Directorul adjunct al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Cristina Ţărnă, dezvăluie în cadrul unui interviu pentru Report.md detalii despre noul mecanism de testare a integrităţii profesionale şi care funcţionari ar trebui să tremure de teama unor noi descinderi ale mascaților.

Report.md:- Corupţia continuă să ”sugrume” Republica Moldova. Sărăcia cu care ne confruntăm este, de fapt, rezultatul nivelului înalt al corupţiei din societatea noastră. Cum stăm la capitolul luptă anticorupţie, mai ales după reformarea CNA?

Cristina Ţărnă: - Încă mai luptăm ca să putem lupta eficient contra corupţiei. În mandatul pe care îl exercit în funcţia de director adjunct al CNA pe parcursul a trei ani, pot spune că am avut satisfacţia să fiu implicată în acţiuni cu impact împotriva corupţiei cel puțin un an de zile. Ceilalţi doi ani au fost consacraţi luptei pentru ca instituţia să aibă instrumentele necesare ca să poată lupta contra corupţiei. Acest aspect al activităţii noastre presupune elaborarea de legi şi promovarea lor sau restabilirea unor instrumenteimportante de care am fost deposedați anterior, cum ar fi, de exemplu, dreptul de a face interceptări…

A fost o situaţie de-a dreptul stupidă. Timp de doi ani sistemul anticorupţie a fost pus pe brânci de o prevedere, promovată de unii chipurile pentru a „proteja drepturile omului”. Dar oamenii sunt, pe de o parte, corupţii, iar pe de altă parte - cetăţenii care suferă în rezultatul corupţiei. Şi atunci mă întreb şi vă întreb, drepturile căror oameni trebuie protejate în primul rând?

În opinia mea, răspunsul este evident. Argumentele de genul: „trebuie să protejăm dreptul la viaţa privată” sau „dreptul la confidenţialitate”, făcându-se referire la drepturile funcţionarilor publici, mi se par cinice. În momentul în care ne uităm la casele în care trăiesc unii angajaţi ai sistemului public, a căror „drept la viaţă privată” se încearcă a fi apărat, la maşinile şi la vacanţele pe care şi le permit, la averile de care dispun, constatăm că în viaţa lor privată totul este bine şi ei nu au nici un fel de probleme. În procesul de judecată, aceşti oamenii, a căror „viaţă privată trebuie protejată cu ardoare”, se prezintă cu 10 avocaţi care cer amânări interminabile ale proceselor, pentru ca între timp să se recurgă la speculaţii, propagandă şi dezinformare. De cealaltă parte, avem oameni simpli care nici măcar nu ştiu cine se face vinovat de faptul că li se încalcă drepturile fundamentale. Nu mai este un secret că în Republica Moldova principala cauză a încălcării drepturilor omului este corupţia.

Cazul scos la iveală recent de încălcare a drepturilor copiilor la o alimentaţie sănătoasă în instituţiile de învăţământ, care a scandalizat opinia publică, este cel mai elocvent din acest punct de vedere. Copiii erau practic intoxicaţi în grădiniţe. Spun acest lucru şi mă trec fiori, pentru că sunt şi eu mamă a cărui copil a frecventat o grădiniţă de stat, care merge la o şcoală de stat şi nu peste hotare în Elveţia, Franţa sau Marea Britanie.

Lăsând, însă, la o parte emoţiile, ne întrebăm a cui drepturi trebuie acum protejate - ale funcţionarilor publici, care în tot confortul şi intimitatea vieţii lor private luau mită într-o veselie şi fără să le pese intoxicau copiii din şcolile şi grădiniţele publice, sau ale copiilor şi părinţilor, care au fost supuşi acestui tratament inuman? Ce avocaţi ar trebui să-şi angajeze aceşti părinţi ca să le facă dreptate în faţa unor funcţionari publici care iau mită, fără scrupule? Copilul este o valoare sacră la care s-ar părea că nu ar îndrăzni nimeni să atenteze. Funcţionarii în cauză, însă, fac abstracţie de tot şi calcă în picioare orice valoare, viaţa şi sănătatea copiilor, libertatea şi drepturile acestora.

Trebuie să precizăm că noi nu am lucrat în baza unor plângeri privind produsele alterate din bucătăriile instituțiilor preșcolare. A fost o informaţie pe care am aflat-o ulterior în cadrul investigației şi care demonstrează cinismul celor implicați în trucarea licitaţiilor publice.

- În ultimele luni am asistat la arestarea mai multor funcţionari - descinderi la vamă, au fost reţinuţi judecători, avocaţi, poliţişti etc. În presă situaţia este comentată diferit. Pe de o parte, unii califică acest lucru drept începutul unei adevărate lupte cu corupţia, evidenţiind faptul că nu se mai fac arestări pentru o mită de 50, 100 sau 200 de euro. Pe de altă parte, există voci care afirmă că toate aceste descinderi sunt făcute doar de ochii lumii, că este vorba de un show regizat în preajma sau după alegeri pentru a arunca praf în ochi alegătorilor. Cum, de fapt, stau lucrurile în realitate?

- Evident, lucrurile pot fi interpretate diferit. Un politician va pune problema dacă este sau nu potrivit momentul luptei cu corupţia. Din perspectiva lor, lupta cu corupția are loc până la alegeri sau după alegeri. Şi dacă ar fi să-i întrebăm pe ei, atunci nu le convine nici una din aceste perioade. Până la alegeri -  le este afectat ratingul, iar după – nu le convine pentru că sunt discreditați în ochii electoratului. Dacă ar fi să ţinem cont de opiniile politicienilor, atunci niciodată nu este timpul potrivit să luptăm cu corupţia. Prin 2012, când erau făcute publice anumite cazuri de rezonanţă, apăreau acuzaţii de genul „aţi ales tocmai momentul când X s-a certat cu Y?!”. Noi, ce, trebuie să ne raportăm la agenda lor politică sau trebuie să reacţionăm în funcţie de probele pe care le avem la dispoziţie? Specificul dosarelor de corupţie este că, de regulă, se operează cu probe „fierbinţi”. Atunci când probele se „răcesc”, dispar martorii şi devine dificil să mai demonstrezi vinovăţia cuiva.

- Pe cât de eficiente sunt aceste descinderi ale CNA în a-i descuraja pe angajaţii altor instituţii să mai săvârşească acte de corupţie şi să-i determine să acţioneze în strictă conformitate cu legea?

- Corupţia este un fenomen sistemic şi endemic în Republica Moldova. Indiferent câţi oameni nu ar activa în cadrul CNA, Procuraturii sau a organelor de drept, în general, ei niciodată nu vor fi suficienţi pentru a-i prinde pe toţi cei corupți. Acte de corupţie se comit, de fapt, mult mai multe. Pornind de la această realitate, este important să prevenim şi să descurajăm funcţionarii să mai săvârşească ilegalităţi. O combatere eficientă a corupţiei are inclusiv menirea de a preveni comiterea unor noi infracţiuni de acest gen. Lupta cu acest flagel trebuie să fie spectaculoasă astfel încât să-i descurajeze pe alţii să încalce legea.

- Pe de altă parte, nu puţine au fost cazurile când dosarele de rezonanţă nu au mai avut finalitate sau au fost tergiversate o perioadă îndelungată. Aceasta afectează încrederea oamenilor în instituţiile anticorupţie.

- Într-adevăr, la acest capitol există probleme, iar tergiversările de care vorbiţi afectează încrederea cetăţenilor în instituţiile statului în general şi subminează respectul faţă de autorităţile publice. Mulţi se întreabă dacă vom avea sau nu decizii finale într-un dosar sau altul… Exemplul cel mai des invocat este cel al licitaţiilor trucate în medicină. Unii spun că „după ce s-a făcut mare spectacol, cei vizaţi în dosar lucrează liniştiţi în continuare”. Aici, de fapt, intervine una din probleme, iar asta nu înseamnă că nu există finalitate sau că CNA i-a eliberat şi începe să regizeze un alt „show”. Lucrurile nu stau tocmai aşa. Există partea vizibilă şi mai puţin vizibilă a acestor dosare.

Trebuie să ne întrebăm de ce avocaţii sunt interesaţi în tărăgănarea acestor dosare? Interesul lor este să evite pronunţarea sentinţei în perioada în care atenţia publică este maximă. Avocaţii înţeleg că mai devreme sau mai târziu oamenii vor obosi să urmărească soarta unui dosar şi se vor focusa pe altceva.

De exemplu, pe cine a mai interesat faptul că au fost condamnaţi la pedepse mari de închisoare persoanele vizate în dosarul privind tentativa de corupere a deputaţilor, care, la timpul său, era în atenţia publicului? Atât de mult a fost tergiversat procesul de judecată, încât în momentul în care s-a pronunţat sentinţa, aceasta nu a mai interesat pe nimeni. Aceasta, însă, nu înseamnă că dosarul respectiv a devenit între timp mai puţin important.

După același scenariu de tergiversări se derulează procesul de judecată pe oricare dosar de rezonanţă. Atunci când publicul aşteaptă să se întâmple ceva şi nu se mai întâmplă, dă a lehamite din mână. Astfel, în opinia publică, dosarul rămâne „nesoluţionat”. Eu sunt sigură că dacă acum am întreba cetăţenii despre dosarul privind tentativa de corupere a deputaţilor, cei mai mulţi vor spune că acest caz nu a fost finalizat. Deşi finalitate există, iar suspectul principal a fost condamnat la ani grei de puşcărie. Mai mult, în acest dosar au fost confiscate aproape un milion de dolari, fiind printre primele cele mai mari confiscări care s-au operat în Moldova.

Deci, o cauză a acestei percepţii eronate este că procesele durează, iar atenţia oamenilor este intenţionat deviată în altă parte. Cazul, care a bulversat săptămâna trecută opinia publică, privind trucarea licitaţiilor în instituțiile de învățământ, iar ca efect colateral asigurarea acestora cu produse de proastă calitate, ar putea avea aceeași soartă. Asta nu înseamnă că nu va exista o decizie finală. Cu siguranţă, finalitate procesuală va fi, există probe solide în acest dosar. Dar va fi sau nu în atenţia publicului acest dosar în momentul în care va fi pronunţată o sentinţă. În situaţia în care deciziile sunt amânate la nesfârşit, cetăţeanul nu mai crede în lupta contra corupţiei şi consideră că totul este doar un show mediatic.

- Există şi cazuri când deşi anumiţi funcţionari sunt cercetaţi pentru acte de corupţie, ei totuşi continuă să activeze în sistemul public pe perioada investigării dosarului în judecată. Aceste situaţii cum pot fi calificate?

- În astfel de cazuri de fiecare dată mă întreb pe cât de integră este instituţia unde lucrează aceste persoane şi managerul care îi dă de lucru învinuitului într-un dosar de corupţie?..

În Occident, spaţiu în care noi vrem să ne integrăm, orice suspiciune de corupţie în adresa unui demnitar de rang înalt este urmată de demisia imediată a acestuia pentru a nu prejudicia imaginea instituţiei. Instituția nu este responsabilă pentru faptele lui de corupție și nu trebuie să sufere. Un caz elocvent în acest sens este cel al fostului preşedinte al Germaniei, care, după ce a fost suspectat de acte de corupţie şi-a dat imediat demisia, pentru a nu ştirbi din imaginea instituţiei. La noi, însă, oamenii condamnaţi continuă să se afle în funcţii. Așa ceva chiar e inadmisibil!

Mai mult, în Moldova politicienii nu impun societăţii respect faţă de actul justiţiei. În momentul în care este iniţiat un dosar în privinţa unei persoane, mulţi politicieni din anturajul acelei persoane în loc să spună: „să se facă dreptate, eu nu mă amestec în actul de justiţie!”, spun: „e comandă politică”, „judecătorii sunt corupţi”, „CNA face interesele cuiva, Procuratura – interesele altuia” etc. Nu există nici un respect faţă de actul justiţiei, iar politicienii sunt cei care dau tonul acestei lipse de respect. 

În consecinţă, este compromisă nu doar încrederea în instituţiile justiţiei, ci şi în lupta cu corupţia. În aceeaşi măsură, însă, este compromisă şi încrederea în politicienii şi partidele care susţin public persoana în privinţa căreia planează suspiciuni de corupţie.

Unicul lucru care ar mai putea îmbunătăţi percepţia oamenilor faţă de lupta cu corupţia şi ar mai putea salva cursul european, ar fi un ataşament ferm al partidelor de la guvernare faţă de efortul anticorupţie. Să apară un respect imuabil faţă de actul de înfăptuire a justiţiei împotriva persoanelor bănuite, învinuite sau inculpate pentru săvârşirea faptelor de corupţie. Doar atunci va începe să apară încrederea în justiţie.

-  La ce alte surprize să ne mai așteptăm? Cine să se mai teamă de CNA?

- Toţi cei cărora le lipseşte integritatea. Începând cu 12 noiembrie 2016 a fost relansată procedura de testare a integrităţii profesionale, ceea ce, cu alte cuvinte, ar însemna că „niciodată nu ştii de unde sare iepurele”. Confortabil poate să se simtă doar un angajat integru, care nu cere şi nu ia mită, care serveşte interesul public. Doar acest funcţionar poate să stea liniştit în orice instituţie nu s-ar afla.

- Ați auzit, probabil, lozinca „DNA, treceți Prutul!”… Sondajele din România arată că încrederea cetăţenilor în DNA este la nivelul de 60%. Poate CNA-ul nostru să devină un fel de DNA al României? De vă lipsește?

- Eu cred că norocul pe care l-a avut România în acest sens constă în voinţa politică de a lupta cu corupţia, care a apărut la un moment dat. Acolo, mesajul anticorupție a fost transmis de la cel mai înalt nivel. Al doilea element foarte important este că, în procesul de pre-aderare, UE a asigurat în România un mecanism de monitorizare și evaluare a transformărilor din justiție și anticorupție. La noi acest lucru lipseşte. Noi începem o reformă, după care o abandonăm, pentru ca ulterior să începem totul de la zero. Nu avem un proces continuu de reformă şi nu există nici o finalitate în acest sens. Mai mult, reformele nu sunt coordonate între ele. Procuratura este reformată separat de instanţele de judecată, CNA separat de alte instituţii de drept şi tot aşa. Sunt eforturi dispersate care nu ţin deseori seama de punctele de interferenţă dintre aceste sisteme. Ori justiţia nu este doar o singură instituţie. Justiţia reprezintă un sistem de instituţii care ar trebui să funcţioneze astfel încât acolo unde se termină competenţele uneia să înceapă competenţele alteia, roţile să fie foarte bine unse, să nu scârţie nicăieri şi să nu existe lapsusuri în activitate. În momentul în care există rupturi şi se fac reforme necoordonate, este afectat întregul sistem.

- În contextul reformării CNA, testarea la poligraf a angajaţilor Centrului a fost recunoscută drept o metodă eficientă de a face ordine în primul rând în interiorul instituţiei. Cum evoluează lucrurile la acest capitol?

- Testarea la poligraf este prevăzută în legislaţie încă din 2008, însă la acea vreme nu existau nici echipamente şi nici oameni pregătiţi în acest sens. În 2012, cu sprijinul Guvernului SUA instituţia a fost dotată cu două unităţi de poligraf, iar poligrafologii au fost instruiţi. În paralel cu alte verificări speciale, CNA utilizează tehnicile de verificare la poligraf în procesul de angajare. Este un instrument extrem de util care ne ajută să selectăm persoanele neimplicate în actele de corupţie, care nu au anumite vicii periculoase sau legături cu lumea criminală.

Testarea la poligraf este obligatorie la angajare şi în cadrul anchetelor de serviciu pentru reprezentanţii organelor de drept – CNA, SIS, MAI, Serviciul Vamal, mai nou pentru procurori şi judecători. Deocamdată, la scară largă, este aplicat doar în cadrul CNA.

Testarea benevolă poate fi solicitată de orice persoană bănuită de infracţiune, care vrea să aducă proba nevinovăţiei sale prin testarea la poligraf. Ea poate fi probă în judecată, însă niciodată nu poate avea valoare de sine stătător. Este doar o probă care vine să susțină o altă probă.

- În anul 2014, a demarat procesul de testare a integrităţii funcţionarilor publici. S-a dovedit a fi acesta o măsură eficientă de diminuare a ”apetitului” angajaților din sistemul public în săvârşirea actelor de corupţie?

- Aşa cum spus anterior, am relansat mecanismul de testare a integrităţii funcţionarilor publici în luna noiembrie 2016 şi, momentan, este prea devreme să vorbim despre rezultate. Însă în prima etapă, când testarea integrităţii profesionale a fost aplicată, în perioada august 2014 - aprilie 2015, au fost înregistrate rezultate spectaculoase, care au atras inclusiv atenţia colegilor din străinătate.

Testarea integrității a apărut în SUA, fiind lansată de jurnalişti prin anii ’80 ai secolului trecut în statul New York, când se considera că poliţia americană este afectată de flagelul corupţiei.

Un jurnalist a făcut un experiment: a „semănat” în calea a peste 20 de poliţişti portmonee şi a ascuns camere video pentru a observa comportamentul acestora. În loc să le raporteze, aceştia şi le-au însuşit. După publicarea materialelor jurnalistice a izbucnit un scandal, iar şeful poliţiei din New York s-a gândit atunci că dacă jurnaliştii pot testa integritatea profesională a poliţiştilor, atunci de ce să nu poată face și ei acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, a fost transmis mesajul că de acum încolo nici un poliţist corupt nu mai poate fi în siguranţă, fiindcă în orice moment cel cu care încearcă să se înţeleagă poate fi un agent sub acoperire. Experimentul cu portmoneele a fost repetat peste vreo opt ani, când toate au fost declarate. În ghidurile de bune practici privind lupta cu corupţia testarea integrităţii profesionale este descrisă drept unica metodă de prevenire a flagelului care produce efecte imediate.

- Care sunt categoriile de funcţionari care pot fi supuşi acestei proceduri?

- Ghidurile spun că testarea integrităţii profesionale este o tehnică bună pentru poliţişti, însă poate fi aplicată oricărui funcţionar public. Dacă este eficientă în cazul poliţişilor, de ce nu ar fi şi în cazul vameşilor, procurorilor, lucrătorilor din sistemul medical sau de învăţământ? Nu este nici o diferenţă. Corupţia nu este altceva decât o relaţie dintre două persoane bazată pe încredere. În momentul în care este ştirbită această relaţie, sunt diminuate şi premisele corupţiei. Atunci când funcţionarul nu ştie cu siguranţă cine se află în faţa sa, iar cetăţeanul nu este convins de acţiunile angajatului din sistemul public în cazul în care îi va propune bani, apare reticenţa care rupe acest lanţ al corupţiei. 

În perioada 2014-2015, cât am aplicat aceste teste, am reuşit să creăm un soi de „paranoia” sănătoasă în serviciul public. Funcţionarul trebuie să fie conștient că ar putea fi surprins asupra unui act de corupție în orice moment şi acest lucru nu este rău. El trebuie să înţeleagă că scapă de sentimentul de nesiguranță doar dacă este onest și acționează legal, că doar în aceste condiții poate face orice și că numai integritatea îi oferă libertate în acţiuni.

- Care au fost rezultatele înregistrate pe parcursul celor opt luni de aplicare a testelor de integritate? Au fost acestea în măsură să ştirbească din „relaţia de încredere” de care vorbeaţi anterior dintre un funcţionar şi cetăţean?

- Cu regret, perioada în care am aplicat testele de integritate a fost prea scurtă, pentru a putea vorbi de rezultate cu adevărat impresionante. Această procedură a fost declarată neconstituţională, invocându-se ”dreptul la viaţa privată” a funcționarilor, chiar dacă testarea se referă doar la activitatea profesională și se extinde doar la locul de muncă. Și chiar dacă testarea integrității profesionale se desfășoară exclusiv în procedură disciplinară, Curtea Constituțională a stabilit necesitatea ca filmările sau interceptările să fie autorizate de către judecător, modificare introdusă recent în legislaţie.

Deşi perioada testării integrităţii profesionale a fost de numai 8 luni, am înregistrat totuşi rezultate foarte bune. În primul rând, instituţiile publice au început să solicite instruiri. La început, solicitau detalii despre procedurile de testare ca să înțeleagă cum le-ar putea evita. Noi le-am oferit, în schimb, instruiri cu privire la conduita integră, explicându-le că cel mai important este ceea ce ar trebui să facă ei, astfel încât să aibă certitudinea că vor trece orice test. Timp de un an, am dat curs unui număr de peste 500 de solicitări de instruiri. Din punctul meu de vedere, solicitarea masivă a activităților educative de însușire a integrității a fost o primă mare victorie.

În al doilea rând, am atenţionat funcţionarii că în legislaţie, de 10 ani, există mecanisme de prevenire a corupţiei pe care ei, din păcate, le ignoră. Dacă scrie în lege că trebuie să declari cadourile, atunci declară-le, dacă scrie că este conflict de interese, atunci evită-l. Sunt lucruri foarte simple care trebuie doar implementate. Însă în momentul în care nu există nici un fel de sancţiuni, iar șansa de a fi verificat este aproape egală cu zero – toţi tratează aceste legi de parcă ele nici nu ar exista.

Am informat atunci funcţionarii că vom oferi instruiri, dar numai dacă vor adopta regulile interne de prevenire a corupţiei, iar noi îi vom învăţa cum să le aplice. Din adresările pe care le-am trimis la peste 1000 de instituţii, toate ne-au informat că au adoptat respectivele reguli interne. Aceasta a fost o altă mare victorie. Evident, de la a avea reguli interne şi până la a le aplica mai este un pas, dar un prim-pas important a fost făcut – adoptarea cadrului intern în majoritatea instituţiilor.

A treia mare realizare a fost că din momentul în care au demarat testele de integritate, au început să ”curgă” denunţuri de la funcționari care reclamau faptul că cetăţenii au încearcat să-i mituiască. Ori până atunci, CNA avea foarte puţine denunţuri de acest fel. De regulă, cetăţeanul se plânge că funcţionarul îi cere mită, dar invers – mai rar. Pe parcursul unui an, rata de denunţare a corupției din partea angajaților publici a crescut de peste 70 de ori şi sunt sigură că tendința s-ar fi menținut, dacă nu ar fi fost sistată procedura de testare a integrităţii profesionale în aprilie 2015. De fiecare dată când denunțau un act de corupție, funcţionarii erau convinşi că sunt supuşi unui test, însă, în realitate, în nici unul din cazurile denunţate nu a fost vorba de teste.

Doar în perioada celor opt luni, 7 judecători au semnalat tentative de a fi mituiţi. Niciodată până şi niciodată după aceasta, ci exact în perioada de aplicare a testelor de integritate. Eu nu cred că este o simplă coincidenţă. Şapte judecători din diferite instanţe din toată țara erau convinşi că sunt testați, fapt care i-a determinat să-i denunțe pe corupători, chiar dacă știau că legea nu prevedea testarea judecătorilor.

Testele realizate în acea perioadă în instituţiile selectate aleatoriu au demonstrat că 60% dintre funcţionari se implică în acte de corupţie. Acesta este un procent imens. 40% nu se implică, dar nici nu le declară. Cu alte cuvinte, nimeni din cei testaţi nu au anunţat că au existat tentative de implicare a lor în acte de corupţie, ceea ce vorbește despre faptul că acțiunile testorilor care se dădeau drept cetățeni li s-au părut absolut firești. 85% din cei cărora le-au fost oferite cadouri în mod neregulamentar nu au declarat aceste cadouri. Cifrele nu sunt alarmante, ci şocante.

La acea vreme, au existat numeroase discuţii invocându-se faptul că „testarea integrităţii profesionale este o măsură atât de intruzivă şi atât de agresivă cu funcţionarul, încât ea trebuie să fie o măsură  extraordinară, aplicată doar o perioadă scurtă de timp”.

Aici însă aş vrea să aduc exemplul Marii Britanii. La un moment dat, Parlamentul Britanic a fost alertat despre corupţia în rândul poliţiei. Astfel, timp de un an, a fost introdusă testarea integrităţii profesionale pentru a vedea câţi dintre poliţiştii testaţi aleatoriu se implică în acte de corupţie. Rezultatul a fost de 2%. Parlamentul Britanic a considerat că procentul este inimaginabil de mare pentru polițiști, motiv pentru care testarea integrităţii profesionale a devenit permanentă.

În Republica Moldova, 60% din funcţionari se implică în acte de corupţie, ceea ce înseamnă că 2 din 3 funcţionari iau mită, iar la noi se pare că această intervenţie este „inimaginabilă”. 

Atunci când în Marea Britanie sau în alte state sunt intentate dosare penale în baza testelor de integritate, noi constatăm că este vorba de „chestiuni sensibile, care încalcă dreptul la viaţa privată”. Eu cred că cetăţeanul îşi doreşte un serviciu public curat, iar acesta este un instrument prin care CNA ajută serviciul public să-şi cureţe singur rândurile.

- Ce prevede noul mecanism de testare a integrităţii profesionale?

- Spre deosebire de mecanismul anterior, cel actual are mai multe noutăți. Diferenţa de bază este că înregistrarea audio-video a persoanei supuse testului de integritate profesională se face cu autorizarea instanţei de judecată, chiar dacă autorizarea este specifică procesului penal, iar testul de integritate este o procedură disciplinară. A fost introdusă cerinţa ca judecătorul să verifice temeiurile pentru a permite înregistrarea în cadrul unui test de integritate.

Însăşi testul nu va mai fi o procedură de sine stătătoare, ci una complementară, care va fi parte a unui proces mai amplu de evaluare a integrităţii instituţiei. Adică, CNA nu se va rezuma să aleagă doar o instituţie în care să testeze aleatoriu angajații în baza analizei riscurilor şi vulnerabilităţilor la corupție a acesteia, dar va evalua și respectarea cerinţelor de integritate ca măsură de prevenire a corupţiei, precum și modul în care oamenii simpli au de suferit de pe urma corupției din instituție. Dacă se vor depista nereguli în asigurarea integrității instituției, vom avea un temei rezonabil de a presupune că acolo au loc acte de corupţie, se încalcă drepturile cetăţenilor de rând și vom cere în instanţa de judecată autorizarea testelor de integritate.

Rezultatul nu va mai fi doar un raport privind efectuarea testelor, ci unul cu privire la evaluarea integrităţii instituţiei care va conţine şi rezultatele testelor. Dacă anterior rezultatele testelor erau divulgate doar angajatorului, noutatea este ca acum acestea vor fi făcute publice, cu excepţia numelor persoanelor care au fost supuse aleatoriu testului de integritate. Numele persoanelor care au picat testul vor putea fi divulgate doar în anumite cazuri expres prevăzute de lege. De regulă, însă, numele lor nu va fi dat publicităţii, însă societatea va putea cunoaște care sunt vulnerabilităţile instituţiei, cum au loc actele de corupţie, care este procentajul angajaţilor care se dedau actelor de corupţie într-o instituţie sau alta.

- Care va fi finalitatea acestui proces?

- Instituţiei i se va acorda un răgaz pentru a pune în aplicare un plan de integritate prin care va trebui să reducă manifestările de corupţie. Responsabilitatea de reușita a planului va fi pusă pe seama conducătorului, iar după o perioadă de cel puţin trei luni de la publicarea raportului, CNA va verifica rezultatele. Instituţia nu trebuie să cunoască momentul când va fi supusă verificărilor, rămânând alertă mereu la integritatea angajaţilor. Dacă verificarea repetată va demonstra că procentul celor care se implică în acte de corupţie este mai mare, a rămas acelaşi, a scăzut, însă oricum mai mult de o treime se implică în acte de corupție, atunci va fi clar că este o problemă de management şi se va cere sancţionarea disciplinară a conducătorului instituţiei, inclusiv demisia în cazurile cele mai grave şi înlocuirea lui cu o persoană capabilă să facă regulă și să asigure un climat de integritate pentru angajați. Un manager bun întotdeauna ştie cum să facă ordine în instituţia pe care o conduce. Dacă nu poate, înseamnă că nu este un manager priceput. Dacă nu vrea, înseamnă că este un manager corupt. Eu cred că nici de unii, nici de alţii o instituţie publică nu are nevoie.

Mariana Tabuncic