UPDATECum se văd din România referendumul și primul tur al alegerilor prezidențiale din R. Moldova

Republica Moldova a reușit progrese remarcabile în implementarea unor reforme în ultimii ani, dar rezultatul strâns de la referendum arată că trebuie convinși și cetățenii din provincie și zonele rurale că viitorul țării este doar către Vest.
UPDATE
Ministerul Afacerilor Externe salută organizarea, de către autoritățile de la Chișinău, la înalte standarde democratice a alegerilor prezidențiale, respectiv a referendumului constituțional din 20 octombrie din Republica Moldova.
Intrarea în turul doi al alegerilor, cu un scor solid, a candidatului cu cel mai autentic și profund angajament pro-european - președintele Maia Sandu -, precum și rezultatul referendumului constituțional probează, în ciuda provocărilor, atașamentul cetățenilor față de viitorul european, democratic al Republicii Moldova.
MAE exprimă preocuparea puternică față de ingerințele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federația Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor.
"Aceste interferențe de o anvergură, complexitate și toxicitate fără precedent au vizat compromiterea integrității alegerilor, subminarea democrației, propagarea de teorii anti-democratice și anti-europene, precum și influențarea nemijlocită și prin mijloace ilegale a alegătorilor. Informațiile expuse în ultimele zile de autoritățile de resort din Republica Moldova au devoalat amploarea fără precedent a acestor fenomene, susținute cu resurse financiare considerabile.
Democrația și încrederea în succesul proiectului european se construiesc în timp, prin eforturi permanente și consecvente. În final, democrația, aspirația firească spre libertate, stabilitate și prosperitate, vor prevala întotdeauna, inclusiv împotriva obstacolelor și piedicilor ridicate artificial. Votul din 20 octombrie din Republica Moldova a arătat aceste evidențe.
Pe mai departe, este datoria tuturor partenerilor din comunitatea democratică internațională de a continua sprijinul pentru Republica Moldova, inclusiv în ce privește combaterea acțiunilor externe menite să submineze procese democratice esențiale, precum exercitarea votului.
România va continua investiția de energie și expertiză pentru susținerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european, precum și pentru consolidarea rezilienței în fața ingerințelor Federației Ruse", a mai spus MAE.
+++
Reacția președintelui Klaus Iohannis pe X: "Salut votul pentru integrarea europeană la referendumul din Republica Moldova și pentru susținerea populară exprimată în favoarea dnei Președinte @sandumaiamd și a valorilor democratice. Destinul trebuie decis doar de cetățenii săi!"
+++
Efectul devastator al știrilor false
După ce referendumul pentru aderarea la UE a trecut, "putem să creăm perspective reale privind finalizarea negocierilor până în 2030 și ulterior aderarea la Uniunea Europeană", a comentat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu.
El a remarcat faptul că alegerile și referendumul de duminică arată "amploarea interferențelor Federației Ruse și efectele devastatoare ale știrilor false".
"Lumea occidentală trebuie să se trezească și să realizeze impactul nefast al propagandei ruse dar și efectele rețelelor sociale noi manipulate de forțe străine", a spus Negrescu, adăugând că educația, buna informare, democrația veritabilă sunt componentele care "ne pot apăra de influențele negative și care pot construi reziliența de care are nevoie de societatea noastră".
+++
O lecție și pentru București
Președinta USR, Elena Lasconi, a transmis printr-un mesaj tot pe Facebook faptul că, ceea ce vedem astăzi în Republica Moldova este "o lecție și pentru noi, la București".
"Într-o perioadă complicată în care propaganda rusă este tot mai aprigă, în care voturile se pot cumpăra, iar dezinformarea capătă forme la care nici nu ne gândeam acum ceva vreme, este responsabilitatea noastră, a celor care avem o voce puternică, a celor care ne putem exprima de la tribuna publică, să refacem punțile șubrezite între stat și cetățean. Să vorbim mai mult, mai clar, să explicăm mai bine și să oferim proiecte serioase, nu vorbe și fantezii. Republica Moldova a ales calea spre Uniunea Europeană într-un scrutin în care, iată, am mai văzut o dată că fiecare vot contează, că fiecare vot poate face diferența", a notat Lasconi.
Ea a adăugat că este mai important ca oricând "să avem politicieni responsabili, care înțeleg vremurile pe care le trăim, dar și preocupările oamenilor pe care-i reprezintă".
"În mod real. Avem nevoie de oameni onești, bine intenționați, cu picioarele pe pământ, bine ancorați în realitate, care să ne reprezinte pe fiecare dintre noi la vârful statului. Mă bucur că, în ciuda propagandei rusești, cetățenii moldoveni, în număr mai mare, din țară și din diaspora, au înțeles de unde vine prosperitatea: de la Vest, nu din Rusia lui Putin. Este drumul clar pe care trebuie să mergem și în Republica Moldova, și în România! Oricât încearcă Rusia să convingă cetățenii români și cetățenii moldoveni că Uniunea Europeană înseamnă pierderea identității, că Uniunea Europeană ne ia din drepturi, din resurse, nu va reuși. Oamenii sunt inteligenți și au înțeles foarte bine că Uniunea Europeană e șansa noastră la prosperitate, democrație și libertate. Au înțeles că UE nu ne ia nimic, ci ne dă. Politicienii slabi și corupți ne iau din bani și din drepturi – politicieni care la Bruxelles stau în genunchi și acasă își ascund incompetența cu replici pe care le adoră Rusia!”, a continuat șefa USR.
+++
Rusia continuă agresiunea hibridă
Șeful Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, i-a felicitat pe cetățenii Republicii Moldova pentru votul în favoarea drumului european, "chiar dacă e o victorie la limită". El susține că, totuși, "acest vot e un mare pas înainte pentru un viitor mai bun al Republicii Moldova".
"România va fi în continuare cel mai puternic susținător al procesului de integrare și se va asigura că banii europeni și expertiza europeană vor construi bunăstarea și securitatea între Prut și Nistru. O felicit și pe doamna Maia Sandu pentru obținerea primului loc în turul întâi al alegerilor prezidențiale. O susțin în continuare și îi doresc din inimă victoria în turul al doilea, pentru a consolida parcursul european al țării", a spus Ciucă într-un mesaj pe Facebook.
Șeful PNL a adăugat că rezultatul extrem de strâns al votului la referendum arătă însă "forța de manipulare a propagandei ruse" și faptul că "e limpede că Rusia continuă agresiunea hibridă asupra Europei și în special asupra Estului Europei".
În acest context, Ciucă a ținut să afirme că "alegerile din România sunt următoarea țintă a propagandei Moscovei".
"Trebuie să respingem astfel de manipulări, să respingem mesajele de dezbinare, mesajele anti-europene și anti-NATO. Românii trebuie să voteze în continuare pentru viitorul euroatlantic, pentru o democrație liberală și pentru dezvoltarea economică după model occidental", a conchis el.
+++
Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat luni pe cetățenii moldoveni care au rezistat în fața "presiunilor incredibile" ale Moscovei și au reușit să își ducă țara de "partea bună" a istoriei.
Pe de altă parte, Ciolacu a subliniat necesitatea "intensificării" eforturilor pentru a convinge și cetățenii din provincie și zonele rurale că drumul Moldovei este spre Occident.
"Rezultatul pe muchie de cuțit de la referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană este o dovadă că trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a convinge și cetățenii din provincie și zonele rurale, unde Rusia are mai multă eficiență propagandistică, că viitorul Republicii Moldova este doar către Vest", a scris pe Facebook premierul român.
În opinia sa, e "obligatoriu" ca acest rezultat să fie dublat de realegerea președintei în exercițiu Maia Sandu: "Cu Maia Sandu președinte și cu un guvern pro-european va fi tot mai clar că flacăra rece a Rusiei se va stinge definitiv la Chișinău".
"România este total alături de Republica Moldova", a mai spus Ciolacu.
++++
Rezultatul va determina Europa să crească și mai mult sprijinul pentru modernizare
Eurodeputatul PNL/PPE Siegfried Mureșan apreciază că rezultatul strâns al referendumului nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Rusiei, oamenii au găsit puterea de a alege Europa.
"Rezultatul alegerilor este o victorie a oamenilor din Republica Moldova. Este o victorie pentru un viitor european garantat. Este o victorie împotriva Federației Ruse care a mobilizat resurse fără precedent în încercarea de a influența rezultatul alegerilor democratice și al referendumului", a declarat Mureșan, citat într-un comunicat.
Acesta susține că, în ultimii patru ani, Republica Moldova a reușit "progrese remarcabile" în implementarea reformelor privind combaterea corupției, întărirea sistemului judiciar și modernizarea instituțiilor statului.
"Președinta Maia Sandu, alături de conducerea proeuropeană și de oamenii din Republica Moldova au susținut parcursul european al țării, au gestionat efectele invaziei Rusiei în Ucraina și au garantat siguranța la granița Uniunii Europene, împotriva tuturor amenințărilor din partea Rusiei și a șantajului rusesc cu livrările de gaz", susține eurodeputatul liberal, adăugând că integrarea europeană a Republicii Moldova va continua după rezultatul pozitiv al referendumului.
Totodată, acest rezultat va determina Europa să crească și mai mult sprijinul pentru modernizarea țării, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor și pregătirea Republicii Moldova de aderarea la UE.
El susține că, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European privind Planul de Creștere de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, se va asigura că va fi adoptată "cât mai repede" legislația europeană astfel încât banii "să ajungă acolo unde este nevoie de ei: în infrastructura țării, în școli, drumuri, spitale, dar și în modernizarea administrației publice și continuarea reformelor în sistemul de justiție. Integrarea europeană aduce rezultate concrete pentru oameni, iar oamenii trebuie să simtă acest lucru cât mai repede".
++++
Moldovenii au rezistat unui asalt gigantic de dezinformare
Rușii nu au reușit să deturneze referendumul pentru a ancora orientarea europeană a Republicii Moldova în Constituție, a scris pe Facebook primarul USR al orașului Timișoara, Dominic Fritz.
"Cu atât mai greu cântărește victoria, că nu a fost obținută ușor. Moldovenii au rezistat unui asalt gigantic de dezinformare și de cumpărare a voturilor. Rușii au investit zeci de milioane de euro în asta. Au eșuat", a spus Fritz, care vede și o lecție dată de moldoveni: "Să nu obosim în apărarea democrației și a libertății. E o luptă a naibii de grea. Dar ea poate și trebuie câștigată".
Comentarii