Informațiile de interes public sunt zăvorâte prin interpretarea eronată a legii
În Republica Moldova, deciziile instanțelor de judecată și orarul ședințelor de judecată nu mai pot fi găsite pe portalul unic al instanțelor de judecată, dacă aceste informații sunt căutate după numele părților implicate în dosare.
Sub pretextul protejării datelor cu caracter personal, autoritățile ascund ședințele și deciziile de judecată care vizează dosare de corupție cu implicarea persoanelor cu funcții de răspundere.
Autoritățile secretizează orice informație publică care le-ar afecta imaginea. Dacă în anul 2014, ca urmare a presiunilor externe, s-a reușit crearea unui portal unic al instanțelor de judecată, în ultima vreme autoritățile îngrădesc tot mai mult accesul la informație atât justițiabililor, cât și jurnaliștilor. Cel mai recent caz: autorități au cenzurat dosarele pe portalul unic al instanțelor de judecată din țară.
Cu trei ani în urmă, guvernanții au inaugurat cu fast portalul unic al instanțelor de judecată - un site care mediatizează toate activitățile instanțelor de fond și de apel din țară. S-a recurs la aceasta pentru a optimiza cheltuielile de întreținere a paginilor web ale tuturor judecătoriilor din țară și pentru a asigura o transparență maximă a activității acestor instituții, așa cum prevedea Strategia de Reformare a Sectorului Justiției pentru anii 2011-2016.
Crearea portalului a costat 40 000 de lei. Cheltuielile au fost suportate de Ministerul Justiției, suma fiind de câteva ori mai mică decât se cheltuia, până în 2009, pentru site-urile instanțelor de judecată.
Au bifat reforma cerută de UE și... fuga înapoi în URSS
Pentru cetățeni, jurnaliști, procurori, dar mai ales pentru avocați acest portal unic era un instrument foarte necesar, deoarece aici erau publicate toate deciziile instanțelor, dar și agenda ședințelor de judecată planificate cu câteva luni înainte. Dacă din anul 2014 până recent, deciziile judiciare și agenda ședințelor puteau fi găsite folosind mai multe motoare de căutare: introducând numele părților implicate în dosar, data sau numărul dosarului, în prezent autoritățile au decis să excludă cel mai importat criteriu de căutare. Deciziile de judecată sau agenda ședințelor nu mai pot fi căutate după numele părților - un mijloc de căutare foarte util atât pentru justițiabili, cât și pentru jurnaliști.
Ministerul Justiției motivează că s-a recurs la această interdicție la cererea justițiabililor. Instituția a emis un comunicat de presa prin care anunță că ”în ultima perioadă tot mai mulți cetățeni adresează obiecții privind încălcarea drepturilor legale prin publicarea numelor acestora pe portalul instanțelor de judecată. Cetățenii invocă prevederile Legii cu privire la protecțiadatelor cu caracter personal, drepturi care, în opinia acestora, le sunt încălcate atunci când numele lor, sunt publicate în documentele publicate pe portalul instanțelor de judecată”, se menționează în comunicat.
O aberație ce complică munca jurnaliștilor de investigație
Jurnaliștiiși avocații se declară afectați de această decizie. Mariana Colun, jurnalistă la Centrul de Investigații Jurnalistice: ”În ultima vreme observăm tot mai des cum funcționarii abuzează de Legea privind protecția datelor cu caracter personal, pentru a-și ascunde mișmașurile și averile sau pentru a-și proteja afacerile și interesele. Și de această dată funcționarii de la Ministerul Justiției au invocat faptul că mai mulți cetățeni, care figurează în diferite dosare, ar fi scris plângeri prin care își exprimă dezacordul cu posibilitatea accesării dosarelor după numele părților. Mi se pare o aberație, or aici nu este vorba despre încălcarea drepturilor cuiva, ci despre transparență în justiție”, spune jurnalista.
Potrivit ei, prin această acțiune autoritățile vor să împiedice jurnaliștii de investigație să-și facă treaba: ”În activitatea lor, jurnaliștii se documentează inclusiv din sentințe și decizii judecătorești, urmăresc dosarele de rezonanță pentru a informa în timp util publicul. Neavând posibilitatea să acceseze un anumit dosar după numele părților implicate și nefiind parte în acel dosar, jurnalistul nu are cum să cunoască numărul acestuia pentru a-i putea urmări traseul. Jurnalistul este pus în situația să piardă timp scriind demersuri ca să afle numărul dosarului și să aștepte răspuns la aceste demersuri. Între timp, subiectul ar putea să-și piardă din actualitate – jurnalistul ar putea rata ședințele de judecată”, conchide jurnalista de investigație.
Cenzura impusă de autorități este criticată și de avocați. Contactat de Report.md, juristulVadim Vieru a reacționat: ”Pentru noi, avocații, acest motor de căutare era unul foarte util în condițiile în care citațiile se întâmplă să ajungă la părți foarte târziu sau să se piardă pe drum”. El este de părere că motivul invocat de autorități precum că astfel ar proteja datele cu caracter personal nu este unul credibil și împiedică accesul publicului la informație: ”CtEDO tot își publică deciziile și nu invocă acest motiv”, susține avocatul.
La CtEDO nu sunt date confidențiale
Într-adevăr,portalul HODOC al Curții Europene pentru Drepturile Omului publică deciziile CtEDO cu numele părților implicate în dosar.
În timp ce guvernarea de la Chișinău declară că se îndreaptă cu pași rapizi și fermi spere democratizare și europenizare, tot mai multe informații de interes public sunt zăvorâte, chiar dacă normele europene impun transparență în procesul guvernării. Articolul 11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi Articolul 10 al Convenţiei europene a drepturilor omului stabilesc: ”libertatea de informare protejează nu numai dreptul de a transmite, ci şi dreptul de a primi informaţii”.
Lilia Zaharia
Comentarii