O lege care a învins dezinformarea  

Republica Moldova a început negocierile cu UE privind liberalizarea regimului de vize încă la 15 iunie 2010. Doi ani mai târziu, negocierile au intrat în impas din cauza unei restanțe a țării – neadoptarea legii anti-discriminare. Europarlamentarul Monica Macovei menționa atunci că nediscriminarea este esențială într-o democrație.

Promulgarea legii de către președintele Timofti (în mai 2012) a generat un val de proteste din partea Bisericii Ortodoxe, care considera această lege „un pericol pentru integritatea morală și creștină a societății”. Textul inițial al legii a fost modificat. Astfel, sintagma „orientare sexuală”, ca motiv pentru discriminare, a rămas doar în articolul care se referea la discriminarea la locul de muncă. Pentru a „dezamorsa” valul de proteste, legiuitorul au umblat și la denumirea legii buclucașe. Astfel ne-am ales cu ceea ce astăzi se numește „Legea cu privire la egalitatea de şanse”.

România are o lege anti-discriminare încă din anul 2000, iar în 2004 a fost aprobat Planul national de acțiuni pentru combaterea discriminării. Romanița Iordache, expertă a Comisiei Europene pentru România în problematica antidiscriminare, declara într-un interviu pentru „Europa Liberă”că legea anti-discriminare este una pentru toți. „Dacă ne pretindem o societate europeană, trebuie să ne asumăm nişte lucruri simple: faptul că suntem diferiţi... Să nu aruncăm cu pietre în omul pe care nu îl cunoaştem, ci să încercăm să vedem prin ce este el diferit, ce are de comunicat societății?”.

Carta Drepturilor Fundamentale ale UE (art. 21) interzice discriminarea pe criterii precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală. De asemenea, este interzisă discriminarea pe motiv de cetățenie.

Agitație cu temei fals

Sute  de semnături au fost adunate împotriva Legii anti-discriminare de către preoții moldoveni. Se întâmpla prin 2012, când proiectul de lege ajunsese în Parlament. O adevărată campanie mediatică, bazată pe emoție, a fost declanșată atunci. Au fost inventate sperietori una mai odioasă decât alta: că legea aceasta va permite cuplurilor de homosexuali să formeze familii, să-şi înregistreze căsătoriile şi să educe copii. Alții auziseră doar că homosexualii vor avea mai multe drepturi. 

Printre opozanții acestei legi s-au numărat și deputații comuniști. Liderul lor, Vladimir Voronin, spunea că legea este despre discriminare, iar noi nu avem discriminare în Moldova. „Este un idiotism ca minoritățile naționale să fie egalate cu minoritățile sexuale”, mai menționa Voronin.

Totuși, ultimul studiu realizat de Soros Moldova a arătat că în 2014 fiecare al cincelea cetățean s-a simțit discriminat. Majoritatea populației considera că discriminarea la nivelul societății a sporit, prin urmare, oamenii evitau să meargă sau mergeau cu frică în anumite locuri/instituții publice. Mihaela Ajder,expertă în drepturile omului consideră că de multe ori oamenii nici nu sesizează momentul când sunt discriminați. „De multe ori simțim așa o nedreptate, dar nu putem să o definim. Dar dacă nu știi să-i dai un nume - nu știi nici unde să-ți cauți departea”, a explicat experta.

Cine este discriminat în R.Moldova?

După cum a fost interpretată legea anti-discriminare de către societatea moldovenească, concluzia ar fi că  persoanele LGBT (cu orientare sexuală netradițională) sunt cel mai des discriminate. Totuși, studiul realizat în 2014 arată că indicatorul de acceptare a persoanelor LGBT este cel mai redus, iar mai frecvent discriminate sunt persoanele cu dizabilități fizice și mintale.

Maxim Miftahov, student la Facultatea de Jurnalism, a fost discriminat din cauza dizabilității sale de către șoferul unui maxi-taxi. El ne-a spus că într-o dimineață, fiind în stație, a încercat să oprească mai multe maxi-taxi-uri, însă șoferii îl ignorau. Un șofer de pe ruta 174 a oprit totuși: „Când mi-a văzut handicapul, m-a înjurat în limba rusă și a încercat să scape de mine”.

Șocat de cele întâmplate, tânărul i-a spus că o să se plângă la poliție. Șoferul i-a răspuns: „Scrie unde vrei! Eu nu sunt vinovat”. Maxim s-a adresat la Poliție, iar ulterior Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării. „Moldova tinde să îmbrățișeze valorile europene. În Europa nu se procedează așa. Acolo oamenii își cer scuze dacă greșesc”, afirmă băiatul.

Fapta și pedeapsa

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a fost constituit în 2013, în baza legii privind asigurarea egalității. Aici sunt examinate plângerile despre un presupus act de discriminare, sunt adoptate decizii, sunt formulate recomandări și ulterior Consiliul poate să verifice dacă recomandările au fost îndeplinite.

Totuși, Consiliul nu este abilitat cu dreptul de a-i sancționa pe cei vinovați de discriminare. Acesta doar constată faptul și întocmește procesul verbal în baza căruia petiționarul se poate adresa unei instanțe de judecată. Așa a fost și în cazul lui Maxim Miftahov. Judecătoria Botanica i-a aplicat firmei de transport o amendă în mărime de 10 000 de lei (echivalentul a 450 de euro).

Nu toate statele europene aplică mecanismul de sancționare a făptuitorului ca remediu împotriva discriminării. Uneori se merge pe formula compensării daunelor materiale și morale și repunerea victimei în situația anterioară discriminării.

Procedura de apelare la instanța de judecată generează  o situație paradoxală în Republica Moldova, susține Romanița Iordache, expertul Comisiei Europene pentru România în problematica antidiscriminare. Consiliul constată discriminarea, iar aceasta rămâne nesancționată, adaugă ea. „Din punctul meu de vedere această lacună a legii, dublată de lipsa de înțelegere de către instanțe a faptului că acțiunile lor trebuie să fie de control, dar și sinergice cu cele ale Consiliului, subminează efectivitatea mecanismelor naționale de egalitate”, a conchis expertul.

Studiul realizat de Soros Moldova în 2014 privind fenomenul discriminării în țara noastră conținea și câteva recomandări, între care și modificarea statutului Consiliului anti-discriminare prin atribuirea competenței de a aplica sancțiuni pentru fapte de discriminare.

Cât se plătește pentru discriminare?

„Inițial nu am dorit să întocmim procese verbale și să împărțim amenzi la stânga și la dreapta, fiindcă era o lege nouă, adoptată cu greu din cauza reacțiilor Bisericii Ortodoxe. Am hotarât să explicăm mai întâi ce este discriminarea”, ne-a spus Doina Ioana Străisteanu, membră a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării. Potrivit ei, o persoană fizică riscă o amendă de cel puțin 2000 de lei moldovenești pentru fapta de discriminare, iar o persoană juridică – de la 3000 până la 12.000 de lei moldovenești.

În România, amenda pentru discriminare este mai mare: de la 1.000 – 30.000 de lei pentru discriminarea unei persoane fizice, adică echivalentul a 250 euro până la 7000 de euro, iar dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, amenda poate ajunge și până la 25.000 de euro. „Cred că mărirea cuantumului amenzii și mediatizarea cazurilor au ajutat la conștientizarea gravității faptelor de discriminare”, afirmă experta din România.

În Croația, amenzile variază între 133 euro și 46.000 euro, în Estonia de la 12 – 1200 de euro, în Grecia de la 1000 – 5000 de euro, dar acestea sunt aplicate de instanțe de judecată. Cei mai noi membri ai UE – Bulgaria și România – au delegat atribuția sancționării instituției anti-discriminare. Mărimea amenzilor este stabilită de această instituție și variază între 100 – 1000 de euro, în Bulgaria. Într-un articol publicat pentru Comisia Europeană, specialiștii în legislația anti-discriminare afirmă că nu doar mărimea amenzilor/penalităților contează, dar și modalitatea de folosire a sumelor colectate. În majoritatea țărilor, amenzile plătite ajung în bugetul tării. Există și două excepții : în Portugalia, 10% din amendă este redirecționată către instituția anti-discriminare, iar în Turcia, amenzile pentru lipsa accesibilității sunt direcționate către Ministerul Familiei și Politicii Sociale, pentru ca acești bani să fie folosiți în proiecte de accesibilitate, iar amenzile pentru încălcarea legislației muncii ajung în bugetul instituției care oferă locuri de muncă.

Natalia Dabija

Acest articol este publicat în cadrul proiectului "Inițiativa pentru sprijinul libertății presei și dezvoltării independente a conținutului media care abordează Uniunea Europeană în Republica Moldova", proiect sprijinit financiar de Ambasada Olandei în cadrul Programului Matra / Fondului Drepturile Omului.