După decizia SIS de blocare a 31 de site-uri informative, dintre care jumătate rusești, președintele Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri internaționale, Leonid Sluțki a declarat că R. Moldova repetă scenariul ucrainean de după Maidan.

”Regimul Maiei Sandu se transformă într-o clonă ucraineană. Cetățeana României le impune moldovenilor cenzura și interdicția partidelor politice populare în rândul oamenilor, pentru care ei votează în realitate. De la asta a început și guvernarea post-Maidan a Ucrainei. La ce au ajuns ei acum? La conducere din exterior și o țară distrusă. Dar știți cum se spune, exemplul rău e contagios. Și Sandu, și Zelenski vor ajunge la groapa de gunoi a istoriei” a declarat Sluțki, relatează Deschide.md.

Șeful Serviciului de Informații și Securitate(SIS) Alexandru Musteață a anunțat luni blocarea accesului la 31 de portaluri web care ar fi contribuit la dezinformarea cetățenilor, dintre care 21 ar fi controlate de Moscova.

Potrivit Newsmaker, acestea sunt kp.md; aif.md; orizont.tv; itv.md; prime.md; publika.md; canal2.md; canal3.md; primul.md; rtr.md; a-tv.md; cenzura.md; tv6.md; orheitv.md; vedomosti.md; enews.md; regtrends.com; kp.ru; tass.ru; lenta.ru; pravda.ru; aif.ru; rg.ru; interfax.ru; mk.ru; iz.ru; riafan.ru; regnum.ru; pnp.ru; radiosputnik.ru și rline.tv.

Deschide.md relatează că 16 portaluri de pe această listă sunt din Republica Moldova.

De asemenea, la solicitarea SIS, Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat luni licența de emisie pentru șase posturi de televiziune; OrizontTV, ITV, Canal2, Canal3, PublikaTV și PrimeTV.

Președintele Asociației Jurnaliștilor din Rusia, Vladimir Soloviov, a declarat că blocarea site-urilor rusești încalcă "toate normele libertății de exprimare" și că Moscova ar putea să ia măsuri similare drept răspuns la decizia SIS.

Alexandru Musteață a declarat că SIS deține informații care indică o "finanțare tenebroasă", în ultimele șase luni, a posturilor TV Prime, Canal 2 și Canal 3, deținute de Vladimir Plahotniuc, care face obiectul mai multor dosare de corupție, în complicitate cu Ilan Șor, condamnat definitiv în aprilie la 15 ani de închisoare în dosarul privind "furtul miliardului" și al cărui partid - care îi poartă numele - a fost scos în afara legii pentru destabilizarea situației din Republica Moldova.

Aceste decizii ale Chișinăului intervin pe fondul alegerilor locale preconizate să aibă loc duminică, 5 noiembrie, în Republica Moldova, în timp ce principalele partide de opoziție din Republica Moldova au de multă vreme legături strânse cu Moscova, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Decizia privind blocarea mai multor portaluri web "face parte din răspunsurile autorităților Republica Moldova de a proteja statul și democrația", a declarat luni președinta Maia Sandu, citată de Moldpres.