Profesorii și alți bugetari au protestat miercuri în fața Guvernului moldovean, cerând majorarea salariilor și respectarea angajamentelor asumate anterior de autorități. Tofan promite că Legea salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.
Federația Sindicală a Educației și Științei solicită Guvernului să își respecte angajamentul privind majorarea salariilor cadrelor didactice și ale personalului auxiliar de la 1 septembrie. Sindicaliștii cer, de asemenea, soluții pentru creșterea veniturilor angajaților și o politică salarială care să atragă și să mențină specialiștii în sistem, relatează IPN.md.
La debutul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a declarat că executivul trebuie să răspundă așteptărilor oamenilor și să identifice soluții pentru revendicările angajaților din educație.
La rândul său, ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a recunoscut că autoritățile și-au asumat anterior anumite angajamente față de profesori și că trebuie identificate soluții pentru respectarea lor. Ministrul a mai declarat că vor avea loc discuții cu profesorii și reprezentanții sindicatelor pentru identificarea unor soluții fezabile.
După ședința de Guvern, premierul Vasile Tofan le-a cerut scuze profesorilor, în cadrul unei conferințe de presă.
"Scopul acestei reforme, reforma salarizării din sectorul bugetar, care este o reformă complexă și foarte ambițioasă, este să rezolve o serie de probleme. Aceste probleme sunt structurale, se trag de mulți ani și ne permit să corectăm mai multe inechități și să asigurăm o majorare a salariilor pe termen lung. Nu doar în acest an, dar an de an", a explicat Tofan, adăugând că înțelege supărarea oamenilor.
"Înțelegem că sunt dezamăgiți și înțelegem furia lor că implementarea acestei legi este atât de înceată. Înțelegem că asta cauzează neîncredere, că aceste majorări se vor întâmpla odată și odată. Da, legea trebuia făcută în septembrie și, din păcate, nu s-a reușit. Știu că sunt motive obiective în spate, că bugetul nu are resurse pentru aceste majorări și că trebuie să venim cu o politică fiscală nouă, pe care am anunțat-o acum două săptămâni, ca să creștem încasările și să acoperim necesitățile fiscale pentru a onora aceste lege. Știu că acestea sunt motive obiective, dar ele nu pot fi scuze, pentru că nu sunt vina cetățenilor. Tocmai de aceea, în numele Guvernului, îmi cer scuze că nu am putut onora aceste obligații la timp și că nu am putut crește salariile din toamnă, așa cum s-au așteptat oamenii", a declarat premierul moldovean
Tofan a precizat că garantează că această lege va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2027.
"Mai devreme acest lucru nu este posibil, nici financiar, nici administrativ. Am auzit și am vorbit astăzi cu profesorii care au protestat și O spun încă o dată, înțeleg furia lor și au dreptate să protesteze. Profesorii merită salarii mai mari", a mai spus el.
Pentru a îndrepta această întârziere va exista o plată unică toți bugetarii care au un salariu mai mic de 20000 lei.
Tofan a subliniat că unele sporuri vor fi absorbite în salariul de bază, iar salariile mici vor crește mai rapid decât cele mai mari, pentru a reduce inechitățile.
Lasă un comentariu