BERD lansează procedura de licitație internațională cu scopul de a identifica un nou investitor pentru Portul Girgiulești, singurul port din Republica Moldova accesibil pentru navele maritime. România e interesată de acest port strategic.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietarul Portului Internațional Liber Giurgiulești, a anunțat luni că lansează procedura de licitație pentru găsirea unui nou investitor pentru portul cheie al Republicii Moldova.

Procesul de fuziuni și achiziții este realizat în deplină coordonare cu Guvernul Republicii Moldova, obiectivul fiind de a sprijini dezvoltarea ulterioară a Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Portul Internațional Liber Giurgiulești este principalul port maritim-fluvial al Republicii Moldova.

"Procesul de fuziuni și achiziții este în curs de desfășurare și se realizează în deplină coordonare cu Guvernul Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește viitorul cadru comercial și juridic al portului, menit să faciliteze investițiile interne în concordanță cu cele mai bune practici și standarde internaționale din acest domeniu", se arată într-un comunicat.

De la achiziționarea Portului Internațional Liber Giurgiulești în 2021, BERD și-a declarat "în mod constant intenția de a atrage investitori cu renume pentru a sprijini în continuare portul și pentru a-l transforma într-un centru competitiv pentru comerțul regional și internațional".

BERD este consiliată în cadrul acestui proces de fuziuni și achiziții de către Raiffeisen Bank.

Portul este situat pe o scurtă porțiune de faleză la Dunăre din Republica Moldova și se învecinează atât cu România, cât și cu Ucraina.

În calitate de principal port al Republicii Moldova, acesta gestionează peste 70% din comerțul de import și export realizat pe cale navigabilă în această țară, asigurând lanțurile de aprovizionare ale Moldovei pentru multiple tipuri de mărfuri, aducând "beneficii semnificative economiei moldovenești și jucând un rol esențial în creșterea sa viitoare".

Rolul său strategic a crescut în regiune, iar portul este bine poziționat pentru a servi la reconstrucția viitoare a Ucrainei.

BERD susține construcția și operarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din 1995. De-a lungul istoriei sale, portul s-a confruntat cu diverse dificultăți financiare și operaționale în procesul de dezvoltare ca entitate deplin funcțională.

În 2013, BERD a acordat un nou împrumut și a devenit principalul beneficiar economic al operaționalizării portului.

În 2021, BERD a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics, devenind singurul proprietar final al Danube Logistics SRL, operatorul Portului.

Interesul României pentru port

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la București, Mihai Constantin, a anunțat în august anul trecut că a fost adoptat un memorandum privind inițierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în vederea achiziționării, de către statul român, prin intermediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a acțiunilor Danube Logistics SRL deținute de către BERD în Portul Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova.

Prin preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești, autoritățile române își propun să transforme Portul Constanța într-unul ”dintre cele mai importante puncte de convergență de trafic de marfă” din Europa de Est, susținea atunci Constantin. 

În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a explicat pentru Moldpress că BERD poartă discuții cu mai mulți potențiali investitori, inclusiv din România, Turcia, Olanda și Danemarca.