A înlocuit limba română cu cea „moldovenească” pe site-ul Președinției, a scos drapelul UE de pe frontispiciul instituției prezidențiale, a demis ministrul Apărării pentru că ar fi cochetat cu NATO și vrea să-l lase pe ex-președintele României, Traian Băsescu, fără cetățenia Republicii Moldova până la anul nou.

Sunt primele decizii ale noului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, deși în campania electorală a promis că primul decret pe care îl va semna va viza anularea legii prin care miliardul de dolari furat din băncile moldovenești în 2014 a fost pus pe spatele cetățenilor, fiind transformat în datorie de stat.

Dodon mai declara în campania electorală că va fi „președintele tuturor”, dar a doua zi după ce a intrat în Președinție a scos drapelul Uniunii Europene de pe frontispiciul clădirii și a schimbat denumirea limbii de pe site-ul Președinției din română în ”moldovenească”. Aceasta în condițiile în care se știe că subiectele legate de denumirea limbii și vectorul politicii externe sunt extrem de sensibile în Republica Moldova, ele dezbină societatea, iar toate acțiunile de până acum ale guvernanților, îndreptate împotriva limbii române și împotriva vectorului european de dezvoltare, au fost blocate de către tineri prin proteste stradale zgomotoase.

Dodon a explicat că a dispus scoaterea drapelul UE de pe clădirea Președinției, pentru că „el respectă legislația”, sugerând că doar drapelul Republicii Moldova poate fi arborat pe instituțiile de stat. În Legea privind drapelul de stat scrie, însă, foarte clar: ”În locurile unde se arborează drapelul de stat poate fi arborat şi drapelul Uniunii Europene”.

În ceea ce privește denumirea limbii de stat, Dodon spune că potrivit Constituției limba este ”moldovenească”, chiar dacă încă acum trei ani Curtea Constituțională a hotărât că prevederile Declarației de Independență (care stabilește că limba vorbită în Republica Moldova este limba română în baza grafiei latine), prevalează asupra textului Constituției (unde scrie că limba de stat este „limba moldovenească”).

Prioritatea lui Dodon – anularea cetățeniei lui Băsescu

Dodon susține că Băsescu a obținut cetățenia Republicii Moldova ilegal, deși în octombrie 2016, Curtea Constituțională a stabilit, tot ca urmare a unei sesizări a lui Igor Dodon (pe atunci deputat PSRM), că decretul ex-președintelui Nicolae Timofti de acordare a cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu este constituțional. Dodon a reiterat luni, în cadrul unei emisiuni TV, că îi va anula cetățenia lui Traian Băsescu până la anul nou.

Elogiază regimul separatist

Deși susține că afirmația sa precum că Chișinăul ar trebui să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992 a fost denaturată, luni, acesta a repetat că în cea mai mare parte autoritățile de la Chișinău, de la începutul anilor 90, au provocat acel conflict armat. Și a mai spus că nu vede nici o problemă în faptul că l-a felicitat cu ocazia victoriei la ”alegerile prezidențiale” (nerecunoscute de nimeni) pe șeful grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. El a spus că a dat indicații consilierilor săi să stabilească o întâlnire cu Krasnoselski în cel mai scurt timp. Dodon crede că astfel va face istorie, deoarece, spune el, în ultimii 13 ani nu a avut loc nici o întâlnire la acest nivel. A uitat, însă, că în 2008 și 2009 ex-președintele Vladimir Voronin a avut mai multe întâlniri cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov.

Dodon crede că dacă Chișinăul va merge cu capul și mai plecat la negocierile în problema transnistreană (care, în opinia lui, trebuie rezolvat în formatul 5+2), conflictul va fi rezolvat: ”Această poziție dură a Chișinăului nu a dus la rezolvarea problemei. Eu o să am altă abordare și veți vedea că avem șansa să rezolvăm această problemă în anii următori”, a asigurat Dodon. În privința federalizării Republicii Moldova, el a spus că va propune organizarea unui referendum în această problemă. Și a mai menționat că nu vede o problemă dacă, până la identificarea unei soluții politice în problema transnistreană, militarii ruși din regiunea transnistreană vor rămâne pe teritoriul Republicii Moldova. El a evitat să răspundă clar la întrebarea dacă recunoaște că Federația Rusă este implicată în conflictul transnistrean: „Păi, acolo mai este încă armata a 14-a, sunt acolo forțe rusești și acest lucru trebuie să-l rezolvăm, și el va fi rezolvat”, a declarat Dodon.

Plahotniuc nu va ajunge prim-ministru

În ceea ce privește relația sa cu guvernarea și cu oligarhul Vlad Plahotniuc, care controlează Guvernul și majoritatea parlamentară, Dodon a spus că „lui Plahotniuc nu o să-i placă multe inițiative ale președintelui țării. El a dat asigurări că nu va semna niciodată vreun decret de numire a lui Vlad Plahotniuc în funcția de prim-ministru: „Dacă nu le place, să inițieze referendumul de demitere a preşedintelui. Mergem în popor şi vom vedea cui îi va da dreptate”, a spus Igor Dodon. Potrivit lui, dacă actualul Guvern, condus de Pavel Filip, va cădea, cel mai probabil vor avea loc alegeri parlamentare anticipate: „Indiferent ce candidatură va fi propusă pentru funcția de premier, președintele Dodon nu va semna nici un decret în acest sens. Nimeni nu va putea să mă oblige să pun semnătura”, a adăugat Dodon.
 
Dragoș Drăgan