Într-un raport votat marți în Comisia pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European, deputații europeni subliniază progresele constante înregistrate de Republica Moldova în ceea ce privește reformele legate de aderarea la UE.

Raportul aprobat marți dimineață de eurodeputații din Comisia pentru afaceri externe, cu 52 de voturi pentru, 11 împotrivă și 3 abțineri, recunoaște că relațiile UE- Republica Moldova au intrat într-o nouă fază.

"Cooperarea s-a intensificat, alături de eforturile susținute ale Chișinăului de aliniere a legislației Republicii Moldova la acquis-ul UE. În pofida unor provocări interne și externe semnificative, cum ar fi efectele războiului continuu al Rusiei împotriva Ucrainei învecinate și ingerința Moscovei în procesele democratice ale țării, deputații în Parlamentul European salută progresele înregistrate de guvernul Republicii Moldova în ceea ce privește agenda de extindere, inclusiv în cadrul procesului bilateral de screening, precum și ambiția de a deschide negocieri cu privire la mai multe clustere", potrivit unui comunicat.

Deputații europeni solicită Comisiei Europene să-și intensifice sprijinul pentru ca Guvernul Republicii Moldova să atingă aceste obiective.

Ingerința Rusiei în procesele democratice din Republica Moldova

Deputații europeni observă că atât referendumul constituțional privind integrarea europeană, cât și ultimele alegeri prezidențiale din Republica Moldova, care au avut loc la finalul anului 2024, au confirmat sprijinul majorității cetățenilor moldoveni pentru aderarea la UE și reformele proeuropene.

În pofida faptului că au făcut obiectul unei campanii hibride masive din partea Rusiei și a reprezentanților săi, deputații în Parlamentul European afirmă că atât referendumul, cât și alegerile s-au desfășurat în mod profesionist și "cu un simț extraordinar al datoriei și devotamentului".

Aceștia remarcă, de asemenea, că alegerile parlamentare din toamna anului 2025 vor fi esențiale pentru continuarea traiectoriei proeuropene a Republicii Moldova și avertizează cu privire la posibila intensificare a ingerințelor străine, în special rusești, răuvoitoare și a atacurilor hibride. 

Reforma justiției rămâne esențială

În raport, deputații în Parlamentul European salută recentul Plan de creștere pentru Republica Moldova, care vizează sprijinirea reformelor socioeconomice și fundamentale ale țării, precum și Mecanismul de Reformă și Creștere în valoare de 2,02 miliarde EUR, care constituie cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE pentru Republica Moldova de la independența țării.

Aceștia solicită Comisiei Europene să sprijine autoritățile din Republica Moldova în procesul de implementare a agendei de reformă necesare pentru absorbția eficientă a fondurilor din acest mecanism.

Având în vedere că reforma justiției este esențială pentru succesul reformelor democratice și legate de aderarea Republicii Moldova la UE, deputații în Parlamentul European doresc ca UE să continue să sprijine în mod activ reforma justiției în această țară. Aceștia subliniază, de asemenea, necesitatea ca autoritățile moldovene să continue să abordeze probleme fundamentale, cum ar fi spălarea banilor și corupția. 

Alinierea Republicii Moldova la UE în ceea ce privește politica externă

În contextul extinderii UE, raportul salută cooperarea consecventă și tot mai strânsă a Republicii Moldova cu UE în chestiuni de politică externă, alinierea la UE crescând de la 54 % în 2022 la 86 % în 2024.

Deputații europeni doresc ca țara să continue această evoluție, inclusiv atunci când vine vorba de prevenirea eludării sancțiunilor împotriva Rusiei și Belarusului. Deputații în Parlamentul European subliniază rolul Republicii Moldova ca factor-cheie care contribuie la securitatea regională și europeană, inclusiv prin sprijinul de neclintit al țării pentru Ucraina de la începutul războiului de agresiune al Rusiei, inclusiv prin primirea refugiaților ucraineni.