Kaja Kallas spune că unirea Republicii Moldova cu România poate fi decisă doar de cetățenii celor două țări.
Înalta reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate a declarat, într-un interviu pentru TVR MOLDOVA, că oamenii trebuie să își aleagă singuri viitorul.
"Desigur că cetățenii din țara voastră și cei din România trebuie să decidă ce fel de viitor își doresc. Nu depinde de noi să spunem. Eu cred că Europa este, de asemenea, un proiect de unificare. Așa că dacă noi toți vom fi acolo, împreună, va fi în beneficiul tuturor", a declarat Kaja Kallas.
Președinta Maia Sandu a lansat recent acest subiect.
Un sondaj publicat zilele de INSCOP Research arată că aproape 72% dintre români ar vota "DA" la un referendum privind unirea cu Republica Moldova.
Experții spun că această tendință vine pe fondul relațiilor tot mai strânse dintre Chișinău și București, dar și al creșterii curentului unionist de pe ambele maluri ale Prutului, notează TVR MOLDOVA.
La începutul anului, Maia Sandu a declarat într-un interviu că ar vota pentru reunificarea cu România, dacă s-ar organiza un referendum, însă nu există majoritate în acest sens. Moldovenii doresc, în schimb, integrarea în UniuneaEuropeană.
Întrebată în podcastul realizat de jurnaliștii britanici Rory Stewart and Alastair Campbell dacă susține reunificarea cu România, Maia Sandu a răspuns: " Aș vota pentru reunificarea cu România, dacă s-ar organiza unreferendum".
Lasă un comentariu