În timp ce blocul pro-european ACUM le tot transmite mesaje socialiștilor cu îndemnul de a coopera, la nivel parlamentar, contra regimului Plahotniuc, deputații PSRM au plecat in corpore la Moscova.

Vizita are loc în plin proces de discuții vizând crearea unui mecanism de lucru în Parlamentul nou ales în condițiile în care, la aproape două luni de la alegeri, partidele parlamentare nu au izbutit să creeze o majoritate și nici nu au început negocierile în acest sens. Chiar și așa, președinta socialiștilor, Zinaida Greceanîi, i-a promis președintelui Dumei ruse, Veceslav Volodin, că PSRM va obține anularea legii anti-propagandă (care interzice retransmiterea emisiunilor informativ-analitice rusești pe teritoriul Moldovei) și confirmarea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova. Mai mult, ea s-a lăudat cu aceasta pe Facebook: „Am menționat că, fracțiunea Partidului Socialiștilor susține constant dezvoltarea relațiilor cu Rusia. Vom obține anularea interdicției de difuzare a posturilor rusești și confirmarea statutului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova. Am subliniat faptul că PSRM pledează pentru participarea Republicii Moldova la integrarea euro-asiatică”, a scris Greceanîi. Potrivit ei, PSRM va insista asupra acestor cerințe la negocierile pentru crearea viitoarei alianțe, sugerând că socialiștii dețin „cheița de aur” în acest sens.

Zinaida Greceanîi comunică cu ACUM prin intermediul presei ruse

Oficial, deputații PSRM au fost invitați la Moscova nu pentru instrucțiuni sau consultări privind formarea unei coaliții, ci pentru că „rușii sunt prietenii noștri, parteneri strategici și avem probleme nesoluționate în relațiile economice și în ceea ce privește migranții”, a explicat deputatul PSRM, Vasile Bolea. Potrivit lui, „este deja o tradiție (la fel s-a întâmplat și în ianuarie 2015 – tot după alegerile parlamentare) ca întreaga fracțiune a PSRM să meargă la Moscova".

PSRM are semnate acorduri de cooperare atât cu partidul „Edinaia Rossia”, cât și cu partidul „Spravedlivaia Rossia” din Rusia.

Zinaida Greceanîi a menționat, într-un interviu oferit unui post rusesc de televiziune, că socialiștii au venit la Moscova nu pentru a „coordona coaliția cu Moscova” și le-a transmis celor din ACUM, prin intermediul postului TV respectiv, că împreună au 61 de mandate (din 101) ceea ce le-ar permite să aleagă președintele Parlamentului și să formeze guvernul. De asemenea, președinta PSRM le-a transmis colegilor din ACUM că regretă că aceștia vor „toată puterea” având doar 26 de mandate.

ACUM: Guvern minoritar, deoligarizarea și nici un fel de negocieri

La Chișinău, blocul ACUM și-a reiterat însă poziția: guvern minoritar temporar, asumat în totalitate de ACUM, votarea împreună cu PSRM a pachetului de legi menite să demonteze regimul Plahotniuc și să scoată instituțiile statului din captivitatea acestuia, cu provocarea ulterioară a alegerilor parlamentare anticipate.

Continuare pe DW