Tema unirii este extrem de sensibilă pe cele două maluri ale Prutului. Mai ales în Republica Moldova. A lua în răspăr acțiunile pretinșilor lideri unioniști - unii dintre ei care călăresc ideea unionismului de aproape trei decenii - este ca și cum ai vorbi de rău Biserica sau sfinții. Imediat, te pomenești înjurat de unioniștii de gardă. Aceștia se manifestă la fel de agresiv ca exponenții unei secte. Mulți din ei sunt atașați sufletește de ideea unirii, iubesc sincer România și suferă atunci când vreun exponent al lumii ruse, ajuns președinte al Republicii Moldova, sfidează istoria și îi numește „lepădături” și „paraziți”.

În Parlamentul Republicii Moldova, care a rezultat din alegerile din februarie 2019, nu se regăsește nicio formațiune unionistă. Este pentru prima dată în istoria Moldovei independente (28 de ani) când nicio forță unionistă nu accede în Legislativ. Vorbim de un segment de electorat care se apropie de 20%, care mereu a fost reprezentat în Parlament de o forță cu mesaje unioniste distincte. Mai întâi a fost reprezentat, în mai multe legislaturi, de PPCD-ul lui Iurie Roșca (actualmente prezentator la un post TV care deservește Partidul Socialiștilor) – până când, la 4 aprilie 2005, 11 deputați creștin-democrați l-au votat pe comunistul pro-rus Vladimir Voronin la funcția de șef al statului (al doilea mandat). La următoarele alegeri, PPCD nu a mai trecut pragul electoral.

Electoratul unionist a migrat către PL-ul condus pe atunci de Mihai Ghimpu, propulsându-l în Parlament. În ianuarie 2016, 13 deputați PL au votat, la miez de noapte, contrar protestelor de afară, Guvernul Filip, controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc – guvernul care a pus ulterior, pe spatele cetățenilor, celebrul miliard de dolari furat în 2014 din sistemul bancar al Republicii Moldova. Datorită acelui vot nocturn, PL s-a pomenit la guvernare alături de un PD detestat pentru corupție. În consecință, la alegerile parlamentare din februarie 2019, PL a adunat doar 1,1% și a devenit partid extraparlamentar.

Rețeta dispersării unui bazin electoral: Partide-satelit, ținte false și antagonozarea liderilor unioniști

Unioniștilor de la Chișinău le-au fost serviți lideri falși, strategii false și ținte false de cineva care trage sforile și la Chișinău, și la București. Pentru a vedea cine stă în spate, e suficient să înțelegem cine luptă de 30 de ani pentru menţinerea Republicii Moldova în zona incertitudinii și dependenței de un singur centru de comandă. La Chișinău, unirea e ambalată în corupție și orgolii, iar la București în corupție și indiferență. Nu există niciun plan pentru Basarabia la București!

Momentan, în Republica Moldova, sunt cel puțin 8 partide care exploatează sloganul unirii. Acestea luptă extrem de agresiv între ele. Tentativele de a suda un bloc unionist au eșuat de fiecare dată, iar aceasta confirmă ipoteza că unele partide unioniste au fost create tocmai pentru a fărâmița bazinul electoral de 18-20% al unioniștilor. În afară de acestea, există și alte partide care au în programele lor dezideratul „reîntregirii neamului românesc”. Prin fragmentare - așa s-a reușit anihilarea politică a celui mai fidel segment de electorat din Republica Moldova, renăscut din lupta pentru renaștere națională de la sfârșitul anului ’90: prin lideri falși, care au trădat ori de câte ori le-a cerut Moscova ori au simțit mirosul banilor.

După 2010, interesul Rusiei de a anihila acest segment electoral (din rațiuni geopolitice) a coincis cu cel al oligarhului Plahotniuc, care l-a dispersat ca să nu-i creeze probleme – din electoratul unionist făcând parte, în general, intelectuali cu viziuni proeuropene. Ori tactica ce a putut fi observată cel mai clar în 2017, după votarea sistemului electoral mixt de către PDM+PSRM, a fost crearea unui sistem bipolar în care să existe doar doi actori politici mari – Dodon (pe stânga) și Plahotniuc (pe centru-dreapta). O a treia forță politică le încurca, așa că au transformat-o în așchii, expulzând-o din Parlament.

Unirea, folosită ca momeală electorală și ca sperietoare

Politicienii de pe cele două maluri ale Prutului fâlfâie drapelul unirii doar ca să adune voturi – ca să exploateze acel bazin electoral de 20% din Republica Moldova. Politicienii români au nevoie de acele voturi la europarlamentare și, mai ales, la alegerile prezidențiale. Victor Ponta declara în luna mai 2019 că dacă ar avea mâine ocazia să voteze pentru Unire, ar vota. În campania pentru europarlamentare, politicienii români fac naveta la Chișinău și invită jurnaliștii la plăcinte. Când ajung însă, în funcții (unii chiar în poziții-cheie) schimbă macazul. Brusc, își trec mesajele prin filtrul diplomației. De la mesajul: „Republica Moldova poate deveni membru al UE doar prin unirea cu România” – se trece la mesaje reci, cum ar fi: „Ne putem întâlni cu frații noștri de peste Prut doar în interiorul Uniunii Europene”. Ambele afirmații aparțin lui Traian Băsescu.

                                                                                  FOTO: Report.md 

Ultima a fost făcută în august 2009 la Drobeta-Turnu-Severin, când Băsescu era președinte al României și avea putere să pună unirea pe agenda politică, mai ales că și la Chișinău tocmai cădea regimul comunist al lui Vladimir Voronin. Acum, Băsescu spune că prioritatea UE vizează Balcanii de Vest și că „politicienii care spun că R.Moldova va fi în UE, mint”. În 2011, el spunea însă, că Moldova va adera la UE în 7 ani. Acum, când el nu mai e președinte al României, dar este președinte de onoare al unui partid din Republica Moldova (PUN), când configurația politică în Parlamentul de la București arată așa cum știm, iar majoritatea parlamentară atipică de la Chișinău este dominată de socialiștii pro-ruși, Băsescu propune „o cale naturală la care să se ajungă în baza prevederilor actului final de la Helsinki din 1975”. Adică, reunificarea țării prin votarea unirii de către parlamentele celor două țări – la fel cum au făcut germanii.

Aceeași tactică a vitejilor care „rup cămașa” la TV o vedem și la Chișinău. Politicienii moldoveni exploatează sloganul unirii chiar mai brutal. Ultimul lider unionist cu reprezentare parlamentară a fost Mihai Ghimpu (PL). La 28 august 2009 el a fost ales președinte al Parlamentului, iar (urmare a demisiei lui Vladimir Voronin) din 11 septembrie 2009 până la 28 decembrie 2010 a asigurat interimatul funcției de șef al statului.

Până a ajunge în aceste funcții importante, Mihai Ghimpu vorbea despre Unire peste tot. La 22 martie 2018 a declarat chiar în Parlament că el, împreună cu toată fracțiunea PL, părăsește sala plenului și nu va reveni până nu se va produce unirea cu România. Ironic, democratul Marian Lupu, i-a spus lui Mihai Ghimpu „Adio!”: „Aşa cum unirea nu se va produce niciodată, trebuie să înţelegem că ne-au părăsit pentru totdeauna. Să le spunem adio, să ne luăm rămas bun de la colegii noştri unionişti, pe care n-o să-i vedem niciodată în această sală”, a spus Lupu în zeflemea.

După ce a devenit președinte al Parlamentului și în ajun să preia interimatul funcției de șef al statului, Ghimpu s-a ferit să mai spună la fel de răspicat că pledează pentru unire. El a menționat la postul rusesc de radio „Эхо Москвы” că el personal are convingeri unioniste, ca un cunoscător al istoriei, dar asta nu înseamnă că va promova unirea cu România odată ajuns la Președinție.Mai mult, el și-a amintit că în programul politic al PL nici măcar nu scrie că ar fi partid unionist.

După plecarea de la Președinție, Mihai Ghimpu și PL au reluat retorica unionistă agresivă, construindu-și pe lozinci unioniste toate campaniile electorale care au urmat.

De retorica unionistă au nevoie și cei mai vehemenți oponenți ai unioniștilor - forțele pro-ruse. Până nu demult PCRM și Vladimir Voronin, iar acum Igor Dodon și PSRM. Aceștia alimentează masiv ura față de curentul unionist din Republica Moldova. Fără această sperietoare, PSRM și Igor Dodon ar rămâne fără „muniție” electorală. Ar lipsi dușmanul imaginar pe care ei l-au creat cu ajutorul propagandei rusești și a holdingului mediatic pe care îl întrețin în Republica Moldova.

Pe de altă parte, Dodon spune că el niciodată nu a fost anti-român. Îi consideră pe români „frați”, iar România - partener strategic. Asta în timp ce socialistul Vlad Bătrîncea rupe Harta României Mari în plenul Parlamentului.

Jokerul electoral al lui Igor Dodon: „Jandarmul român”


Ce au făcut socialiștii și Igor Dodon în februarie 2018 când, în an centenar, zeci de localități din Republica Moldova și România au semnat, simbolic, declarații de unire - replică a documentului semnat de Sfatul Țării în 1918? Socialiștii au acuzat„un atac la suveranitatea țării” și, peste noapte, ne-am pomenit că peste 50 de localități din R.Moldova au semnat declarații pro-statalitate. Dodon a acuzat unioniștii că vor să distrugă statul Republica Moldova și a îndemnat susținătorii din alte localități să semneze și ei  declarații anti-Unire: „În aceste zile, unioniștii sponsorizați și îndemnați de unii ideologi imperialiști de aici sau de peste Prut au trecut limita. Campania lor antinațională, prin care un șir de consilieri din primării au semnat declarații de lichidare a statului, e o dovadă că s-a îngroșat gluma cu unionismul… Și dosarele penale își vor găsi „eroii”, inevitabil, la timpul potrivit”, amenința Igor Dodon pe Facebook.

Tactica lui Dodon de a merge pe contraatac, cu o contra-declarație în 2018, nu a fost una nouă. În ianuarie-februarie 2014, în ajunul semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, Igor Dodon promova, în calitate de lider PSRM, referendumul ilegal din Autonomia Găgăuză vizând aderarea la Uniunea Eurasiatică. Referendumul, deși declarat oficial ilegal, a avut totuși loc. Atunci nimeni nu l-a sancționat pe Dodon pentru promovarea separatismului. La 5 ani de la acel referendum ilegal, bașkanul Găgăuziei, Irina Vlah, l-a decorat pe Dodon cu medalia jubiliară „Cinci ani de la referendumul găgăuz”: „Vreau să înmânez această medalie președintelui, a cărui partid a fost împreună cu noi la 2 februarie 2014. Dumnealui personal a luat parte la desfășurarea mitingurilor în susținerea referendumului nostru”, a declarat Irina Vlah.

În 2016, Igor Dodon a învins-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale pe fundalul unei crize politice interne și a dezamăgirii cetățenilor în forțele pro-europene. Dodon și-a construit acea campanie electorală pe niște inventate pericole geopolitice dinspre Occident. El își numea adversarii politici „euro-unioniști”, alimentând ura față de aceștia, și a jonglat propagandistic cu sperietorile: „jandarmul român” și „dușmanul din Occident”.

Vorbim de un „război cultural”, care este exploatat în sens electoral și ideologic. Țintele propagandei ruse, care îl acompaniază pe Igor Dodon, sunt grupurile naționale absolut radicalizate, puțin informate despre agenda politică a Republicii Moldova și total dezinformate despre agenda de asociere cu UE. În vorbe, aceste forțe se declară stataliști, dar în fapte sunt orientate la fusul orar și la viața politică din Rusia. În 2020, în Republica Moldova vor avea loc din nou alegeri prezidențiale. Igor Dodon și-a început neoficial campania la 26 septembrie 2019 de la tribuna ONU, pledând pentru „recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate”– o altă lozincă electorală falsă (neutralitatea deja e prevăzută în Constituție) pe care, probabil, va încerca să o încalece, vorbindu-le moldovenilor despre NATO și despre pericolul ca ei să devină „carne de tun”.

Vitalie Călugăreanu