Moldova se depopulează – tinerii se simt jefuiți și fug de sărăcie. Derapajele antidemocratice ale guvernării și refuzul de a reforma realmente justiția au lăsat țara fără finanțare din partea UE.
Guvernanții moldoveni au
mascat sub o altă denumire vechea lor inițiativă de legalizare a banilor murdari,
au introdus-o subit în ordinea de zi a Legislativului și au votat-o rapid în ambele lecturi.
Deputații moldoveni au amendat Legea cetățeniei
oferind posibilitate străinilor bogați să obțină cetățenia Republicii Moldova
dacă acceptă să împrumute statului 250 de mii de euro pentru o perioadă de 5
ani.
În acest an, Autoritatea Națională de Integritate (ANI), instituție care ar
trebui să verifice averile funcționarilor și demnitarilor, are un buget auster,
mai mic decât cel al CNI anul trecut. În schimb, Centrului Național
Aşa-numita „stabilitate”, inclusiv în
sectorului financiar-bancar, invocată obsesiv de guvernarea oligarhică este
doar un paravan în spatele căruia se comit noi fraude. După „jaful secolului”
care ne-a făcut celebri în întreaga
O inițiativă legislativă
care prevede iertarea tuturor celor care și-au tăinuit averile, dacă le vor
declara până la 15 aprilie 2017 şi vor plăti, în favoarea statului, 2% din
valoarea averii nedeclarate, a trecut cu viteza fulgerului
FMI avertizează în noul Memorandum încheiat cu
Republica Moldova că în cazul în care o bancă sistemică se va confrunta cu
probleme, iar ca ultimă măsură statul îi va sări din nou în ajutor, banii nu
vor putea fi însușiți. Ei, în
Experţii Fondului Monetar
Internaţional şi autorităţile din Moldova au ajuns la un acord (cu
condiționalități) de finanţare pe 3 ani, în valoare de 179 de milioane de
dolari. Decizia finală urmează să fie aprobată de conducerea FMI
Mâine,
5 iulie, în Republica Moldova va sosi o misiune a Fondului Monetar
Internațional (FMI), abilitată să iniţieze discuţii pentru semnarea unui memorandum.
Autoritățile mizează pe acest document, deoarece el ar putea debloca