Cetățeni, politicieni, artiști și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au protestat duminică în fața Parlamentului, nemulțumiți de votarea în prima lectură a proiectelor de lege privind modificarea sistemului electoral. Protestele vor continua și în zilele următoare, atunci când în Republica Moldova se vor afla experții Comisiei Veneția.

Legislativul a comasat proiectul democraților privind votul uninominal cu inițiativa președintelui pro-rus Igor Dodon vizând sistemul mixt, lăsând ca bază inițiativa pro-rusului Dodon. Ambele inițiative au fost votate în prima lectură fără a fi expertizate de Comisia de la Veneția.Cetățenii au ieșit în stradă, suspectând o cârdășie între democrații, socialiști și „grupul Leancă”, care au votat schimbarea sistemului electoral.

                          Interpreții Pașa Parfeni și Cătălin Josan, alături de manifestanți / FOTO:Report.md

Țara e în pericol

La proteste au venit duminică oameni de cultură care au îndemnat cetățenii să ia atitudine față de târgurile politice care distrug țara. În opinia actriței Eugenia Butnaru, acum este momentul ca toată țara să se mobilizeze și să ceară socoteală aleșilor poporului: ”Să conștientizăm că suntem în pericol. Trebuie să ieșim toți, indiferent de partid, limbă sau etnie. Dacă ratăm acest moment, intrăm în hău. Avem o țară jurată, trădată, furată. Am 81 de ani și nu țin minte un așa dezmăț ca acum. Unii au ajuns să se vândă pentru 100 de lei, pentru un pachet de hrișcă. Așa au ajuns guvernanții de azi în Parlament, iar acum își bată joc de noi. Dacă nu salvăm acum țara, suntem pierduți”, a menționat actrița.

Mihail Sirkeli: ”Să umplem Piața!”

                                                                     FOTO: Report.md 

La rândul său directorului Asociaţiei Obşteşti „Piligrim-Demo” de la Comrat a menționat că sistemul electoral propus de PD sau cel propus de socialiști este, în condițiile statului acaparat, antipopular. El a invocat exemplul Autonomiei Găgăuze unde a fost „testat” acest sistem: „Noi avem un astfel de sistem în Găgăuzia. Uitați-vă ce avem! În Adunarea Populară acced niște „saci cu bani” (persoane bogate – n.n.), fără idei, fără valori. Sistemul politic în Găgăuzia s-a distrus. Nu mai avem fracțiuni și nu mai avem nici instituții care să muncească pentru cetățeni. E important să iasă la proteste cât mai multă lume, indiferent de etnie. Toți suntem cetățenii aceste țări. Tot ce se întâmplă în această țară ne influențează în egală măsură pe toți: moldoveni, găgăuzi, ruși, bulgari, ucraineni etc. Vineri a fost violată democrația. Acum situația din Republica Moldova se aseamănă cu cea de acum o sută de ani, când se producea revoluția bolșevică. Urmașii bolșevicilor vor o revoluție de catifea. Sistemul electoral este fundamentul statului de drept, iar schimbarea acestui sistem nu poate avea loc pe furiș, în condițiile în care nu există consens național”, a spus Sirkeli.

Maia Sandu: ”Este un târg între Plahotniuc și Dodon”

                              Lidera PAS, Maia Sandu, la protestul de duminică / FOTO: Report.md

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a chemat cetățenii să se alăture protestului: ”Ei vor să distrugă democrația, vor să ne ia totul. Dacă ratăm această oportunitate, vom rămâne la mâna lor zeci de ani. Are loc un târg între Plahotniuc și Dodon. Și-au împărțit deja locurile în Parlamentul ce va rezulta din alegerile din 2018. Ceilalți deputați care i-au susținut sunt lipsiți de independență, au fost folosiți pentru ca aceștia doi să-și facă jocul”, a spus Maia Sandu.

„Mulți tineri sunt plecați din țară. Atât timp cât nu facem nimic ca ei să-și recapete încrederea în țara lor, pur și simplu distrugem o generație”, a menționat reprezentanta diasporei Lucia Șeremet.

Următoarea manifestație va fi organizată luni, 8 mai, începând cu ora 17.00, în fața Parlamentului.

Lilia Zaharia