Republica Moldova se pregătește pentru o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană după ce luni la Luxemburg s-a decis deschiderea primului grup (cluster) de negocieri.
Președinta Maia Sandu a salutat decizia și a declarat că deschiderea negocierilor pe acest cluster reprezintă o etapă importantă pentru Republica Moldova.
"Am ajuns aici datorită muncii pe care am depus-o împreună și efortului oamenilor care cred în viitorul european al Republicii Moldova. Țara noastră avansează, iar drumul care a mai rămas cere în continuare perseverență. Dar astăzi avem un motiv în plus să fim încrezători: aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate pe care deja o construim”, a menționat șefa statului într-o postare pe Facebook.
Clusterul include domenii-cheie precum statul de drept, drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice și criteriile economice. Cu alte cuvinte, este vorba despre capitolele care arată cât de pregătit este un stat să funcționeze după regulile Uniunii Europene, notează TV8.md.
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că deschiderea formală a primului cluster de negocieri este "un progres major" pentru Republica Moldova și un moment important atât pentru Chișinău, cât și pentru Europa.
Republica Moldova și Ucraina au depus cererea de aderare la UE la scurt timp după ce trupele ruse au invadat Ucraina, iar în iunie 2022 au obținut statutul de candidate la Uniunea Europeană. În 2023, cele 27 de state membre UE au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare.
Lasă un comentariu