În marja Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, cei trei lideri au avut o întâlnire trilaterală în care au discutat despre construirea rezilienței în fața amenințărilor externe.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a scris pe Facebook, că a mai discutat miercuri, la Odesa, în Ucraina, cu omologii din România, Nicușor Dan, și Ucraina, Volodimir Zelenski, ”despre cum interconectările energetice, investițiile strategice și legăturile economice ne fac mai puternici și mai uniți”.

”Și despre cum cooperarea regională poate fi un scut real pentru cetățenii noștri. Când Chișinăul, Kyivul și Bucureștiul acționează împreună, putem construi mai mult decât infrastructură sau proiecte comune – putem oferi siguranță oamenilor noștri, speranță într-un viitor pașnic și un drum clar spre o Europă unită, liberă și democratică”, a mai scris Sandu.

Maia Sandu a avertizat la reuniune că, în cazul în care Ucraina pierde războiul, Rusia nu se va opri în Republica Moldova:

"Suntem alături de Ucraina pentru că suntem convinși că Ucraina este piatra de temelie a securității europene. Acest război nu este doar despre Ucraina. Este despre viitorul Europei. Mai mult decât atât, este despre ordinea internațională bazată pe reguli. Facem multe, dar Rusia are mai multe arme, mai multă mobilizare, mai multă propagandă. Dacă vrem să restabilim pacea în Europa - și trebuie - trebuie să egalăm și să depășim aceste capacități. În timp ce Rusia poartă un război brutal pe teritoriul Ucrainei, ne atacă pe restul dintre noi cu arme hibride - minciuni, manipulare, șantaj, infiltrarea sistemelor noastre politice. Subminează democrațiile, exploatează libertățile noastre pentru a aduce la putere oameni care nu mai susțin Ucraina. Iar dacă Ucraina pierde, credeți-mă, Rusia nu se va opri în Moldova".

"Noi, prietenii Ucrainei, trebuie să fim vocea Ucrainei în lume. Acolo unde Ucraina nu are ambasade, să vorbim noi în numele ei. La fiecare forum internațional, în fiecare întâlnire bilaterală, să reamintim lumii că granițele nu se schimbă prin forță, atrocitățile nu sunt normale, răpirea copiilor este o crimă de război. Către liderii de la această masă și către cei din capitalele europene și din lume: Să nu fim generația care a ezitat! Să fim generația care a stat ferm, a acționat cu curaj și a protejat pacea. Împreună putem apăra Ucraina. Și, făcând asta, putem apăra viitorul nostru comun - într-o Europă unită, democratică și liberă", a subliniat președinta Republicii Moldova.


Nicușor Dan și Maia Sandu au discutat despre mijloace comune de răspuns la războiul hibrid al Rusiei

Mai mult pe EurActiv »