Maia Sandu este, oficial, președinte al Republicii Moldova. Ea a depus joi jurământul în cadrul unei ceremonii comune a Parlamentului și Curții Constituționale.

Maia Sandu a venit la ceremonia de învestire în funcție pe jos, așteptând la intersecții culoarea verde a semaforului, iar în fața Palatului Republicii – acolo unde a avut loc festivitatea - a fost aplaudată îndelung de oamenii veniți să o vadă. După depunerea jurământului, ea a ținut un discurs impresionant, bine structurat, în limbile română, rusă, ucraineană și găgăuză, în care a chemat oamenii la unitate, a condamnat corupția politică și a promis că va fi "președintele integrării europene – un președinte ce respinge compromisurile care compromit".

Potrivit ei, prioritățile momentului sunt pandemia și criza economică: "Trebuie să aducem vaccinul cât mai repede", a menționat Maia Sandu, care a vorbit și despre necesitatea modernizării sistemului sanitar.

Maia Sandu: "Acest Parlament corupt trebuie dizolvat"

Ea a reiterat că actualul Parlament trebuie dizolvat și că alegerile anticipate sunt singura cale prin care poate fi curățat Parlamentul de corupție. "În Parlamentul actual nu sunt 51 de deputați care să susțină un Guvern al poporului. Lupta noastră împotriva corupţiei nu va fi uşoară, dar vă spun cu toată responsabilitatea şi cu toată încrederea că noi o să câştigăm această luptă. O să reuşim să curăţăm statul şi clasa politică de corupţi şi profitori. O să construim un stat în care hoţii stau la închisoare, nu la conducerea ţării. Sunt conştientă că nu va fi uşor, sunt conştientă că lucrurile nu vor fi perfecte, însă păşesc cu încredere pe această cale a schimbării spre bine", a menționat Maia Sandu.

"Energia voastră este decisivă pentru a transforma Moldova cu adevărat. Am planuri mari pentru țara noastră, dar nu le pot realiza de una singură. Am nevoie de suportul dumneavoastră, dragi cetățeni. (...) Ne-a prins pandemia cu un stat slab, distrus de atacurile interminabile ale grupărilor corupte. Un stat incapabil să-şi îndeplinească obligațiile de bază faţă de cetăţeni. Un stat care nu le mai poate asigura oamenilor bolnavi acces la servicii medicale. (...) În plină criză sanitară şi economică, suntem supuşi din nou unui atac violent din partea corupţilor. În aceste alegeri, votul oamenilor a fost covârşitor împotriva corupţiei şi a minciunii. A fost un vot pentru ordine şi pentru dreptate, pentru şansa oamenilor cinstiţi la bunăstare aici, acasă. Speriaţi de această unitate a oamenilor, pentru lupta contra hoţiei, cei care au avut datoria să conducă ţara spre lumină au încercat şi încă mai încearcă să o scufunde şi mai mult în întuneric, în corupţie, în sărăcie, în haos", a spus președinta Sandu în discursul rostit la ceremonia de învestire în funcție.

În domeniul politicii externe "voi construi punți, nu ziduri"

În planul politicii externe, Maia Sandu a promis că va fi președintele integrării europene, care va construi punți, nu va înălța ziduri, și a spus că va scoate țara din izolarea internațională - acolo unde au împins-o corupții în ultimii ani. "Nu am alt proiect mai important decât reușita Moldovei! Nu am altă grijă decât binele Moldovei! Vreau o țară a familiilor fericite și a oamenilor împliniți! Moldova este țara oamenilor buni, iar în țara oamenilor buni fiecare reușește. Acesta este crezul pentru care, împreună, vom munci în următorii patru ani. Acesta este angajamentul meu față de voi – angajament pe care mi-l asum cu inima deschisă și cu coloana dreaptă", a conchis Maia Sandu.

După încheierea ceremoniei de învestire, Maia Sandu a coborât de pe scena Palatului Republicii, s-a apropiat de mama sa și i-a dăruit un buchet de lalele albe. Alături era sora președintei, cu lacrimi în ochi.

Dodon a fost huiduit la plecare

Apoi a mers pe jos, prin mulțime, la monumentul lui Ștefan cel Mare și a depus flori, iar ulterior, tot pe jos, a mers la Președinție. Pe tot parcursul drumului a fost însoțită de agenți de securitate înarmați cu umbrele anti-glonț de culoare azurie, pentru doamne. La Președinție, era așteptată de oponentul său din campania electorală, Igor Dodon. Acesta i-a transmis un buchet de flori și i-a întins mâna Maiei Sandu, dar ea i-a întins pumnul – așa cum se salută pe timp de pandemie.

Discuția dintre cei doi a durat doar câteva secunde, după care Igor Dodon s-a întors și a ieșit din Președinție, fiind huiduit de mulțimea care a însoțit-o pe Maia Sandu de-a lungul întregului drum parcurs pe jos.

Premierul Ion Chicu, care a demisionat din funcție cu o zi înainte de învestirea Maiei Sandu, a anunțat cu puțin timp în urmă că refuză să exercite interimatul funcției de premier până la alegerile parlamentare anticipate. El a făcut anunțul după o întrevedere avută cu Maia Sandu. Chicu a spus că va asigura interimatul funcției de prim-ministru doar până pe data de 31 decembrie. Aceasta înseamnă că unul dintre membrii Guvernului demisionar va fi desemnat în funcția de premier interimar. Deocamdată nu se știe cine va fi acesta.

Potrivit surselor DW de la Chișinău, Igor Dodon va zbura în această noapte la Moscova cu cursa SU 1845, împreună cu șefa Legislativului, socialista Zinaida Greceanîi, bașcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah, și vicepremierul pentru Reintegrare, Olga Cebotari. Un alt grup de fruntași socialiști a plecat la Moscova miercuri, 23 decembrie.

DW