Stratagemă sau demisie de onoare?

Ministrul Tănase a demisionat și a anunțat că își încheie cariera politică

Alexandru Tănase a anunțat pe Facebook că își dă demisia  din funcția de ministru al Justiției. Asta după ce un post de televiziune a difuzat o interceptare telefonica in care acesta ar vorbi cu Veaceslav Platon, condamnat in dosarul „Băncii de Economii”, despre furtul miliardului, Vlad Plahotniuc și Ilan Șor. Nu se știe deocamdată dacă premierul Pavel Filip îi va accepta demisia.

„Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activităţi politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni ţintă electorală”, a explicat Tănase.

Fragment din interceptarea telefonică: 

„- Spune-mi, te rog, tu doar eşti, totuşi, autoritate. Chiar e imposibil de văzut unde au plecat banii? Doar este o sumă mare de bani. Nu sunt 100 de lei.

- Saşa (Alexandru), nimeni nu-i caută.

- Cum adică, nu-i caută?

- Iată aşa. Nimeni nu caută nimic. Nimic nu întreprinde. 

- De ce nu încearcă? Este o situaţie stranie. Nu puteau să întoarcă o parte din bani? Îşi curăţau reputaţia...

- Saşa, care o parte de bani? Ce-i cu tine? Să ia şi să întoarcă banii?

- Dar, de ce nu? Dacă pot fi găsiţi şi aşa mai departe.

- Tu doar ştii cui să-i pui întrebarea asta. Pune-i-o.

- Cui să i-o pun?

- Lui Vladic (Vlad). Vladic, ascultă, poate întorci o parte din bani? Vei vedea reacţia lui”.

Imediat după apariția imprimării, Tănase spunea că aceasta nu îl afectează în vreun fel. La doar câteva ore însă și-a anunțat demisia pe Facebook, deoarece nu vrea sa devină o „țintă electorală”. Mai mult, el a spus că a decis să-și încheie cariera publică.

Alexandru Tănase și-a început cariera politică în 2007, fiind printre fondatorii Partidului Liberal Democrat. A detinut funcția de consilier municipal și deputat. Din 2009 până în 2011, a fost ministru al Justitiei. Ulterior, până în 2017, a fost președinte al Curții Constituționale. A ajuns din nou în fotoliul de ministru al Justiției în ianuarie 2018, dupa remanierile guvernamentale anuntate de Vlad Plahotniuc.

În timp ce unii comentatori încearcă să acrediteze ideea că interceptările care îi vizau pe Tănase și Platon ar  fi opera serviciilor secrete ruse, sugerându-se că „lovindu-se în Tănase, se lovește în PD și Plahotniuc”, liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că demisia lui Tănase nu e suficientă. Într-un stat normal, - spune el, - ea ar trebui urmată de o urmărire penală. „Acum devine şi mai clar, pentru cine mai avea îndoieli, cine-i patronul din umbră al jafului secolului din Republica Moldova. Vreau să cred că după eforturi de ani de zile se sparge mafia”, a mai comentat Năstase.

Articolul anterior

Pedepsiți de CNI (ANI) - „spălați” de CSJ

Articolul următor

Peter Michalko: „Nu puteți accepta așa ceva în justiție!”