Proteste cu deja vu: România 2017 – Moldova 2009
Protestele antiguvernamentale care au loc în aceste zile în România se aseamănă uimitor de mult cu cele din aprilie 2009, din Republica Moldova. Doar că, în România, jandarmii au reușit să izoleze provocatorii de mulțime, evitând astfel distrugerile.
Și pe un mal al Prutului, și pe celălalt, generator al protestului a fost senzația oamenilor simpli că sunt batjocoriți de guvernanți. Au ieșit să protesteze zgomotos, dar pașnic, însă o mână de oameni infiltrați în mulțime, cu instrucțiuni clare (în ambele cazuri grupuri organizate – în Republica Moldova (în 2009) angajați ai firmelor private de pază / în România, suporteri ai echipelor de fotbal ), au încercat deturnarea protestului prin violență. În Republica Moldova au reușit, din cauza reacției haotice a poliției, pe când în România, jandarmii au reușit să izoleze provocatorii, dar, oricum, protestul pașnic a fost compromis.
Provocatorii
Cu fețele acoperite, unii vădit în stare de ebrietate, provocatorii au început să arunce cu petarde (la Chișinău, în 2009, cu pietre), bucăți de gheață, iar jandarmii au confiscat „cocteiluri Molotov” și arme albe.
Președinția de la Chișinău, devastată de protestatarii violenți - aprilie 2009 / FOTO: Report.md
Așa a început, în aprilie 2009, și la Chișinău: oamenii au început să iasă în stradă, fiind convinși că alegerile parlamentare au fost fraudate. Așa le spuneau liderii opoziției. La 7 aprilie 2009, în centrul Chișinăului, s-au adunat zeci de mii de oameni. Aceștia protestau pașnic până când, în mulțime au apărut grupuri de tineri cu fețele acoperite, care au început să arunce cu pietre în clădirea Președinției. Aceștia aruncau cu pietre din mijlocul mulțimii, ca să nu poată fi reținuți de forțele de ordine care formau cordonul. Faptul că nu au fost izolați rapid, i-a încurajat și pe ceilalți protestatari, care până atunci protestau pașnic, să-și „alimenteze” buzunarele cu pietre din gențile aduse în mulțime de provocatori.
Poliția
Acțiunile poliției la protestul din Chișinău - aprilie 2009
Poliția a acționat haotic și, în consecință, situația a devenit incontrolabilă. În imaginile video luate de camerele de supraveghere amplasate pe Președinția Republicii Moldova se vede clar că polițiștii sunt debusolați. Aceștia ba înaintau, somându-i pe protestatari să se retragă, ba, pe neprins de veste și fără nici un motiv, se întorceau și alergau înapoi, lăsând protestatarii violenți să ocupe vechile poziții și să-i atace. Același comportament ciudat al jandarmilor a putut fi observat în noaptea de marți spre miercuri în Piața Victoriei din București.
Ulterior, fiind intervievați de jurnaliști, polițiștii moldoveni explicau că se comportau astfel deoarece primeau, în căști, ordine contradictorii, iar la un moment dat în genere nu primeau nici un ordin.
Urmare a intervenției în forță a forțelor speciale, în Chișinău, în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, a fost ucis tânărul Valeriu Boboc, zeci de tineri și polițiști au fost răniți, iar sutele de tineri reținuți, inclusiv fete, au fost duși în comisariatele de poliție unde au fost torturați și condamnați arbitrar.
Cine a coordonat provocatorii?
Nici până astăzi nu știe nimeni cine a adus și cine a coordonat provocatorii la protestul din Chișinău. Cei de la București, cel puțin din primele informații, par să fie fanii unor cluburi de fotbal, inclusiv Dinamo București. Potrivit EurActiv.ro, Dinamo este condus de Ionuț Negoiță, fratele primarului PSD al Sectorului 3, Robert Negoiță.
Banii
În aprilie 2009, în ziua protestelor din Chișinău, în on-line circulau informații despre un val de bancnote cu valoarea nominală de 20 de dolari schimbate la casele de schimb valutar. Un bărbat prins miercuri seară în centrul Bucureștiului cu mai multe sticle cu ”cocteiluri Molotov” a spus că a primit 50 de RON pentru aceasta. Nu se știe, însă, de la cine. 20 USD = aproximativ 50 RON.
În comparație cu protestatarii pașnici din Chișinău, care s-au alăturat (în 2009) provocatorilor, cei din București i-au ținut la distanță. Chiar au încercat să-i oprească, să creeze coridoare vii între aceștia și polițiști, pentru a împiedica confruntările.
Cine stă în spate?
După aproape 8 ani de la evenimentele violente din Chișinău, soldate cu devastarea clădirilor Președinției și Parlamentului, societatea așa și nu a aflat cine a deturnat protestul. Șefii din poliție de la acea vreme au fost achitați, iar unii îl deservesc astăzi pe controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, devenit recent lider PD, care controlează integral puterea în Republica Moldova, inclusiv justiția și 85% din media.
„Dopuri” în urechi moldovenilor
Moldovenii care nu au acces la internet nu știu nimic despre protestele din România. Posturile TV aservite guvernării oligarhice de la Chișinău, singurele cu acoperire națională, ignoră subiectul pentru a nu încuraja spiritul protestatar în Republica Moldova. Nici guvernanții subordonați controversatului oligarh Vlad Plahotniuc, partener politic al PSD-ului din România, condus de Liviu Dragnea, nici președintele pro-rus Igor Dodon nu au formulat vreo reacție în legătură cu protestele din România.
Maia Sandu: Cei din România preiau modelele moldoveneşti de acoperire a fraudelor
Au reacționat în schimb, liderii opoziției anti-sistem, Maia Sandu și Andrei Năstase. Potrivit liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, „România a fost și rămâne un model de democrație, de combatere a corupției și de respectare a statului de drept”. (…) „Este grav şi dezamăgitor pentru cetăţenii oneşti ca cei care comit fărădelegi să fie scutiți de pedeapsă, ca delicvenţii să primească indulgenţe pe criterii politice, dar și mai grav este când un sistem anticorupție construit cu migală şi sacrificii timp de 10 ani riscă să fie distrus într-o singură noapte. Noi, cei din Republica Moldova, am sperat să preluăm modelele de combatere a corupţiei care au avut succes în România. Din păcate, observăm că se produce un efect invers: cei din România preiau modelele moldoveneşti de acoperire a fraudelor împotriva cetăţenilor şi de protejare a corupţilor şi hoţilor”, a menționat Maia Sandu.
„Ne păstrăm încrederea că românii demni, cu caracter și luciditate, că partidele responsabile şi societatea civilă nu vor permite deraparea de la democrație și valorile europene. Păstrăm încrederea că președintele Klaus Iohannis și întreaga societate românească se vor consolida şi se vor opune distrugerii statului de drept”, a mai spus liderul PAS.
Andrei Năstase: Vor fi reluate protestele la Chișinău
La rândul său, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și-a exprimat solidaritatea cu manifestanții pașnici din România, a deplâns faptul că, acum un an, când la Chișinău era învestit pe furiș un guvern subordonat oligarhiei, partenerii internaționali, inclusiv România, s-au grăbit să dea credibilitate acestui guvern detestat de popor: „Noi am rezistat şi mai rezistăm fără vreun sprijin extern împotriva unei guvernări hibrid, Plahotniuc-Dodon, corupte şi geopolitice. Penalii nu mai trebuie împărţiţi între ai lor şi ai noştri. Penalii ucid viitorul într-o lume civilizată. Vom rămâne în continuare solidari, alături şi de fraţii noştri de peste Prut, inclusiv prin proteste. La Chişinău protestele încă nu au fost confiscate de la cetăţeni. Şi acestea vor fi reluate”, a menționat liderul PPDA.
Dragoș Drăgan
Comentarii