Gălăgie în fața secției de votare din satul Cocieri, raionul Dubăsari. Aproximativ 40 de persoane internate la sanatoriul ”Struguraș”nu au putut vota ieri, deoarece administrația instituției nu i-a înregistrat ca alegători. 

Maria Răilean este din Chișinău. De câteva zile, însă, se află la sanatoriu pentru reabilitare. ”Infirmiera de la sanatoriu le-a spus tuturor pacienților de aici să meargă la secția de votare din Cocieri ca să-și exercite dreptul la vot. Unii au venit cu autobuzele, alții cu taxiul.

Elizaveta Mereacre, o bătrână de 74 de ani din Costești suferă de astmă, are proteză la un picior, dar a ținut să meargă la vot. „Dacă merg mult, mă sufoc. Șchiopătez, dar am venit să votez. La 30 octombrie am votat în sat. Acum am venit aici. Nu vreau să pierd votul. Dau votul meu pentru nepoți”, a spus bătrâna.

Respinși de autorități

La ușa secției de votare din Cocieri, pacienții de la sanatoriu au făcut cale întoarsă. Nu au putut să voteze, deoarece administrația instituției de reabilitare nu a întocmit lista celor cazați acolo și, respectiv, nu a transmis-o la secția de votare.

”Suntem dezamăgiți. În primul tur am votat tot aici, însă acum nu ne permit. Nu ni se dă voie să contribuim la schimbarea puterii în țară”, ne-a spus Nadejda Nicolaev, o altă pacientă internată la sanatoriul ”Struguraș”.

           Persoanelor internate la sanatoriul ”Struguraș” le-a fost încălcat dreptul la vot / FOTO: Report.md

La rândul său, Vladimir Isacov, președintele Secției de votare a explicat că aceste persoane nu pot vota, deoarece ele sunt domiciliate în alte localități și nu au nici o dovadă că sunt pacienți ai sanatoriului: ”Administrația sanatoriului trebuia până ieri să ne prezinte la secția de votare lista cu numele și prenumele alegătorilor care intenționează să voteze azi. În baza acelei informații, aceste persoanele puteau vota pe o listă suplimentară”.

Fără secție de votare în sanatoriu

Deși legislația electorală prevede că o secție de votare poate fi constituită și în incinta sanatoriilor, dacă sunt peste 30 de alegători, aici nu s-a deschis nici o secție de votare. În acest caz, administrația instituției  trebuia să redirecționeze alegătorii de acolo la cea mai apropiată secție de votare, în baza unei liste a acestor persoane. Conducerea sanatoriului spune că nu știa că trebuia să întocmească o astfel de listă. Nina Ursu, vicedirectoarea instituției, ne-a spus că nu a fost anunțată „de la raion” că trebuie să pregătească un astfel de document. ”Știu că dacă doresc să voteze - să meargă la secția de votare cu buletinul de identitate. Nu știu despre ce listă vorbiți”, a comentat aceasta.

Halucinant! ”Ei au venit la sanatoriu, nu să umble prin sat!”

Președintele Consiliului electoral de circumscripţie din raionul Dubăsari, Vladimir Vancea, le-a cerut oamenilor de la sanatoriu „să nu facă probleme”. El recunoaște, însă, că administrația sanatoriului trebuia să întocmească o listă și să o transmită la secția de votare: ”Ce să fac acum? Eu nu pot să-i învăț legile pe toți”, a spus Vancea.

Pacienții au spus că vor scrie plângere la CEC pentru că li s-a interzis să voteze.

Conform Codului electoral, secţii de votare speciale pot fi constituite pe lângă spitale, sanatorii, maternităţi, aziluri şi cămine pentru bătrâni. Aceste secţii de votare trebuie să includă cel puţin 30 de alegători. Legislația mai prevede că pentru secţiile de votare constituite în sanatorii şi case de odihnă, în spitale şi alte instituţii curative staţionare, listele electorale se întocmesc pe baza propriei declaraţii de şedere ori a datelor prezentate de conducătorii instituţiilor menţionate.

Lilia Zaharia