Comisia de la Veneția și-a făcut publice concluziile în legătură cu criza politică de la Chișinău, generată de câteva decizii controversate ale Curții Constituționale.

Comisia a fost sesizată de către secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland. Avizul este unul fără precedent - este prima dată în istorie, când Comisia de la Veneția se expune asupra unor decizii emise de o curte constituțională a statelor.

„Scurtmetrajul” abuzurilor unei instituții capturate

În seara zilei de 7 iunie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis o hotărâre în care menționa că termenul de „trei luni” din data validării alegerilor (9 martie 2019) statuat în Constituție, pentru formarea noului guvern, înseamnă 90 de zile și că acest termen urma să expire la ora 00.00 a aceleași zile. Prin urmare, potrivit magistraților moldoveni de la CC, președintele era obligat să dizolve Parlamentul și să stabilească data alegerilor anticipate.

La 15 iunie, după ce s-a aflat că liderul PDM a părăsit Republica Moldova, Curtea Constituțională a Republicii Moldova și-a abrogat toate hotărârile, avizele și deciziile pronunțate în perioada 7-9 iunie, care au generat dualitatea puterii.

Potrivitconcluziilor făcute publice de Comisia de la Veneția, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a ignorat Constituția țării, a calculat greșit termenul în care urma să fie învestit un nou Guvern, și-a sfidat propriile proceduri și nu avea nici un temei constituțional să decidă dizolvarea Parlamentului în perioada 7-8 iunie, întrucât ultima zi pentru învestirea noului Guvern era 9 iunie. Respectiv, „învestirea guvernului Maia Sandu, la 8 iunie, a întrunit termenul legal”.

„Drepturile procedurale ale președintelui și Parlamentului au fost grav afectate de viteza cu care Curtea a decis asupra unor cazuri foarte sensibile, cu repercusiuni semnificative asupra instituțiilor statului. Nici președintele, nici Parlamentul nu au fost reprezentați și nici nu au avut șansa de a-și prezenta argumentele în fața Curții”, se arată în comunicatul oficial al Comisiei pentru democrație prin drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția).

Comisia de la Veneția: „Este fără precedent!”

În ceea ce privește modul de calculare a teremenului de trei luni, în care urma a fi învestit Guvernul, experții Comisiei de la Veneția menționează că interpretarea Curții Constituționale moldovenești este „fără precedent”: „Comisia de la Veneția consideră că este fără precedent modul în care Curtea Constituțională a calculat termenul de trei luni pentru formarea unui nou Guvern. Luând în considerare calculul de trei luni prevăzut de Codul Civil, pe care Curtea Constituțională l-a pus în aplicare, termenul pentru formarea unui nou Guvern expira la 9 iunie, adică trei luni calendaristice după confirmarea rezultatelor alegerilor. 9 iunie fiind duminică, rezultă că termenul aplicabil a fost, probabil 10 iunie. Prin urmare, Comisia menționează că învestirea gguvernului Maia Sandu la 8 iunie a întrunit termenul legal”, se arată în comunicatul Comisiei de la Veneția.

De asemenea, Comisia de la Veneția menționează că există motive serioase pentru a concluziona că decizia Curții Constituționale de la Chișinău de suspendare temporară a președintelui și numirea primului-ministru ca președinte interimar pentru semnarea dcretului de dizolvare a Parlamentului în locul șefului statului nu a fost fundamentată pe Constituția Republicii Moldova.

„Într-un stat guvernat de statul de drept, organele constituționale merită respect instituțional, dar este esențial ca acestea să ia decizii în limitele responsabilității lor. Dacă acest lucru nu este respectat, puterea instituțiilor de stat „poate fi subminată în mod grav, iar funcționarea democratică a instituțiilor statului este compromisă iremediabil”. Numai în mod excepțional, în astfel de cazuri, Comisia de la Veneția va accepta să evalueze judecățile constituționale”, precizează experții Comisiei de la Veneția.

Judecătorii CC nu se dau duși

Într-un comentariu pe Facebook, secretarul de stat în cadrul Ministerului Justiției de la Chișinău, Nicolae Eșanu, menționează: „Toți cei cu care am discutat aici, la Veneția, spun că restabilirea încrederii în Curtea Constituțională nu este posibilă dacă nu pleacă toți judecătorii care au compromis definitiv această instituție. Și au rămas surprinsi când eu am spus că nu prea cred că vor demisiona”.

Joi, 20 iunie, cu o zi înainte să apară avizul Comisiei de la Veneția, președintele CC, Mihai Poalelungi a demisionat inclusiv din funcția de judecător al CC. Ceilalți membri ai CC, foști fruntași PDM, au rămas în funcții.

Sergiu Sîrbu: „Nu am văzut acolo nimic de care nouă să ne fie ruşine”

În legătură cu avizul Comisiei de la Veneția, deputatul blocului ACUM, Sergiu Litvinenco, a menționat că „este o rușine pentru țară! Acești așa-numiți judecători ai Curții Constituționale, care sunt de fapt niște politruci ai PDM fac țara de rușine”.

În replică, juristul PDM, deputatul Sergiu Sîrbu, a cerut noilor guvernanți să nu sperie lumea. Potrivit lui, Comisia de la Veneția „a venit cu unele constatări, cu unele opinii - e o expertiză. Nu am văzut acolo nimic de care nouă să ne fie ruşine”, a reacționat democratul.

La rândul său, deputatul socialist, Vladimir Țurcan, ex-ministru de Interne al Republicii Moldova, a spus că „în baza avizului Comisiei de la Veneția deja poate fi întocmit raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de lovitură de stat pusă la cale de PDM și realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale”.

Președintele Igor Dodon a imprimat un mesaj video în legătură cu avizul dur al Comisiei de la Veneția:

La rândul său, prim-ministrul Maia Sandu a menționat că „judecătorii Curții Constituționale trebuie să-și dea demisia imediat, pentru a permite unor judecători profesioniști și independenți să refacă prestigiul acestei instituții. Cât timp va exista acest Guvern, actele Comisiei de la Veneția vor fi considerate ca fiind obligatorii și urmează a fi respectate”.

DW