PDM caută sprijin

Democrații mobilizează oamenii din regiuni. Se fac liste!

Organizațiile teritoriale ale PDM mobilizează oamenii la mitingurile planificate pentru 5-9 iunie. Cel puțin asta reiese dintr-un mesaj, expediat redacției TV8 de către un cititor – un screenshot în care se vede un email transmis de secretarul executiv al PDM Cimișlia, Durlescu Gheorghe, în care cel din urmă îi îndeamnă pe membrii formațiunii să completeze o listă cu persoanele care vor participa la manifestații, conform unui tabel atașat la scrisoare, cu titlul: „iunie 5-9 model”.

Din imaginea transmisă se vede că membrii partidului sunt rugați să expedieze lista pe adresa de email sau de Viber a formațiunii.

Potrivit declarației prealabile depuse de democrați la Primăria Chișinău, la manifestația democraților ar urma să participe aproximativ 50 de mii de persoane. Nu este clar însă, de ce își scot democrații susținătorii în stradă. PDM nu a anunțat nimic despre manifestațiile pe care intenționează să le organizeze.

Anterior, vicepreședintele PDM, Sergiu Sîrbu, a spus că este prematur să vorbească despre tipul și scopul mitingului planificat în centrul Chișinăului. El a evitat să spună cât va dura manifestația, menționând că ar putea dura o zi sau ar putea dura patru zile, „în funcție de mai multe circumstanțe”.

Conform calendarului de întruniri al Primăriei mun. Chișinău, PDM planifică, în perioada 5-9 iunie, mai multe manifestații sub formă de întâlniri publice cu electoratul în centrul capitalei.

Dispoziția Primăriei, care vizează manifestația democraților, a fost semnată de viceprimarul Nistor Grozavu, nu de primarul interimar Ruslan Codreanu, care a anunțat că va lipsi o perioadă din motive de sănătate.

 

Potrivit dispoziției semnate la 3 iunie de Grozavu, PDM urmează să instaleze o scenă în PMAN, să aduca aparataj de sonorizare, bannere, tomberoane si blocuri sanitate. Ordinea publică în timpu manifestatiei va fi asigurată de Inspectoratul General al Poliției.

                                                                               FOTO: telegraph.md 

Cu câteva zile înainte de manifestațiile anunțate pentru 5-9 iunie, PDM a organizat o întrunire cu tineretul democrat la complexul etno-cultural „Vatra”.Evenimentul, la care organizatorii susțin că au participat șapte mii de persoane, a fost supravegheat de poliție, inclusiv de șeful Inspectoratului Național de Patrulare, iar accesul presei la eveniment a fost interzis de reprezentanții Serviciului Protecție și Pază de Stat.

Articolul anterior

Distopie politică la Chișinău. PAS acceptă colaborarea cu PSRM. PPDA înaintează condiții dure

Articolul următor

UE, SUA și Rusia forțează o coaliție anormală la Chișinău în ajunul dizolvării Parlamentului