Subtilități politice   Chișinău    

Stare de urgență sau teren legal pentru Dodon de a institui un regim autoritar?

Parlamentul de la Chișinău a instituit starea de urgență pentru 60 de zile în legătură cu răspândirea Covid-19. Este pentru prima dată în istoria țării când se face uz de aceste reglementări.

O comisie pentru situații excepționale a fost abilitată cu dreptul de a emite dispoziții obligatorii pentru autorități, agenți economici și cetățeni fără să existe o listă de măsuri sau un plan punctual de acțiuni prin care vor fi afectate drepturile și libertățile cetățenilor. Toate acestea sunt trecute în legea votată sub sintagma "măsuri necesare" – una care lasă aceste măsuri la discreția puterii. Mai mult, deși la ședința de luni a Guvernului s-a votat instituirea stării de urgență doar pentru 30 de zile, marți ministrul Justiției și premierul au cerut Parlamentului instituirea stării de urgență pentru două luni fără a putea explica ce s-a întâmplat peste noapte, cine sau ce a impus perioada de 60 de zile. Premierul Ion Chicu a spus doar că situația se schimbă de la o zi la alta și că, dacă pericolul va dispărea, el va veni primul în Parlament și va solicita anularea situației excepționale înainte de 15 mai.

Dodon e peste tot

A încercat să amortizeze reacțiile publice președintele Igor Dodon la ședința Centrului Unic de Comandă. Potrivit lui, 60 de zile este termenul maxim prevăzut de lege, dar a precizat că "nimeni nu are de gând să țină situația suspendată 60 de zile - decizia a fost luată de 60 de zile ca să putem interveni atunci când va fi necesar. Sperăm că va dura mai puțin, ca oamenii, agenții economici să-și poată relua activitatea", a explicat Dodon.

Pe acest fundal au apărut temeri că puterea va îndrăzni să profite de starea de urgență pentru a se fortifica prin măsuri autoritare, mai ales că votul pentru instituirea stării de urgență a fost precedat de modificarea legislației privind regimul stării de urgenţă, de asediu sau de război. Prin amendamentele introduse au fost extinse atribuţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale și ale Ministerului Afacerilor Interne, pe durata stării de urgenţă.

Octavian Țîcu: Regimul își arogă împuterniciri pentru a anihila democrația în favoarea lui Dodon

În plus, la propunerea Guvernului, Parlamentul, cu majoritatea oficializată cu o zi înainte,  a anulat interdicția desfășurării alegerilor în perioada stării de urgență – o decizie care a trecut de votul legiuitorilor fără o explicație clară. Potrivit deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, acest amendament este contraindicat, deoarece este de principiu imposibil să ai un scrutin liber și corect în perioada stării de urgență, de asediu sau de război.

"Acum Guvernul vine cu solicitarea anulării, pentru 60 de zile, a unui text de lege care este esența democrației. Prin aceste derogări, regimul își arogă împuterniciri pentru 60 de zile în care să anihileze posibilitatea funcționării democrației și să pregătească intrarea lui Igor Dodon în campania prezidențială din toamnă. Asta este adevărata miză! În rest, e foc de paie", a declarat, în cadrul ședinței Parlamentului, deputatul de opoziție Octavian Țîcu.

În perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale poate emite dispoziţii vizând instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară, a unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării, poate interzice desfăşurarea adunărilor, poate modifica procedurile de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice, poate efectua, în modul stabilit de lege, rechiziţii de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă.

Moldova nu va mai fi așa cum a fost

Deocamdată nu există studii despre impactul epidemiei asupra firavei economii a Republicii Moldova. În timp ce experții anticipează un dezechilibru major care va lovi în primul rând populația săracă, politicienii vorbesc despre un posibil "dezastru economic". Se așteaptă scăderea dramatică a exporturilor, transferurile de bani de la moldovenii care muncesc în străinătate vor scădea esențial, deoarece mulți au rămas fără serviciu sau au revenit acasă. În plus, întreprinderile și unitățile comerciale au fost somate de autorități să-și suspende activitatea pentru a preveni răspândirea virusului, angajații au fost trimiși în concedii forțate și, din această cauză, mulți nu-și vor primi salariile.

În timp ce președintele Igor Dodon dă asigurări că statul va face tot posibilul pentru a ajuta mediul de afaceri, premierul Ion Chicu a declarat marți, în Parlament, că toți nu vor putea fi ajutați. Potrivit lui, deja două bănci au confirmat că vor reeșalona creditele ipotecare pentru cetățeni, iar miercuri premierul va discuta cu conducerea Băncii Naționale posibile soluții de susținere a mediului de afaceri.

Continuare pe DW

Articolul anterior

Nicolae Timofti l-a propus pe omul de afaceri Ion Sturza candidat la funcția de premier

Articolul următor

Coaliție PSRM+PDM pe timp de... pandemie. Întâi interesele politice, abia apoi stare de urgență!