătățirea situației economice a Republicii Moldova, ci interesele unei minorități care a dobândit în mod ilegal averea”, semnalează Siegfried Mureșan.

În aceste condiții, europarlamentarul român îi solicită lui Juncker să afle „în ce măsură a fost consultată în prealabil Comisia Europeană cu privire la acest proiect de lege”: „În cazul în care acest lucru nu s-a întâmplat, vă adresez rugămintea să inițiați un dialog cu autoritățile de la Chișinău pentru a solicita explicații cu privire la acest proiect de lege. Acest lucru este necesar pentru a obține asigurări că orice act legislativ adoptat în acest domeniu este în concordanță cu angajamentele pe care autoritățile moldovenești și le-au asumat în relația cu Uniunea Europeană”, subliniază Siegfried Mureșan.

Reamintim că, recent, un grup de deputați democrați, între care și președintele Parlamentului Andrian Candu, a înregistrat în Legislativ două proiecte de lege care au bulversat societatea: unul care prevede liberalizarea capitalului și amnistia fiscală și altul care are în vedere modificarea legislației referitoare la ANI.

Societatea civilă a reacționat imediat, încercând să blocheze cele două inițiative legislative pe care le consideră dăunătoare. Totuși, majoritatea parlamentară controlată de PD a votat proiectele în prima lectură.

Miercuri, în cadrul unei emisiuni la TVR-Moldova, deputatul liberal Ștefan Vlas a declarat că liberalii (care fac parte din actuala majoritate parlamentară) nu vor vota controversatele proiecte de legi în a doua lectură, dacă acestea nu vor fi îmbunătățite. 

Lilia Zaharia