Norma prevăzută de Art.307 din Codul Penal este un reziduu al legislației sovietice – o formă voalată de presiune asupra judecătorilor, susține, într-un interviu pentru Report.md, judecătorul Dorin Munteanu.

Împotriva lui a fost pornită urmărirea penală pe motiv că ar fi pronunțat o încheie contrară legii. Judecătorul susține, însă, că în acest caz procurorul a fost cel care nu și-a îndeplinit atribuțiile și nu exclude că ar putea exista anumite interese.

Report.md: - La 31 ianuarie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat cererea procurorului general, Eduard Harunjen, de a porni, împotriva Dvs, urmărirea penală ”pentru pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii, soldată cu urmări grave (art. 307 Cod penal)”. Sunteți acuzat că ați respins ”în mod ilegal” demersul procurorului de prelungire a arestului preventiv în privinţa unei persoane. Am văzut explicația Dvs. adresată CSM în care menționați că, de fapt, procurorul nu și-a îndeplinit atribuțiile. Am vrea să aducem mai multă lumină în privința acestui caz…

Dorin Munteanu: - Așa cum am consemnat în încheierea cu pricina, inclusiv în Nota explicativă prezentată CSM, la examinarea demersului procurorului de prelungire a măsurii preventive, ultimul nu a demonstrat cu probe pertinente, concludente și utile, existența bănuielii rezonabile, la acea etapă, a faptului participării învinuitului la comiterea infracțiunii incriminate. Procurorul a prezentat doar copiile (neautentificate corespunzător) declarațiilor a doi martori. Pe de altă parte, apărarea și-a susținut poziția pe înscrisuri făcute în fața unui notar și anume a unui contract de vânzare-cumpărare, a cererii pretinsei părți vătămate de a înregistra un atare contract, declarația părții vătămate făcute la notar despre primirea banilor pentru imobil, dar și prin declarațiile unui martor audiat în ședința de judecată care a indicat asupra faptului că ar fi asistat la transmiterea banilor. Țin să atenționez că martorul audiat în ședința de judecată a fost preîntâmpinat de răspundere penală pentru prezentarea, cu bună știință, a declarației mincinoase.

În procesul examinării demersului, am acordat procurorului posibilitatea de a prezenta probe suplimentare în susținerea poziției sale, drept de care procurorul nu s-a folosit în mod corespunzător. Astfel am fost pus în situația de a mă expune doar reieșind din probele anexate la dosar și cercetate în ședința de judecată.

Pentru a evita plasarea neîntemeiată în detenție, dar și, posibil, o nouă condamnare la CtEDO a Republicii Moldova, am dispus respingerea demersului procurorului de prelungire a arestului preventiv.

Consider declarativă afirmația Procuraturii conform căreia aș fi respins „în mod ilegal” demersul procurorului, ori, în decizia Curții de Apel Chișinău, nu a fost indicat că încheierea emisă de mine este ilegală, fiind făcute unele constatări precum că eu m-aș fi expus asupra fondului cauzei. Consider aprecierea Curții de Apel Chișinău, la acest capitol, ca fiind eronată, deoarece aceasta este opinia subiectivă a judecătorilor din cadrul instanței de recurs. Eu mi-am executat obligația de a examina probele prezentate inclusiv sub aspectul stabilirii prezenței bănuielii rezonabile.

- Mai multe organizații neguvernamentale au reacționat la hotărârea CSM considerând  solicitarea și acordul de urmărire penală drept o presiune asupra judecătorilor. Dvs cum interpretați aceste decizii?

- Consider că reacția ONG-urilor cu privire la acest caz nu este lipsită de temei. După acest eveniment, din discuțiile particulare cu mai mulți colegi-judecători am constatat că ultimii nu mai știu cum să acționeze, cum să-și motiveze soluțiile în cazul respingerii demersurilor neîntemeiate ale procurorilor de aplicare/prelungire a măsurilor preventive, riscând de fiecare dată ca argumentele lor să fie apreciate de instanțele de recurs ca fiind „hotărâri ilegale, pronunțate cu bună știință în acest sens” cu toate consecințele ce reies din aceasta. Mi s-a creat impresia că mai mulți magistrați simt o anumită frică în a mai respinge demersurile formale, neîntemeiate și nebazate pe probe ale procurorilor atunci când ultimii solicită aplicarea măsurii preventive „arestul”.

- Despre presiunile exercitate asupra judecătorilor am vrea să vorbim în continuare… De unde vin ele și cât de dure sunt?

- Nu pot să mă pronunț în numele tuturor magistraților. Fiecare caz ar trebui examinat separat. În opinia mea, chiar existența normei prevăzute de Art. 307 (CP) este o formă voalată de presiune asupra judecătorilor – aceasta încalcă dreptul la independența, imparțialitate și dreptul la libera convingere a magistraților. Această normă penală este o reminiscență din legislația sovietică, un instrument folosit de sistemul totalitar/dictatorial. Aceasta s-a mai păstrat doar în legislațiile unor state din spațiul ex-sovietic, inclusiv în Republica Moldova. Chiar și Federația Rusă a renunțat la prevederi de acest fel. Ele intimidează magistrații. În baza unei astfel de prevederi, orice magistrat poate fi învinuit de emiterea unei hotărâri pretins ilegale de către partea care nu este satisfăcută de soluția emisă de instanță.

- Cum credeți, de ce Procuratura s-a autosesizat anume în acest caz și a cerut acordul de începere a urmăririi penale, iar CSM a acceptat?

- Posibil, pentru că nu am ezitat să aplic normele procesual penale în mod corespunzător, nu am admis orbește un demers vădit neîntemeiat, dar și pentru că am emis o încheiere interlocutorie prin care am solicitat efectuarea unei anchete penale privind declarațiile pretinsei părți vătămate care figurează în dosar. Cu părere de rău, încheierea interlocutorie nu a fost examinată de Procuratură, iar prin suspendarea mea din funcție, am fost înlăturat de la procesul de control și contestare a rezultatelor examinării acestui act.

Deși verificarea circumstanțelor expuse în încheierea interlocutorie a fost expres pusă pe seama Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), din motive necunoscute instanței de judecată și contrar prevederilor încheierii, PCCOCS a transmis-o, pentru examinarea circumstanțelor invocate în ea, Procuraturii mun. Chișinău. Astfel, încheierea interlocutorie a ajuns să fie examinată de același procuror – Nicu Șendrea, inacțiunile căruia au fost sesizate și imparțialitatea căruia este pusă la îndoială.

În aceste circumstanțe, soluția pe care a dat-o procurorul Nicu Șendrea a fost următoarea citez: „... deoarece instanța de recurs a casat încheierea judecătorului de instrucție prin care s-a respins demersul procurorului de prelungire a măsurii preventive, nu mai este necesară examinarea circumstanțelor stabilite în încheierea interlocutorie emisă pe dosar, astfel că circumstanțele invocate în această încheiere nu s-au confirmat...”. Relevant este că, chiar dacă Curtea de Apel Chișinău a anulat încheierea vizând măsura preventivă, încheierea interlocutorie nu a fost anulată, aceasta nefiind nici contestată de organul Procuraturii.

În opinia mea, pentru o anchetă eficientă și obiectivă în dosarul cu pricina, dar și pentru a exclude orice dubii de imparțialitate din partea organului de urmărire penală, ar fi rațională retragerea dosarului în cauză din gestiunea Procuraturii mun. Chișinău și transmiterea către o altă procuratură - Procuraturii Anticorupție sau PCCOCS.

- Credeți că există anumite interese? Din partea cui? Cine vrea să fiți pedepsit, redus la tăcere?

- Nu exclud existența unor interese în acest dosar. În fiecare caz, fie civil sau penal, există părți interesate. În cazul dat este evident că partea interesată este, în primul rând, pretinsa parte vătămată. În privința altora, consider că la o asemenea întrebare mai bine ar putea răspunde procurorul care conduce urmărirea penală, având în vedere ceea ce mi-a spus și am descris acest episod în Nota explicativă făcută publică.

- Scriați în Nota explicativă că procurorul Șendrea v-ar fi spus că ”cineva din conducere este interesat de soluția pe acest caz”. Despre cine este vorba? Dați-ne toate detaliile.

- Cu părere de rău, la acest capitol nu vă pot da mai multe detalii, deoarece nici mie, la moment, nu-mi sunt cunoscute. Mai mult, când procurorul a făcut acea afirmație, i-am solicitat să nu continue, pentru a nu fi afectată imparțialitatea mea, pentru a nu fi învinuit că asupra mea ar fi fost exercitate presiuni în măsură să influențeze hotărârea. În Nota explicativă am făcut referire la acest fapt pentru a nu fi ulterior învinuit că aș fi ascuns de membrii Consiliului Superior al Magistraturii careva circumstanțe importante, nu pentru a învinui pe cineva de anumite abuzuri.

- Numele Dvs. apare într-un dosar din 2005, când ați fost arestat pentru escrocherie și estorcare. Ați declarat ulterior că ați fost obligat de procuror să vă recunoașteți vinovăția, însă, ulterior instanța care v-a achitat ar fi stabilit adevărul. De v-ați recunoscut vinovăția dacă vă considerați nevinovat?

- Întrebările referitoare la acel dosar nu au o tangență cu cazul actual. Din acest considerent mă voi abține la moment să fac careva comentarii în privința lui. În plus, la moment nu am o copie a sentinței pe acel caz. Imediat ce o voi avea, o voi face publică.

- În Republica Moldova de mai mulți ani există un termen de ”justiție la telefon”, când unii judecători sunt influențați de politicieni, de obicei, să pronunțe anumite hotărâri. Din ceea ce cunoașteți Dvs., cât de înrădăcinat este acest fenomen și ce primesc judecătorii în schimb?

- Acest subiect nu-mi este cunoscut. Nu cunosc cazuri concrete, așa că mă voi abține să fac comentarii.

- Ați primit vreo dacă asemenea ordine? Cum ați reacționat?

- Nu pot să susțin că aș fi primit vreo dacă asemenea ordine.

- Cunoscând sistemul din interior, cum credeți că se va finaliza cazul Dvs?

- Existența normei Art.307 din Codul Penal face ca, teoretic, orice judecător să poată fi intimidat de organul Procuraturii. Cu toate acestea, sper că ancheta inițiată în privința mea neîntemeiat va fi una obiectivă, care va ajunge la singura concluzie posibilă – lipsa, în acțiunile mele, a faptului infracțiunii.

Dragoș Drăgan