„Oamenii văd în noi crimele pe care le-am săvârşit”. Cu acest mesaj,  11 deţinuţi de la cel mai securizat penitenciar din Republica Moldova au păşit pe scena metalică improvizată, amplasată sub geamurile celor peste 100 de deţinuţi pe viaţă care își ispășesc pedeapsa la Rezina.

„Hamlet Proces” este un spectacol realizat în baza unui scenariu al actorului Mihai Fusu și regizoarei Luminița Țâcu după piesa dramaturgului englez William Shakespeare „Hamlet” în traducerea lui Ion Vinea. Montat la Penitenciarul nr. 17 Rezina, spectacolul are în distribuție, în premieră pentru Moldova, 11 deținuți condamnați pe viață, alături de care evoluează și o echipă de actori profesioniști. Proiectul s-a desfășurat în perioada mai-septembrie 2016 și a inclus un program de instruire în domeniul artei actorului, vorbirii scenice și expresiei corporale.


Aseară am fost la puşcărie. Am intrat pe poartă zâmbind. Am glumit cu gardienele care ne-au verificat minuţios şi le-am zâmbit tuturor poliţiştilor care au format un cordon de la poartă până la scenă. Îi salutam, le zâmbeam şi ne răspundeau zâmbind. Pentru noi,  cei veniţi de la Chișinău, asta era doar o aventură frumoasă.

O aventură...

Am trecut prin coridorul format din zeci de poliţişti uitându-mă în sus, spre ferestrele cu gratii de după care se vedeau chipuri de om. Ştiam că cei mai temuţi criminali sunt închişi între aceşti pereţi. Oameni despre care am citit în ziare sau am aflat din ştirile de la televizor. Cineva, acolo sus, de după nişte vergi groase, metalice, urmărea fiecare pas pe care-l făceam.

Linişte.

Cu cât avansam spre „inima” puşcăriei, cu atât liniştea era mai apăsătoare. Începeam să conştientizez că asta nu-i chiar o aventură. Simţeam cum sunt străpunsă de priviri pătrunzătoare, tăioase, fixe şi instinctiv l-am apucat pe Vitalie de mână. 

Criminali...

Criminali...

Criminali...

Cuvântul acesta-mi străpungea gândurile şi-mi răscolea fluturii din stomac. Am încetat să zâmbesc şi să şuşotesc glume deocheate celorlalţi membri din gaşca noastră. M-am aşezat cuminte pe scăun şi am început să aştept. Să mă tem. Să simt.

Am început să simt ...milă. Pentru cei care stăteau în spatele unor ziduri groase de 1 metru şi a ferestrelor cu două rânduri de gratii.

Noi am venit să vedem nişte oameni închişi.

Ei se uitau la nişte oameni liberi.

Ne uitam unii la alţii cu curiozitate.

Deţinuţii care aveau celulele prea departe de scenă şi nu aveau  vizibilitate, deschideau ferestrele şi scoteau  afară mâna în care ţineau câte o oglindă. O ţineau astfel încât să ne vadă pe noi, să vadă ce se petrece în curtea lor.

Şi mi s-a făcut tare trist pe suflet. Să greşeşti aşa de tare în viaţă încât să vrei să vezi, chiar şi printr-un ciob de sticlă, un om străin...  Să-ţi fie dor să vezi chipul oricărui om, fie necunoscut şi străin, dar altul decât al colegului de celulă alături de care trăieşti zi şi noapte. Ani de zile. Zeci de ani de zile.

Aşa cum eram aşezaţi în rândişor, stând cuminţi pe scaune şi, tremurând de frig, eram ca nişte exponate de muzeu.

Ştiam sigur că ei se uită la hainele mele, la machiaj, frizura, sânii proeminenţi, pulpele, buzele moi care mai păstrau un roz pal de la ruj şi care uneori se întredeschideau într-un zâmbet timid. Urâtă sau frumoasă, elegantă sau nu, pentru ei eram FEMEIE. Un corp de femeie pe care ei îl mângâiau cu privirea.

Eram multe femei în curtea puşcăriei, iar aroma parfumurilor noastre s-a răspândit în aerul rece şi umed. Erotismul unui parfum s-a resimţit diferit în fiecare celulă. Esenţe de livănţică, măr, iasomie ori santal a pătruns prin pereţii groşi, ajungând drept în nările lor. În fantezia lor. În visele erotice din noaptea ce a urmat.

Mirosul de parfum de femeie.

Mirosul de femeie...

Lipsa lor în puşcărie e tot un fel de sentinţă. 

Să nu poţi iubi, curta, mângâia, săruta, penetra, adora... un corp de femeie...

Amplasarea scenei, locaţia, pereţii înalţi, sârma ghimpată, gardienii, deţinuţii de după gratii şi păsările care zburau nestingherit şi libere prin curtea puşcăriei formau cel mai reuşit decor pentru un spectacol văzut vreodată. Pentru noi, oamenii libertăţii, „Hamlet Proces” era un spectacol într-un alt spectacol, pentru că nu oricine poate pătrunde într-o puşcărie şi să vadă ceea ce am văzut noi...

Spectacolul a fost fenomenal, iar actorii...

Actorii... sunt oameni ca și noi cu care la final am făcut poze.

Am dat mâna, ne-am îmbrăţişat. I-am felicitat. S-au emoţionat. Ne-au mulţumit. Le-am vorbit şi le-am spus că au fost minunaţi.

Nu ştiu ce crime au săvârşit şi ce păcate au pe sufletul lor,dar aseară, 11 condamnaţi pe viaţă au fost minunaţi!

Mai mult decât aplauzele noastre, au apreciat faptul că ne-am apropiat de ei. Că i-am tratat ca pe nişte oameni normali.

Nu ca pe cei mai temuţi criminali.

Măcar pentru o seară...


Proiectul de la Rezina a fost susținut financiar de Misiunea Norvegiană de Experți pentru Promovarea Supremației Legii în Moldova (NORLAM), Proiectul Uniunii Europene: „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare în Moldova”, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Centrul de Arte „Coliseum” . Evenimentul semnifică o schimbare de abordare față de deținuți, inclusiv față de cei condamnați pe viață.

Violeta Colesnic